Comisia Europeană prezintă planul de reformare a UE, propunând direcţii de integrare în grade diferite
Comisia Europeană a adoptat un plan de reformare a Uniunii Europene, preşedintele Jean-Claude Juncker prezentând în Parlamentul European cinci posibile direcţii ale Blocului comunitar, axate pe o cooperare a ţărilor în grade diferite, eventual prin concentrarea pe piaţa unică, pe apărare şi securitate.
În cursul unui discurs rostit în Parlamentul European, Jean-Claude Juncker a prezentat "Carta Albă privind Viitorul Europei", notând principalele realizări ale Uniunii Europene: "pacea timp de şapte decenii şi o Uniune Europeană extinsă, cu 500 de milioane de cetăţeni care trăiesc în libertate într-un spaţiu care este una dintre cele mai prospere economii din lume". "Carta Albă" abordează şi provocările cu care se confruntă Uniunea Europeană, prezentând cinci scenarii ale modului în care UE poate evolua până în anul 2025 în funcţie de intenţiile statelor membre.
"Carta Albă" reprezintă contribuţia Comisiei Europene la summitul programat pe 25 martie la Roma pentru marcarea a 60 de ani de la semnarea Tratatului constitutiv al UE.
Planul constă în prezentarea a cinci scenarii de lucru care "nu sunt exhaustive şi nici nu se exclud unul pe altul", anunţă Comisia Europeană într-un comunicat postat pe site-ul propriu.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro
- Alegătorii americani bărbaţi, superponderali, care nu au studii superioare, care nu au prieteni şi care sunt loviţi în masculinitatea lor, au înclinat balanţa în favoarea lui Donald Trump. Într-o analiză, New York Times, unul dintre cele mai importante ziare americane, spune că diviziunea pe diplome a devenit cea mai importantă diviziune în viaţa americană