Un angajat al unei companii din România trebuie să muncească în medie opt ani pentru a câştiga salariul directorului general dintr-o lună, diferenţa dintre salariul angajatului şi al şefului companiei fiind cea mai mare din Europa.

Odată cu numirea sa în fruntea Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Mişu Negriţoiu, fostul preşedinte al ING Bank România, şi-a publicat în declaraţia de avere venitul câştigat în fruntea celei de-a şaptea bănci după valoarea activelor de pe piaţa locală. Negriţoiu a încasat anul trecut 2,3 milioane de lei (514.000 euro), echivalentul unui venit lunar de 43.000 de euro, de la ING Bank, unde ocupa funcţia de preşedinte, potrivit datelor din propria declaraţie de avere. Prin comparaţie, salariul mediu al unui angajat din bancă este de circa 900 de euro, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică. Aşadar, un salariat de nivel mediu din ING Bank ar trebui să lucreze aproximativ patru ani pentru a câştiga echivalentul unui salariu al preşedintelui companiei, în timp ce un absolvent care se angajează ajunge la salariul şefului în 12 ani.

Datele consultate de Business Magazin arată că cele mai mari discrepanţe din Europa între salariile executivilor şi cele ale angajaţilor obişnuiţi cu nivel salarial mediu şi mic sunt în România. Potrivit unei analize a Federaţiei Angajatorilor din Europa (FEE) şi a Eurostat, un angajat cu salariu mediu din România trebuie să muncească 12 zile pentru a lua salariul şefului companiei dintr-o oră lucrătoare, în timp ce angajatul cu cel mai mic salariu din firmă are nevoie de 29 de zile. Aşadar, între angajat şi şef există în medie un raport de 1 la 100, adică angajatul munceşte opt ani pentru a câştiga salariul directorului general dintr-o lună calendaristică. După România, raporturile cele mai dezechilibrate între veniturile şefilor şi angajaţilor apar în Ucraina, Rusia şi Spania. În Bulgaria, de exemplu, un angajat cu salariu mediu câştigă în şapte zile salariul şefului dintr-o oră, iar cel cu salariul cel mai mic are nevoie de 11 zile. Cel mai bine în clasament stă Norvegia, unde şeful câştigă într-o oră cât angajatul în două zile lucrătoare, adică un raport de 1 la 16.

Problema diferenţelor uriaşe de salarii între CEO şi angajaţi nu este nouă. În Statele Unite ale Americii se discută încă din anii 1970 despre aceste aspecte. Dacă în 1976 un director general câştiga de 36 de ori peste angajatul mediu, în 1993 salariul ajunsese de 131 de ori mai mare. Asta a determinat regulatorii federali să forţeze companiile să dezvăluie, în premieră, detalii despre pachetele executivilor, în speranţa că boardurile vor deveni mai reticente să aprobe pachete gigantice, ca urmare a creşterii transparenţei. „Imediat ce pachetele au devenit publice, în presă au aparut clasamente de salarii, aspect care în loc să ducă la o scădere a condus la o creştere fantastică, pentru că i-a încurajat pe cei din nivelurile de top management să îşi compare salariile între ei“, spune Radu Manolescu, managing partner al companiei de executive search K.M. Trust & Partners. În prezent, în SUA un CEO câştigă de 369 de ori mai mult decât lucrătorul mediu. Bloomberg arată că în top 500 companii întocmit de Standard & Poor’s raportul este 1:204, iar în top 100 companii la nivel mondial este 1:495.

Dragoş Damian, CEO al companiei farmaceutice Terapia-Ranbaxy, observă că nu neapărat salariile directorilor generali care activează în România sunt mari, ci că salariile angajaţilor sunt mici. „Ţările unde se înregistrează diferenţele cele mai mari mari au un nivel extrem de coborât al salariului mediu pe economie şi sunt în general ţări în curs de dezvoltare. Aceleaşi ţări sunt ştiute ca fiind ţări cu nivel sporit al fiscalităţii muncii, al rotaţiei angajaţilor şi al muncii la negru, cu cote ieşite din comun ale evaziunii fiscale şi, în contrast, cu niveluri reduse ale productivităţii“, spune Damian. Şeful Terapia crede că absolvenţii de liceu, şcoli postliceale şi facultăţi intră în piaţa muncii fără pregătire adecvată şi sunt remuneraţi la nivel de începători, întrucât companiile bugetează şi cheltuieli legate de instructajul personalului – unde „costurile sunt enorme“.