100 Cei mai admiraţi CEO din România. 55 - Cosmin Vladimirescu, General Manager, Mastercard România şi Croaţia

Autor: Ioana Matei Postat la 05 aprilie 2025 51 afişări

100 Cei mai admiraţi CEO din România. 55 - Cosmin Vladimirescu, General Manager, Mastercard România şi Croaţia

Din primăvara anului trecut a preluat funcţia actuală, anterior având rolul de country manager Mastercard România, vreme de peste 13 ani. Parcursul său în cadrul  companiei globale de tehnologie de plăţi cumulează aproape 18 ani, iniţial fiind account manager, conform informaţiilor de pe LinkedIn. Absolvent al Universităţii Româno-Americane din Bucureşti (1999), şi-a început cariera în cadrul Bancpost, unde a lucrat vreme de şapte ani, în poziţia de card fraud manager. „Educaţia financiară merge mână în mână cu efortul de digitalizare. Sistemul bancar pune produse foarte competitive în piaţă, dar este nevoie de educaţie. Oamenii trebuie să înţeleagă că nu există riscuri asociate, ci doar beneficii pe care trebuie să ştie cum să le folosească. În România există loc de creştere în piaţă pentru plăţile digitale, cel puţin 30% din incluziune financiară şi 70% din conversia numerarului“, declara recent executivul.

 

SFAT PENTRU MINE TÂNĂR

Înconjoară-te de oameni diferiţi de tine. Fiecare persoană aduce o poveste, o lecţie şi o viziune care îţi pot lărgi orizonturile şi îţi pot îmbogăţi modul de a înţelege lumea.



 

Urmărește Business Magazin

0 of 1 minute, 7 secondsVolume 0%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
00:01
01:06
01:07
 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.

www.zf.ro
Impactul real al tarifelor preşedintelui Trump: La ce preţ ar putea ajunge un iPhone dacă tarifele rămân în picioare? Costurile urcă de până la 10 ori