Unde va apărea noul pol de clădiri de birouri din Bucureşti
Anunţul recent al Guvernului privind realizarea Magistralei 6 de metrou, care va lega Gara de Nord de Aeroportul Otopeni, aduce în discuţie conturarea unui nou pol de birouri pe piaţa bucureşteană. În acest stadiu, pariul se pune pe zonele Expoziţiei sau Băneasa, unde consultanţii Colliers International aşteaptă noi dezvoltări care vor concura cu zonele de birouri deja consacrate, precum Floreasca – Barbu Văcărescu.
De curând, Guvernul a aprobat printr-o hotărâre indicatorii tehnico-economici pentru Magistrala 6 de metrou, termenul estimat de începere a lucrărilor fiind doua jumătate a anului 2017, cu o durată de execuţie de patru ani. Teoretic, lucrarea care cuprinde staţii la Romexpo şi la Complexul Comercial Băneasa, ar urma sa fie gata în anul 2021.
Anunţul marchează un moment important pentru piaţa de birouri, care în ultimii cinci ani s-a extins cu două zone noi, respectiv Floreasca-Barbu Văcărescu şi Grozăveşti-Politehnică. În acest context, întrebarea principală, atât în rândul dezvoltatorilor de birouri, cât şi al companiilor chiriaşe, s-a schimbat din „unde va fi noul pol de birouri al Capitalei?” în „ce zonă va beneficia prima de pe urma noii magistrale de metrou?”.
„Cred că prima zonă care se va dezvolta în urma extinderii reţelei de metrou va fi zona Romexpo - Expozitiei, care poate fi o alternativă foarte bună pentru companiile situate în Floreasca-Barbu Văcărescu”, afirmă Lucian Opriş, Senior Associate în cadrul departamentului de birouri al Colliers International. „Istoric, zona Piaţa Presei a fost atractivă pentru chiriaşi din domeniul financiar, dacă ne uităm la companii precum UniCredit Bank, OTP Bank (anterior Millennium Bank) şi RBS (fosta ABN Amro), care fie au, fie au avut sediile principale în această zonă. În contextul actual, văd un real potenţial ca această zonă să se consolideze ca un centru financiar al oraşului ”, a adăugat Lucian Opriş.
În prezent, stocul de spaţii de birouri moderne din Bucureşti este estimat la 2,13 milioane de mp, dintre care Piaţa Presei/Expoziţiei şi Băneasa reprezintă doar 7, respectiv 6%. Odată cu dezvoltarea Magistralei 6, care cuprinde staţii de metrou în proximitatea Complexului Comercial Băneasa şi a Aeroportului, zona Băneasa-DN1 s-ar putea dezvolta, de asemenea, ca un pol de birouri.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
- Alegătorii americani bărbaţi, superponderali, care nu au studii superioare, care nu au prieteni şi care sunt loviţi în masculinitatea lor, au înclinat balanţa în favoarea lui Donald Trump. Într-o analiză, New York Times, unul dintre cele mai importante ziare americane, spune că diviziunea pe diplome a devenit cea mai importantă diviziune în viaţa americană
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro