Unde găseşti cea mai ieftină chirie din România
Spre deosebire de vânzările de apartamente, caracterizate de o tendinţă a preţurilor în general descrescătoare, piaţa închirierilor de apartamente a avut o evoluţie haotică în ultimul an, potrivit unei analize realizate de portalul imobiliare. ro. Astfel, chiriile minime practicate în anumite cartiere din marilor oraşe relevă atât scăderi, cât şi creşteri ale peţurilor impuse de proprietari în ultimul an.
Bucureşti: Capitala este oraşul ce ilustrează cel mai bine evoluţia eterogenă a chiriilor practicate pentru apartamente. În cartierul Dristor, spre exemplu, o garsonieră poate fi închiriată în prezent cu 200 de euro pe lună, faţă de 210-225 de euro pe lună anul trecut. La două camere, preţurile au rămas relativ stabile, în jurul a 250 de euro pe lună. La apartamentele cu trei camere, preţul minim cerut în prezent este de 320 de euro pe lună, faţă de un minimum de 250 de euro în vara lui 2012.
În cartierul Drumul Taberei, chiriile minime se situează în jurul a 170-180 de euro pe lună, la fel ca anul trecut. La două camere însă, pretenţiile proprietarilor au scăzut în ultimele 12 luni, de la 220-230 de euro pe lună, la 180-200 de euro pe lună. La trei camere, preţurile se situează la acelaşi nivel de anul trecut, respectiv 250 de euro.
În Militari, chiriile pentru garsoniere pornesc de la 200 de euro pe lună, la fel ca în urmă cu 12 luni. La două camere, preţul minim a scăzut uşor, la 200 de euro pe lună, de la 220 de euro pe lună. Pe de altă parte, pe segmentul locuinţelor cu trei camere, cel mai mic preţ cerut a rămas 250 de euro.
În Titan, preţul cerut pentru o garsonieră a rămas relativ comparativ cu anul trecut, siutându-se în jurul a 180-200 de euro pe lună. Preţul minim cerut pentru două camere este însă ceva mai mic, respectiv 210-230 de euro pe lună, faţă de 250 de euro pe lună. Aceeaşi situaţie se regăseşte şi la trei camere, unde pretenţiile proprietarilor au coborât la 250 de euro pe lună, de la 300 de euro pe lună.
Braşov: În oraşul de la poalele Tâmpei, chiriile solicitate de proprietari sunt mai mari faţă de 2012. Astfel, în cartierul Astra, tarifele minime solicitate de proprietari pentru o garsonieră se situează la circa 150-160 de euro pe lună, faţă de 140-150 de euro în aceeaşi perioadă a anului trecut. Pentru două camere, preţul minim este de 200 de euro pe lună, comparativ cu 160-180 de euro pe lună în urmă cu 12 luni. La trei camere, preţurile pornesc acum de la 200-220 de euro pe lună, faţă de 180-200 de euro în vara anului trecut.
În cartierul braşovean Răcădău, o garsonieră într-o vilă poate fi închiriată cu 180 de euro pe lună; în aceeaşi perioadă a anului trecut, cea mai accesibilă ofertă avea un preţ cerut de 170 de euro pe lună. La două camere, preţurile pornesc de la 190 de euro pe lună, faţă de 170 de euro pe lună anul trecut. Pentru locuinţele tricamerale, preţul minim este similar cu cel din vara lui 2012, respectiv 250 de euro pe lună.
Cluj-Napoca: În capitala Transilvaniei, cartierul Mănăştur, chiriile pentru garsoniere pornesc de la 150 de euro pe lună, faţă de 160 de euro pe lună în aceeaşi perioadă a anului trecut. Apartamentele cu două camere pot fi închiriate acum şi cu 170 de euro pe lună, faţă de un nivel minim de 200 de euro în vara lui 2012. O scădere încă şi mai mare a avut loc pe segmentul locuinţelor tricamerale, unde preţurile pornesc de la 200 de euro pe lună, faţă de 275 de euro pe lună anul trecut.
În cartierul Zorilor din Cluj-Napoca, tendinţa de scădere a chiriilor se menţine doar pe segmentul garsonierelor: o locuinţă monocamerală poate fi închiriată acum cu 160 de euro pe lună, faţă de 180 de euro pe lună anul trecut. La două camere se remarcă o tendinţă de creştere, de la un preţ minim de 190 de euro pe lună la unul de 235 de euro pe lună. Pe segmentul locuinţelor cu trei camere, preţul minim cerut a rămas constant, la 300 de euro pe lună.
Timişoara: În Timişoara, zona Complex Studenţesc, chiria minimă pentru o garsonieră a scăzut la 130 de euro, de la 150 de euro pe lună în aceeaşi perioadă a lui 2012. La două camere, cel mai mic tarif a crescut de la 160 la 200 de euro pe lună, în vreme ce, la trei camere, preţul minim a ajuns la 250 de euro pe lună, faţă de 260 de euro pe lună. În zona Aradului, pretenţiile proprietarilor s-au menţinut relativ la acelaşi nivel pentru apartamentele cu două camere (200-220 de euro pe lună), dar au crescut uşor la cele cu trei camere, de la 220 la 230 de euro pe lună.
Evoluţia eterogenă a preţurilor este caracteristică unei pieţe aflate în curs de stabilizare, în care proprietarii încearcă în mod natural să se alinieze la cererea şi puterea de cumpărare venite din partea potenţialilor clienţi, ajustându-şi pretenţiile atât în plus, cât şi în minus, potrivit analiştilor imobiliare.ro.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
- Alegătorii americani bărbaţi, superponderali, care nu au studii superioare, care nu au prieteni şi care sunt loviţi în masculinitatea lor, au înclinat balanţa în favoarea lui Donald Trump. Într-o analiză, New York Times, unul dintre cele mai importante ziare americane, spune că diviziunea pe diplome a devenit cea mai importantă diviziune în viaţa americană
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro