Un serviciu lansat de o reţea de plată tip self-service va permite achitarea taxei de paşaport în peste 5.000 de staţii la nivel naţional
Din luna septembrie, taxa de paşaport poate fi plătită prin intermediul celor peste 5.000 de staţii de plată SelfPay, amplasate la nivel naţional, în urma încheierii unui parteneriat cu CEC Bank, fără niciun comision suplimentar pentru consumatori, anunţă reprezentanţii SelfPay într-un comunicat.
Potrivit lor, pentru plata taxei de paşaport la staţiile de plată SelfPay nu se percep comisioane suplimentare, iar plăţile sunt înregistrate în timp real, indiferent de locaţia în care se efectuează plata.
Cuantumul taxei este de 258 lei de lei în cazul paşapoartelor electronice pentru adulţi, respectiv 234 de lei în cazul paşapoartelor pentru copii sau 96 de lei în cazul paşapoartelor simple, temporare. Taxa poate fi plătită în continuare şi în cele peste 1.000 de unităţi CEC Bank.
Staţiile de plată SelfPay sunt disponibile în peste 1.000 de localităţi din ţară, în reţele de retail modern precum Profi, Carrefour, Kaufland, Mega Image, în centre comerciale, benzinării sau în magazine de proximitate, în intervalul orar în care magazinele sunt deschise, şi permit plăţi în numerar şi cu cardul.
În prezent, reţeaua SelfPay numără mai mult de 5.000 de staţii de plată, cu peste 150 de servicii disponibile.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro