Cine este omul de afaceri care deţine cea mai extinsă reţea de magazine pentru micii fermieri
Antreprenorul Horia Cardoş, care şi-a clădit afacerea vizând jumătatea uitată a României, clienţii din mediul rural, a împânzit aproape întreaga ţară cu magazinele Agroland. Vrea acum să se extindă peste graniţe, iar primii paşi sunt planificaţi către Ungaria şi Serbia.
"MĂ INTERESEAZĂ FOARTE CLAR SĂ IEŞIM ÎN CÂTEVA ŢĂRI DIN REGIUNE. VREM SĂ DESCHIDEM ÎN TOAMNĂ CEL PUŢIN DOUĂ NOI SUCURSALE, ÎN UNGARIA ŞI SERBIA, UNDE SĂ VINDEM DE TOATE, MAI PUŢIN FURAJE", spune timişoreanul care controlează afacerea Agroland, cea mai extinsă reţea de magazine pentru micii fermieri din România. În cele aproape 200 de magazine ale reţelei, împrăştiate în toată ţara, furajele reprezintă jumătate din vânzări, un sfert se datorează rulajelor de pui de o zi, iar restul cifrei de afaceri este obţinut prin vânzarea de echipamente pentru firme mici.
Cardoş povesteşte că a văzut oportunitatea de a se extinde pentru că „în România micul fermier are o ofertă mult mai bogată de echipamente, la fel ca în ţări precum Franţa şi Germania„. Marile ţări europene nu sunt însă în vizorul antreprenorului român, cel puţin deocamdată, pentru că acolo concurenţa în domeniu este aspră. „Furajele sunt mărfuri de volum şi relativ ieftine. Însă în gama de echipamente pentru mici fermieri avem o gamă mai largă decât ce există în oferta competitorilor din Serbia şi Ungaria", explică Cardoş.
Mai exact, Agroland are rulaje pe care furnizorii de echipamente din Franţa, Spania şi Italia le consideră „interesante„ şi, ca urmare, „avem preţuri bune„. Plaja de preţuri se încadrează în intervalul 500-2.000 de euro, pentru echipamente cum ar fi, de pildă, microutilajul pentru pasteurizarea laptelui sau adăpătoarele. „La intrarea pe piaţă vom avea promoţii, ca să atragem atenţia, apoi vom merge pe preţurile recomandate de furnizori„, spune timişoreanul despre strategia pe care o are în priviţa extinderii în Ungaria şi Serbia. Investiţia într‑un show‑room dintr-un oraş străin depinde de multe variabile, iar antreprenorul spune că ar prefera un spaţiu amenajat, în care doar să expună produsele sale.
Ca atare, bugetul pentru fiecare astfel de spaţiu se plasează în jurul a 50.000 de euro, iar destinaţiile care stau în capul listei pentru extinderea de peste graniţe au fost alese în principal graţie relaţiilor de afaceri dezvoltate în ţările respective. Republica Moldova nu figurează între primele opţiuni, pe de o parte pentru că volumele de vânzări ar echivala cu cele realizate în 2-3 judeţe din România, iar pe de altă parte pentru că ţara vecină „ar fi interesantă doar dacă vom merge în Ucraina, unde deocamdată nu avem parteneri de afaceri„, spune Cardoş.
Modelul de afacere gândit pentru filialele de peste hotare este diferit faţă de cel de pe plan local, mai cu seamă din cauza ofertei, care va fi construită cu focus pe echipamentele pentru micii fermieri; în magazinele Agroland din România, acestea înseamnă doar un sfert din vânzări. „Este un experiment„, spune antreprenorul care nu are aşteptări precise în privinţa rulajelor pe care ar putea să le dezvolte peste horare. Cert este că nu plănuieşte să construiască reţele de magazine în alte ţări, ci să deschidă doar spaţii de prezentare pentru echipamente, cu o gamă de circa 500 de produse, şi să lucreze cu subdistribuitori. În afară de Ungaria şi Serbia, antreprenorul român vizează şi toate ţările din spaţiul fostei Iugoslavii dar şi Bulgaria, odată ce va definitiva reţeta potrivită pentru extindere.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
- Alegătorii americani bărbaţi, superponderali, care nu au studii superioare, care nu au prieteni şi care sunt loviţi în masculinitatea lor, au înclinat balanţa în favoarea lui Donald Trump. Într-o analiză, New York Times, unul dintre cele mai importante ziare americane, spune că diviziunea pe diplome a devenit cea mai importantă diviziune în viaţa americană
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro