Comercianţii români care nu au furat startul Black Friday
Lidl, New Yorker, Okazii.ro, Il Passo, KFC, Happy Tour, Dobrogea Grup, Marcad.ro şi IB Cargo sunt singurele companii din România identificate de Business Magazin care vor oferi tarife reduse clienţilor doar în ziua de 29 noiembrie, data oficială a Black Friday în 2013.
Sărbătoarea de Black Friday, ziua care dă startul cumpărăturilor pentru Crăciun, cade, invariabil, în ultima vineri din noiembrie, după Ziua Recunoştinţei. Din anii ‘60, când termenul s-a împământenit printre retailerii americani, Black Friday a fost un concept de marketing respectat, sezonul de shopping începând chiar şi de la ora 00.00, în ultima vineri din noiembrie. Alte ţări care au preluat conceptul de Black Friday l-au redenumit, traducându-l, dar au păstrat data evenimentului şi ideea unei zile când toate magazinele încep simultan reducerile.
Retailerul german Lidl reduce preţurile la echipamente de gătit şi alte produse electrocasnice cu până la 50% în ziua de Black Friday, 29 noiembrie. Compania va reduce tarifele la următoarele produse: aparate pentru gofre, plite electrice pentru clătite, seturi fondue, friteuze, grătare, maşini de făcut gogoşi, console de jocuri, aparate de popcorn şi aparate de masaj pentru zona cervicală.
Magazinele New Yorker au Black Friday cu 30% reducere la toate articolele. Campania este gândita doar pentru clienţii New Yorker care arată la casă un cupon disponibil pe siteul companiei.
Happy Tour, cea mai mare agenţie de turism din România după cifra de afaceri, a anunţat că va reduce tarifele la vacanţele rezervate în 29 noiembrie, între orele 0 şi 24, pentru anul 2014 cu până la 35%.
Il Passo, retailer de incaltaminte si accesorii din piele din Romania, a anuntat reduceri de pana la 50% la zeci de modele din noua colectie in magazinul online. Botine, ghete, pantofi, balerini, genti si alte accesorii vor beneficia de oferte speciale in ziua de 29 noiembrie pe www.ilpasso.ro, între orele 00.00 şi 23.59.
Black Friday la Okazii.ro va începe pe 29 noiembrie, la ora 00:00. Vor fi reduceri de până la 80%, la peste 130.000 de produse.
Vineri, 29 noiembrie, clientii care comanda un meniu de cinci sau opt aripioare la KFC vor primi gratuit inca un meniu, de acelasi fel. Oferta va fi valabila numai in aceasta zi, in toate restaurantele KFC din tara.
Compania Dobrogea Grup, cu activităţi în panificaţie, a anunţat că va practica preţuri promoţionale la produsele sale: Eugenia, făină albă de grâu, pâine şi plăcinte.
IB Cargo este prima casa de expeditii din Romania care anunta reduceri la toate tipurile de transport de marfuri pentru comenzile primite vineri, 29 noiembrie, de Black Friday. Casa de expeditii va oferi clientilor sai de la reduceri din valoarea transportului pana la gratuitati pentru operatiuni si formalitati vamale. IB Cargo este o casa de expeditii cu puncte de lucru in Bucuresti si Constanta, care activeaza pe piata din Romania din 2008.
CITEŞTE AICI: Cum au distrus comecianţii români ziua de Black Friday
Cine sunt cei care au organizat diferit Black Friday în România.
eMag, evoMag, koyos.ro, F64, shoes.ro, ECCO, Mobexpert, Oktal.ro, Domo, Altex, Flanco, EuroGsm, Watchshop.ro, Fashion Days, Carrefour, Cora, Orange România, Vodafone România, Cosmopolis, Walmark au ales să nu ofere reduceri doar în ziua de 29 noiembrie, data calendaristică din 2013 a Black Friday, ci în săptămâna precedentă sau/şi la începutul lunii decembrie.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro