Voiculescu, despre varianta Oana Mihăilă ministru al Sănătăţii: Îi voi oferi toată susţinerea mea
Vlad Voiculescu spune că, dacă Oana Mihăilă va fi noul ministru al Sănătăţii, are toată susţinerea sa: „Pentru cei care vor o schimbare şi pentru cei care împărtăşesc valorile de adevăr, profesionalism, de transparenţă voi fi în continuare un partener”.
Cea care i-ar urma lui Vlad Voiculescu la Ministerul Sănătăţii ar urma să fie dr. Oana Mihăilă, în prezent secretar de stat, potrivit unor surse politice.
Întrebat, vineri, dacă i-ar acorda sprijinul său, Vlad Voiculescu a spus că Oana Mihăilă ar avea susţinerea sa.
„Dacă aceasta va fi decizia Alianţei USR PLUS, ca dr. Oana Mihăilă sau altcineva să meargă să preia portofoliul, evident că îi voi oferi toată susţinerea mea. Nu e vorba numai de mine, ci de întreaga echipă”, spune Vlad Voiculescu.
El precizează că a intrat în politică pentru a face „o diferenţă”.
„Ca să fie foarte clar, am intrat în politică, eu şi colegii mei, să facem o diferenţă, nu pentru o funcţie sau alta. Cu siguranţă voi pune umărul şi de acum încolo şi cu siguranţă pentru cei care vor o schimbare şi pentru cei care împărtăşesc valorile de adevăr, profesionalism, de transparenţă voi fi în continuare un partener”, conchide Voiculescu.
Dr. Oana Mihăilă este medic endocrinolog în Oradea.
Dr. Oana Mihăilă va fi propunerea USR PLUS pentvru a prelua funcţia de ministru al Sănătăţii, potrivit unor surse din alianţă.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro