Ucraina loveşte platformele de foraj petrolier din Crimeea, afirmă şeful regiunii pro-ruse
Forţele ucrainene au atacat platformele de foraj din Marea Neagră deţinute de o companie petrolieră şi de gaze din Crimeea, a declarat luni şeful pro-rus al peninsulei anexate, fără a da detalii despre armele folosite.
Trei persoane au fost rănite, iar şapte muncitori de la compania energetică Chernomorneftegaz sunt căutaţi, a declarat Serghei Askyonov, şeful instalat de Rusia în Crimeea, într-o postare pe Telegram, conform Reuters.
Oficialii din Crimeea au declarat că lucrările la trei platforme de foraj au fost suspendate după atac, fiind raportate incendii.
Reuters nu a reuşit să verifice imediat aceste rapoarte.
Armata ucraineană a refuzat să comenteze.
Oficialii susţinuţi de Rusia au confiscat Chernomorneftegaz de la operatorul naţional de gaze naturale al Ucrainei, Naftogaz, ca parte a anexării peninsulei de către Moscova în 2014. Compania se află sub incidenţa sancţiunilor SUA şi ale Uniunii Europene.
Askyonov a declarat că Ucraina a lovit platforma dimineaţă, când 109 persoane lucrau pe platformele din zonă.
Platformele se află în largul coastei sudice a Ucrainei, în Marea Neagră, la 71 km de Odesa, a relatat agenţia de presă RIA Novosti, citând-o pe Olga Kovitidi, senator care reprezintă Crimeea în camera superioară a parlamentului rus.
Oficialii ruşi şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la militarii ucraineni care au declarat că ar dori să vizeze infrastructura din Crimeea - cum ar fi podul Kerch care leagă Crimeea de Rusia - ca parte a unei contraofensive ucrainene în sud.
Urmărește Business Magazin
Urmează Gala CEO AWARDS 2026, 13 octombrie. Fii alături de noi!
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro











