Ce-ai învăţat de la americani cât timp ai lucrat – nouă ani şi cinci luni – ca director de investiţii pentru Franklin Templeton, administratorul Fondului Proprietatea?”

„Să mă uit cu atenţie la companii, să le văd, să vorbesc cu cei care lucrează acolo şi nu numai cu cei din top management, ci şi cu cei din middle management, care sunt extrem de importanţi într-o firmă.”

Am făcut un rezumat după răspunsul lui Adrian Cighi (fost director de investiţii) la emisiunea „Viaţa ta e un business” de pe Aleph Business. El acum conduce Pago, o aplicaţie pentru plata utilităţilor, unde are şi propriii bani în joc. În companiile antreprenoriale româneşti se dă prea puţină importanţă celor din middle management, iar aici nu mă refer la CFO, COO, CMO, CSO, ci la cei care nu ies în faţă, dar care fac ca firmele să funcţioneze pentru că ei asigură partea tehnică, ei fac legătura între deciziile managementului de top şi implementarea lor de către angajaţi etc. Sorin Faur de la Academia de HR spunea la un moment dat că una dintre problemele pieţei muncii din România este că nu are middle manageri. Avem directori executivi, avem directori financiari, avem directori operaţionali, avem directori de marketing, dar nu îi avem pe cei care trebuie să fie sub ei şi care ţin companiile. Când piaţa muncii era bogată, cei care erau middle management nu erau văzuţi ca o prioritate de către patroni pentru că puteau fi înlocuiţi destul de repede, având în vedere că alţi 100 stăteau la uşă. Acum 20-30 de ani erau alte vremuri. Companiile s-au trezit acum într-o altă realitate în care angajaţii, mai ales cei buni, au tot timpul oferte şi pot pleca în orice moment. Printre lucrurile pe care trebuie să le rezolve fondurile de investiţii atunci când cumpără o companie se regăsesc problemele legate de cine conduce compania după ce este cumpărată. Cei din fondurile de investiţii vor să-şi înmulţească banii când cumpără o firmă, nu să muncească acolo. Aşa că tot timpul pun pe masă şi se gândesc la conducerea executivă, iar în ultimul timp au început să se uite cu mai mare atenţie la cei din eşaloanele doi şi trei, pentru că acolo este cea mai mare competenţă tehnică şi operaţională.  Sunt multe cazuri în care oportunităţi sunt ratate pentru că fondurile de investiţii nu găsesc oameni care să le conducă companiile achiziţionate. Sau, atunci când cumpără o companie, cumpără şi managementul acesteia. În piaţa din România există o vânzoleală continuă, pentru că toată lumea are nevoie de manageri executivi şi manageri operaţionali. Fondurile de investiţii, nefiind investitori strategici, de foarte multe ori nu se pricep să conducă executiv companiile, şi de aceea tot timpul caută echipe de management, pe care le plătesc foarte bine. În România, directorii executivi din prima linie sunt plătiţi peste media pieţei şi peste media regiunii. Problemele intervin la middle management, acolo unde salariile sunt sub piaţă şi sub regiune. Într-o tranzacţie banii sunt extrem de importanţi, dar acum contează mult mai mult managementul de top şi managementul din liniile doi şi trei. De multe ori se plătesc bani grei fie pentru achiziţia de talente, fie pentru păstrarea lor. Dacă aceştia pleacă, companiile pot sări în aer, pentru că nimeni nu le face treaba, nu că nu ar şti, ci mai degrabă trebuie să fie cineva care să se ocupe şi de partea de execuţie, care să şi muncească. Antreprenorii români, patronii cresc prea puţini middle manageri şi de aceea încep să întâmpine probleme în activitatea operaţională. Oricât ar fi de capabil, un antreprenor, un CEO, un CFO chiar nu le ştie pe toate, chiar dacă vrea să se ocupe de toate. De cele mai multe ori, antreprenorii români muncesc prea mult, spune Florin Ilie, vicepreşedinte al ING Bank România.

Când munceşti prea mult în calitate de antreprenor sau de CEO ajungi să pierzi oportunităţi pentru că eşti băgat până-n gât în treaba operaţională, care ar trebui să aparţină celor din middle management. Dar pentru că nu şi-au bătut capul să crească middle manageri, ei trebuie să se ocupe şi de partea operaţională. Sau dacă au middle manageri, nu au încredere în ei, considerând că pot să facă toate lucrurile. Plus că nu sunt darnici în ceea ce priveşte pachetele salariale nu pentru top management, ci pentru middle management. Când se pune problema de creştere a companiilor, de la un anumit nivel încolo, când operaţiunile devin mai complexe, lucrurile se pot bloca. Pentru că pur şi simplu nu are cine să se ocupe de execuţie, de implementarea deciziilor şi a strategiei. Acesta este şi un motiv pentru care companiile româneşti se blochează la un moment dat şi nu mai cresc sau cresc foarte lent. În România sunt doar 10.000 de companii care au peste 1 milion de euro cifră de afaceri, iar o parte dintre ele sunt multinaţionale. În schimb, avem enorm de multe companii mici, foarte mici şi celebrele microîntreprinderi.

(cristian.hostiuc@zf.ro)