Citiţi mai jos interviul în forma integrală:

BUSINESS Magazin: Cum vedeţi naşterea cetăţeanului cu numărul 7 miliarde în contextual economic mondial din prezent? În ce măsură se leagă actuala criză mondială de explozia demografică din ultimul secol?

Vergiliu Voineagu, preşedintele INS: Atingerea pragului de 7 miliarde pentru populaţia planetei este percepută la nivelul omului obişnuit ca un eveniment mai degrabă insolit, înscris într-o serie a numerelor mari care stârneşte întotdeauna un interes mediatic. Pentru demografi, sociologi şi economişti acest eveniment constituie însă mai degrabă un prilej de îngrijorare, determinat de constatarea că această creştere galopantă a populaţiei - nu este însoţită şi de o creştere în aceeaşi măsură a resurselor.

Vorbind de creşterea într-un ritm din ce în ce mai alert a populaţiei lumii, v-aş oferi câteva repere, cred eu, semnificative. La începutul erei noastre, aşadar în anul 1, populaţia lumii a fost estimată la 200 milioane, în anul 1000, 275 de milioane, în anul 1804, un milliard, în 1927, 2 miliarde, în 1960, 3 miliarde, în 1975, 4 miliarde, în 1985, 5 miliarde, în 1999, 6 miliarde, în 2011, 7 miliarde. În ceea ce priveşte viitorul, deja în 2025 vom fi probabil 8 miliarde, în 2045, 9 miliarde şi aşa mai departe.

După cum se observă, creşterea populaţiei devine tot mai accentuată şi mai rapidă confirmând, astfel, previziunile făcute odinioară de Malthus care avertiza la începutul secolului al XIX- lea că va veni un moment în care omenirea se va confrunta cu o serioasă problemă privind numărul populaţiei. El vedea ca rezolvare soluţia războiului, care să funcţioneze ca un regulator demografic, dar evident, nu pe această cale trebuie să mergem, ci să căutăm ajungerea la un echilibru. Cât priveşte a doua parte a întrebării, deşi o legătură există în ultimă instanţă între criza pe care o străbate omenirea astăzi şi fenomenul creşterii demografice, această legătură nu este în nici un caz de tipul cauză- efect. Specificul actualei crize trebuie căutat mai ales în spaţiul financiar-bancar, şi în acela al penuriei alimentare, chiar dacă şi aceasta din urmă prezentă în unele zone ale planetei, nu face decât să accentueze pentru populaţiile foarte sărace efectele crizei principale.

Pentru că fenomenul creşterii demografice nu este nici pe departe unul uniform, ca ritm, şi nici măcar ca sens.

El este deosebit de intens tocmai în zonele cele mai puţin dezvoltate ale planetei, în vreme ce ţările mai bogate, cu posibilităţi economice superioare, se confruntă de multă vreme cu o scădere de populaţie, generată de un spor natural negativ instalat de mai multe decenii, dublată de o îmbătrânire accentuată, de asemenea prezentă de multă vreme. Implicit, aceste aspecte nu fac decât să complice lucrurile si să împiedice luarea unor decizii, aceleaşi, aplicabile la scară planetară.

BUSINESS Magazin: În ce măsură sunt resursele alimentare/energetice suficiente pentru a asigura supravietuirea a şapte miliarde de oameni şi la ce tendinţe vă aşteptaţi în viitor?

În această privinţă, aş vrea să vă semnalez ca cel dintâi care a prevăzut problemele cu care se confruntă omenirea acum şi în deceniile ce vor urma a fost un eminent economist român, trăitor în SUA, Nicolas Georgescu Roegen, care a văzut ca soluţie posibilă, cu valoare curativă dar şi preventivă, printr-o repoziţionare a omului în raport cu mediul în care, în mod natural s-a născut şi trăieşte. Altfel spus, a pus serios problema economiei speciei umane într-un context ecologic global, adică la scara planetară a vieţii pe Terra. În alţi termeni, este vorba de a înţelege că dezvoltarea tehnologică nu este, practic nelimitată, şi că resursele primare, atât alimentare cât şi energetice, nu pot creşte la infinit.

Răspunzând punctual la întrebarea dumneavoastră, dacă în acest moment şi poate şi în anii următori dezvoltarea agriculturii poate asigura la un nivel satisfăcător resursele de trai pentru şapte , chiar 8 miliarde de oameni, perspectiva nu este deloc încurajatoare. La ce tendinţe mă aştept pentru viitor? Statistica, de regulă, nu face decât să măsoare, să cuantifice fenomenele demografice, respectiv social-economice. Ca economist însă, nu pot decât să cred că, în cele din urmă, în multe ţări se va pune problema temperării acestei creşteri de populaţie, în paralel cu programele de găsire a unor noi soluţii pentru ca agricultura să devină deopotrivă , şi mai eficientă, dar şi mai "curată".

BUSINESS Magazin: Care sunt fenomenele pe care le remarcaţi la nivel mondial în ce priveşte organizarea economică şi socială, comparativ cu acum o sută de ani?

Vergiliu Voineagu, preşedintele INS: Ultima sută de ani a adus mutaţii fundamentale, atât în ceea ce priveşte bogăţia în resurse a ţărilor lumii, care şi-au întemeiat dezvoltarea, la ritmuri fără precedent, pe consumul necontrolat al acestor resurse, cât şi în ceea ce priveşte varietatea căilor de dezvoltare adoptate. Sunt anii în care lumea a trăit câteva răsturnări dramatice în plan politic, social şi economic începând cu ceea ce a urmat fiecăruia dintre cele două războaie mondiale şi până la evenimentele de cotitură de acum două decenii, care au redesenat nu numai poziţionarea statelor faţă de un anumit model politico-economic, ci şi schimbări majore în atitudinea lor faţă de ideea de dezvoltare. O detaliere a acestor aspecte presupune o activitate atât de complexă, încât ea este imposibil de expus printr-un simplu răspuns la o întrebare jurnalistică, ea fiind de mai mulţi ani subiect de dezbatere pentru cercetători şi personalităţi publice care prin deciziile lor, caută soluţii pentru o rezolvare de fond, şi pe termen lung, a problemelor cu care omenirea se confruntă astăzi, în condiţiile globalizării ca un singur organism socio-economic, chiar dacă diversitatea rămâne una dintre caracteristicile sale. Cu aceasta cred că am şi numit principalul aspect care deosebeşte radical lumea de astăzi de cea de acum un veac. Pe atunci, ne aflam la începutul acestui fenomen de interconexiune între ţări, mai ales sub aspect economic, astăzi acest fenomen este atât de prezent încât nici o ţară practic, nici măcar o super putere economică precum SUA, China, Japonia sau Uniunea Europeană nu-şi mai poate construi propriile politici fără a ţine seama de contextul global, de efectele pe care, prin ricoşeu, le poate produce celorlalte state.

BUSINESS Magazin: Cât de mult a afectat explozia demografică din ultimul secol accesul la alimente şi în ce măsură vă aşteptaţi ca foametea să se extindă la nivel global?

Vergiliu Voineagu, preşedintele INS: Nu explozia demografică este problema, cel puţin nu a fost problema până în acest moment care să pună în pericol accesul populaţiei lumii la alimente, ci distribuţia cu totul inegală a resurselor în acest domeniu. Nu e un paradox, că tocmai ţările care au o populaţie foarte numeroasă, cu excepţii rarisime, au şi cele mai scăzute producţivităţi în zona producţiei agricole, ceea ce nu face decât să mărească riscul ca deficitul de hrană, deja prezent pentru câteva sute de milioane de oameni din toată lumea sa devină o problemă endemică. Schimbările climatice care produc deja efecte nedorite, mai ales în zonele şi aşa sărace ale planetei, cu manifestările atât de diferite sub care apare, de la secete prelungite, care conduc la deşertificarea unor suprafeţe întinse, până la precipitaţii diluviene, cu inundaţii catastrofale, uragane şi tornade nu fac decât să sporească riscul de înfometare. Pentru a conchide, trebuie să reiau ideea, că, cel puţin pe termen scurt, nu creşterea demografică este principala problemă, ci imposibilitatea reală ca resursele de hrană să urmeze acelaşi ritm. Şi când spun aceasta, am în vedere, în mod explicit ţara noastră, care dispune de un potenţial agricol deosebit, din păcate nici pe departe valorificat dacă privim doar rezultatele ultimul recensamânt general agricol care arată importante suprafeţe rămase necultivate. Or, extrapolând, într-un an agricol bun, cum se arată a fi 2011, în care ţoţi analiştii estimează o contribuţie superioară a cestui sector în PIB, fără a fi statistician sau economist, nu-i greu de imaginat cât ar fi putut fi această contribuţie dacă întreaga suprafaţă agricolă ar fi fost pusă în valoare.