Comunicarea instituţională sau lobby‑ul s-a schimbat în ultimii 10 ani foarte mult nu doar în România, ci peste tot în lume. Viteza informaţiei şi tehnologia au adus cetăţeanul şi consumatorul în centrul atenţiei tuturor şi i-au dat o putere pe care cu greu o putea cineva previziona acum 20 de ani“, descrie Laura Florea, managing partner al companiei de public affairs Point şi preşedinte al Asociaţiei Registrului Român de Lobby, importanţa unui concept destul de des utilizat în limbajul academic şi politic/instituţional, care nu are încă un conţinut clar şi general acceptat.

România nu face excepţie de la tendinţele internaţionale şi, chiar şi în lipsa unei reglementări, domeniile regăsite sub denumirile de advocacy, public affairs, reputation management şi altele sub care se regăseşte deseori activitatea de lobby pe piaţa locală, este din ce în ce mai efevescent. Una dintre puţinele cercetări în domeniu (Lobby în România, realizată de firma de cercetare GfK) arată că, dintre reprezentanţii grupurilor care au declarat că sunt implicaţi în activitatea de lobby, cei mai mulţi reprezintă ONG‑urile (din domeniile educaţie, ecologie, libertăţi fundamentale, tineret, drepturile consumatorului, minorităţi etnice, sănătate etc.) – 38%, companiile multinaţionale (din domeniile telecomunicaţii şi tehnologia informaţiilor, produse farmaceutice, bunuri de larg consum, servicii financiare şi bancare, energie, retail, băuturi alcoolice, tutun, agricultură etc.) – 29%; companiile româneşti 12%, firmele de avocatură 9%, iar firmele specializate de lobby (care în principal reprezintă interesele companiilor) constituie 4%. Astfel, nu doar firmele specializate în activitatea de lobby fac lobby, aceasta fiind nu doar o meserie, ci o activitate specifică grupurilor care vor să influenţeze politica publică, o decizie politică sau o lege, după cum sesizează autorii studiului „Lobby în România vs. Lobby în UE“, publicat anul trecut.

„România nu este cu nimic diferită faţă de Bruxelles în privinţa grupurilor de interese care influenţează politicile publice. Cele mai puternice şi mai ascultate grupuri sunt asociaţiile de afaceri, fie că sunt sectoriale sau transsectoriale. Ele sunt din ce în ce mai puternice şi mai profesionalizate, dar din spate vin din ce în ce mai puternice ONG-urile şi thinktank-urile. Companiile, sindicatele, patronatele, organizaţiile profesionale şi chiar biserica sunt şi ele foarte active în influenţarea politicilor publice“, mai spune Laura Florea, preşedintele Asociaţiei Registrului Român de Lobby (ARRL). Florea observă că pe fondul unui interes în creştere pentru implicarea în formularea politicilor publice a grupurilor de interese, piaţa de servicii de consultanţă în lobby şi public affairs creşte. Florea apreciază că în prezent aproximativ 250 - 300 de organizaţii fac lobby în România, indiferent că este vorba despre companii, asociaţii de business, ONG-uri şi thinktank‑uri, sindicate şi patronate, firme de avocatură şi consultanţi fiscali sau firme de consultanţă în lobby. „Domeniile vizate sunt preponderent cele hiperreglementate: sănătate, farmaceutic, energie, telecomunicaţii, infrastructură, alimentaţie, financiar-bancar, jocuri de noroc, comerţ, tehnologie şi altele asemenea.“ Potrivit preşedintelui ARRL, 70 de organizaţii care fac lobby sunt înscrise în Registrul de Transparenţă în Activităţi de Lobby şi Advocacy, o iniţiativă de autoreglementare a industriei de lobby. În ce priveşte firmele de consultanţă specializate în public affairs şi comunicare, astăzi activează  în jur de 12-15 firme pe piaţa locală, la care se adaugă un număr şi mai mare de firme de avocatură sau consultanţă fiscală care sunt extrem de implicate în activităţi de lobby pentru clienţii lor. Preşedintele ARRP apreciază că între 60 şi 80 de milioane de euro se cheltuiesc anual de către grupurile de interese pentru activităţi de lobby direct şi activităţi conexe de comunicare, iar o parte din aceste cheltuieli sunt pentru angajarea de consultanţi de specialitate. Florea observă şi că industria emergentă de public affairs şi lobby se ridică undeva la 8-10 milioane de euro în România, potrivit datelor de la Ministerul Finanţelor Publice.

În ce priveşte tentativele de reglementare a activităţii de lobby în România, acestea au apărut în contextul luptei împotriva corupţiei, potrivit studiului „Lobby în România vs. Lobby în UE“. Astfel, strategiile de luptă împotriva corupţiei adoptate în 2001 şi 2004 menţionau printre obiective elaborarea unui proiect de lege privind activitatea de lobby, precum şi asigurarea transparenţei în activitatea decizională. Ulterior, după aderarea României la UE, valurile legislative din 2008 şi 2011 au pus accentul mai ales pe transparenţă în activitatea decizională a autorităţilor publice, reglementarea activităţilor de lobby nemaifigurând ca obiectiv distinct sau menţionat expres. Tranziţia de la economia de comandă la cea de piaţă a dus la apariţia unei pieţe „în care interesele economice şi politice s-au intersectat, au coexistat şi, de multe ori, s-au protejat unele pe altele, în speranţa menţinerii unor privilegii individuale şi/sau de grup, contrare, de cele mai multe ori interesului public“, potrivit autorilor studiului citat.

„Toate iniţiativele de legiferare de până acum, dintre care cea mai recentă datează din 2010, nu au ţinut cont nici de realităţile sociale din România, nici de recomandările instituţiilor internaţionale şi europene şi nici de modelele de succes din unele ţări sau de motivele de eşec legislativ din alte ţări. Cu alte cuvinte, ele au fost legi scrise prost, care au fost aspru criticate atât de societatea civilă, cât şi de mediul de afaceri.“, observă Laura Florea. Ea menţionează existenţa unei intenţii la nivelul Ministerului pentru Consultare Publică şi Dialog Civic de a promova un registru voluntar de transparenţă la nivelul administraţiei centrale, inspirat din Registrul de Transparenţă de la Bruxelles, unde entităţile care desfăşoară activităţi de influenţare a politicilor publice vor fi invitate să îşi declare interesele. Efectele unei reglementări juste şi în linie cu recomandările internaţionale vor aduce mai multă transparenţă şi etică în desfăşurarea activităţilor de lobby, dar şi reciprocitate în sensul în care funcţionarii şi demnitarii vor avea obligaţii şi rigori etice, sesizează Florea, care observă şi cum o reglementare proastă va duce în subteran şi mai mult această activitate, aşa cum s-a întâmplat în Polonia sau în Ungaria. Pe de altă parte, Radu Nicosevici, om de afaceri din Timişoara şi membru al Academiei de Advocacy, a declarat anterior pentru BUSINESS Magazin că o lege a lobby-ului nu ar aduce nimic nou în legislaţia românească, nefăcând decât să suprareglementeze nişte relaţii contractuale de prestări servicii deja reglementate prin Codul civil. Cât despre aspectul penal, „traficul de influenţă nu se poate face transparent, pe baza unui contract de prestări servicii de lobby, iar interesele servite prin trafic de influenţă nu se vor înregistra niciodată în vreo declaraţie de interese, indiferent cât de «dură» ar fi legea lobby-ului“, explica Nicosevici.