Volkswagen ameninţă că va depăşi Tesla la nivel de producţie
Volkswagen este în măsură să depăşească Tesla, atât în ceea ce priveşte numărul de maşini electrice produse, cât şi în materie de dezvoltare software, a declarat preşedintele comitetului de întreprindere Bernd Osterloh pentru ziarul Welt am Sonntag, într-un interviu citat de Bloomberg.
„Dacă Tesla înfiinţează trei fabrici în care pot fi produse între 300.000 şi 500.000 de maşini, atunci vorbim despre un număr de unităţi cuprinse între 900.000 şi 1,5 milioane. Vrem să realizăm acelaşi lucru în 2023, probabil chiar mai devreme”, a declarat Osterloh.
Platforma modulară a VW oferă producătorului de automobile un avantaj „imens”, întrucât poate construi pe aceasta orice vehicul, de orice marcă, a spus Osterloh.
Osterloh se aşteaptă, de asemenea, ca grupul de lucru de inginerie „Artemis” sub conducerea CEO-ului Audi, Markus Duesmann, să depşească avantajul tehnologic al Tesla. Noua Car Software Organization, unde sunt cumulate toate operaţiunile software ale producătorilor de automobile, este pasul potrivit în această direcţie, a declarat Osterloh.
„Avantajul lor este că au deja software-ul în maşini şi îl folosesc pentru a colecta date”, a spus el. „Dar dacă vom introduce sistemul în maşinile noastre, vom avea mult mai multe date într-un timp scurt.
”
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA