Noul trend: spatii de birouri scoase la subinchiriere

Postat la 02 august 2010 375 afişări

Intre 25.000 si 35.000 mp de spatii de birouri din Bucuresti sunt oferite spre subinchiriere, dupa estimarile companiilor imobiliare. Chiriasii actuali incearca astfel sa-si scada costurile, chiar daca unele dintre ofertele de pret acceptate au o valoare cu 15-20% mai mica decat cea la care ei au semnat initial.

"To lease" sau "de inchiriat" - astfel de afise pe cladirile de birouri din Bucuresti sunt la ordinea zilei, iar prezenta lor este explicabila prin contexul economic, in care datele companiilor de consultanta imobiliara arata o rata de neocupare considerabila a spatiilor de birouri (peste 18% la sfarsitul primului trimestru, conform DTZ Echinox), iar aproape jumatate din birourile din zona de nord a Capitalei stau goale. Un eveniment notabil pentru ultima luna a fost inchirierea de catre Oracle a 7.000 mp din Nusco Tower, care se adauga celor 14.000 mp inchiriati in cladirile invecinate, Oracle Tower si Floreasca Business Park.

Tranzactia ramane insa o veste buna izolata, in contextul in care pe piata vor intra noi spatii de birouri, adaugandu-se la excesul actual de oferta. Urmatoarele luni ar urma sa aduca finalizarea unor mari proiecte, precum Platinum Business and Convention Center, in partea de nord, gradul de inchiriere al cladirilor care se predau sau mai au putin pana la finalizare variaza enorm, de la 80% la chiar niciun chirias, iar in cateva luni, Petrom, unul din cei mai mari chiriasi din Bucuresti, va lasa liberi 24.000 de metri patrati, prin mutarea in noul sediu, proprietate a companiei.

La toate acestea se adauga spatiile de birouri oferite la subinchiriere de catre companii care au semnat initial contracte bazandu-se pe estimarile generale de crestere ale economiei si ale afacerilor, indiferent de domeniu. "Sunt companii din domeniul asigurarilor, financiar, avocatura etc. care au inchiriat suprafete mari in cladiri de birouri prestigioase si cu chirii destul de ridicate si care, in contextul actual al pietei, doresc sa isi diminueze costurile si cauta potentiali subchiriasi", spune Monica Vasile, senior office consultant al companiei de consultanta imobiliara DTZ Echinox. Consultantul vorbeste, ca si altii, de oferte de pret acceptate de catre companiile ce subinchiriaza spatii de birouri cu o valoare cu 15-20% mai mica decat cea la care s-a semnat initial.

Aceasta ar putea insemna pierderi de cateva mii de euro pentru o companie care ofera spre subinchiriere o suprafata de 1.000 de metri patrati, in timp ce in cazul suprafetelor mai mari, pierderile pot sa se exprime si cu cinci zerouri. Potrivit informatiilor din piata, in acest moment exista in Capitala minim sapte oferte de inchiriere cu o suprafata de cel putin 2.000 de metri patrati, indeajuns de mare pentru 200 de angajati, in functie de compartimentarea spatiului.

Laura Bencze, managerul departamentului de cercetare al CB Richard Ellis Romania, a explicat ca intelegerile semnate pe o durata mai mica de doi ani nu aduc scaderi semnificative de chirie pentru compania care suboferteaza un spatiu, raportat la chiria initiala, mentinerea unei oferte mai mult in piata insemnand o flexibilitate sporita din partea chiriasului initial. Potrivit datelor colectate de catre BUSINESS Magazin de la companiile imobiliare, oferte de subinchiriere a birourilor au aparut in toate zonele din Capitala, de la zona de nord la cea vestica sau la zonele centrale. Astfel, in cladiri precum Lakeview, finalizata recent, sau West Gate, America House ori Riverplace - fosta Sema Parc - se gasesc cateva mii de metri patrati de spatii scoase la subinchiriere. Oficialii firmelor in legatura cu care exista informatii ca au spatii la subinchiriere nu au dorit sa comenteze insa pe marginea lor.

Cat despre suprafata exacta oferita, estimarile companiilor imobiliare variaza intre 25.000 si 35.000 mp, adica undeva la 2-3% din totalul pietei de birouri. "In mod oficial am putea vorbi de aproximativ 35.000 de metri patrati, dar daca exista o cerere clara de la un chirias pentru un anumit spatiu sau o anumita cladire, se pot gasi solutii, care nu se regasesc in aceasta estimare", afirma consultantul CBRE. Totusi, chiar si in acest context, consultantii si brokerii de inchiriere a spatiilor de birouri nu vad o continuare a scaderilor de chirii, cel putin nu una semnificativa.

Florin Sorea, spre exemplu, directorul departamentului de birouri al Cushman & Wakefield Romania, considera ca relocarea Petrom va contribui la cresterea gradului total de neocupare, insa nu indeajuns incat sa puna o presiune mai mare pe nivelul chiriilor "fata de cat a pus lipsa cererii de pana acum. Chiriile vor continua sa scada insa, in principal din cauza situatiei economice precare si a lipsei cererii", afirma consultantul, care estimeaza o scadere de cel mult 10% pana la sfarsitul anului.

Nici Horatiu Florescu, considerat a fi cel mai experimentat consultant pe segmentul spatiilor de birouri, nu vede o scader; semnificativa a chiriilor pentru urmatoarea perioada, in ciuda spatiilor disponibile din acest moment si a relocarii Petrom. El considera ca nu vom asista prea curand la o revenire a mediului de afaceri si implicit a sectorului imobiliar, insa a remarcat ca in prima parte a acestui an, cererea a crescut si se bazeaza in continuare pe companiile internationale care ar urma sa isi deschida sedii sau birouri de suport in regiune, inclusiv in Romania. Pana atunci, afisele cu "de inchiriat" vor continua sa fie afisate pe birourile dezvoltate in perioada de glorie a imobiliarelor autohtone.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
imobiliare,
birouri,
subinchiriere,
chiriasi
/analize/imobiliare/noul-trend-spatii-de-birouri-scoase-la-subinchiriere-6751862
6751862
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.