UiPath la trei luni de la listarea la New York

Autor: Liviu Popescu Postat la 21 iulie 2021 62 afişări

La trei luni de atunci acţiunile UiPath se tranzacţioneză la 61 de dolari pe acţiune, adică minus 12% faţă de prima şedinţă de tranzacţionare şi plus 7% faţă de preţul din oferta de listare, la o capitalizare de circa 30,6 mld. dolari, relatează Ziarul Financiar.

UiPath la trei luni de la listarea la New York

Pe 21 aprilie 2021, UiPath (PATH), producător de roboţi software înfiinţat în Bucureşti, care acum are sediul central în New York şi este liderul industrii de automatizare a sarcinilor repetitive din companii, intra la tranzacţionare pe cea mai mare bursă la nivel mondial – Wall Street. Preţul din oferta de listare era de 56 de dolari pe acţiune iar prima şedinţă era încheiată la 69,22 dolari pe acţiuni, echivalentul unei capitalizări de circa 36 de miliarde de dolari.

Mai multe bănci americane de investiţii au început rapoarte de iniţiere pentru UiPath şi să ofere preţuri ţintă, în unele cazuri peste cel de tranzacţionare, însă probabil că la deprecierea acţiunilor UiPath au contat şi raportările de la T1/2021.

Anterior publicării rezultatelor financiare – plus 65% la venituri la 186 mil. dolari dar pierderi de la 53 mil. dolari la 294 mil. dolari, acţiunile se tranzacţionau la circa 76 dolari pentru că în prima zi cu rezultatele pe masă acţiunile să scadă cu 10%.

Spre comparaţie, din 21 aprilie 2021 încoace indicele Nasdaq a urcat cu 2,3%, S&P cu 2% iar Dow Jones a scăzut cu 0,5%. La Bucureşti indicele principal BET este în creştere cu 7,2%.

Potrivit datelor agregate de ZF din platforma investing.com, acţiunile UiPath au fluctuat între un minim de 57 de dolari şi un maxim de 90 de dolari.

Pe de altă parte, Daniel Dines, CEO şi cofondator UiPath, fiind cel mai bogat român prin investiţia pe care o are la companie, are în prezent o avere de circa 6,7 mld. dolari, minus 800 mil. dolari faţă de prima şedinţă de tranzacţionare.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
uipath,
bursă,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.