Unitatea 1 a centralei Cernavodă, deconectată pentru câteva ore de la sistemul energetic naţional

Autor: Carol Dan Postat la 29 decembrie 2014 59 afişări

Nuclearelectrica (SNN) a deconectat de la sistemul energetic naţional, duminică seara, Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă, pentru efectuarea unor lucrări de remediere la partea clasică a unităţii.

Reactorul a fost reconectat la sistem în dimineaţa zilei de luni, potrivit unui comunicat al Nuclearelectrica, operatorul centralei din Cernavodă.

Compania a mai deconectat acelaşi reactor în această lună tot pentru efectuarea unor lucrări la echipamente.

Şi celălalt reactor al centralei a fost oprit, săptămâna trecută, pentru reparaţii.

Nuclearelectrica este controlată de stat, prin Ministerul Economiei.

Centrala de la Cernavodă funcţionează cu două reactoare, care acoperă aproape 20% din consumul de energie la nivel naţional.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
REACTOR,
OPRIRE,
/actualitate/unitatea-1-a-centralei-cernavoda-deconectata-pentru-cateva-ore-de-la-sistemul-energetic-national-13741622
13741622
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.