Cronica unui an pierdut

Postat la 17 septembrie 2008 14 afişări

“Spera la ce-i mai bine, dar pregateste-te pentru ce-i mai rau”, este sintagma care s-ar potrivi cel mai bine investitorilor la Bursa in acest an. Dupa ce a pierdut de la inceputul anului aproape 50%, Bursa de la Bucuresti nu da semne ca are forta sa-si revina.

Bursa de la Bucuresti traverseaza de un an cea mai importanta criza din istoria sa moderna de 13 ani. In ultimul an, indicele BET al celor mai importante 10 companii listate pe piata de capital romaneasca a pierdut peste 50% fata de maximul atins in iulie anul trecut, ajungand in ultimele saptamani la nivelul din iulie 2005. Accentuarea problemelor din economia americana, dar si izbucnirea unei noi crize in Rusia ar putea prelungi agonia pe Bursa.

 

Practic, intr-un an, scaderile au anulat castigurile de pe Bursa din precedentii doi ani, astfel ca cine a intrat in piata in septembrie 2005, de exemplu, si a pastrat actiunile in portofoliu pana acum se afla probabil pe pierdere, dupa ce la mijlocul anului trecut avea probabil un castig de 100%. Pentru acesti investitori, situatia actuala este greu de inteles, in conditiile in care Bursa ii obisnuise pana anul trecut doar cu cresteri, iar cele cateva corectii care s-au petrecut in acest interval au fost repede uitate cand piata si-a reluat trendul ascendent.

 

Multi investitori au asteptat o revenire si in ultimul an, agatandu-si sperantele fie de cresterile de inceput de an, care nu au lipsit de pe Bursa din 2002 incoace, fie de perioadele cu raportari financiare ale companiilor, fie de inceputul de toamna, care aducea in mod traditional mai multi bani pe Bursa. De fiecare data, insa, scenariile din trecut nu s-au mai repetat, iar Bursa si-a croit un trend tot mai accentuat in jos. Astfel, pentru prima data in ultimii zece ani, piata romaneasca ar putea incheia anul pe minus, fiind, pe zi ce trece, tot mai putin probabil ca va reusi in cele trei luni si jumatate care ne mai despart de finalul anului sa recupereze pierderile de pana acum. Pentru asta ar fi nevoie de o crestere de aproape 100% pentru ca indicele BET sa se apropie din nou de 10.000 de puncte, in conditiile in care a reusit aceasta performanta in doi ani.

 

“Pentru ca societatile de investitii financiare, de exemplu, sa revina la nivelurile din 2007, acestea ar trebui sa inregistreze cresteri de cel putin 150%, iar acest lucru este imposibil. Nu mai putem spera la o revenire a pietei pana la sfarsitul anului”, crede Leonard Visan, directorul general al societatii de administrare a investitiilor Investica.

 

Problema cea mai mare este ca, la felul cum arata piata acum si in contextul international tot mai dificil, nu se vad inca semne care sa prevesteasca o revenire.

 

“Realitatea este ca piata se afla pe un trend major descendent, iar graficele nu pot fi contrazise. Dupa cum arata lucrurile acum in economiile si pe pietele de capital mondiale, ne mai asteapta momente dificile cel putin anul acesta si anul viitor”, spune Razvan Pasol, presedintele Intercapital Invest.

 

Dupa valurile de scadere tot mai accentuate, numarul de investitori pe Bursa a scazut dramatic. In luna august doar 6.000 de investitori au cumparat actiuni, fata de luna decembrie a anului trecut, cand a fost consemnat un numar record de peste 21.000 de cumparatori. La fel ca si in cazul indicelui BET, numarul cumparatorilor pe Bursa a ajuns la nivelul din iulie 2005, ceea ce arata ca odata cu scaderea actiunilor s-a redus si interesul investitorilor pentru piata de capital.

 

Insa fara cumparatori, este imposibil ca piata sa creasca. Astfel se explica si oscilatiile puternice de pret din ultimele doua saptamani, cand s-a repetat acelasi scenariu: crestere puternica la inceput de saptamana urmate de scaderi la fel de puternice. In lipsa unor cumparatori pe termen lung, care sa sustina cresteri de 6-7% pe SIF-uri, speculatorii si-au marcat profiturile si au dus piata la loc.

 

Brokerii spun ca, fara aportul unor investitori institutionali puternici, care sa puna piata pe un trend ascendent sau macar sa consolideze nivelurile actuale de pret, investitorii locali nu mai sunt dispusi sa-si asume riscuri si sa reintre in piata. Asta desi cele mai multe companii sunt atractive din punctul de vedere al indicatorilor financiari si ar fi o investitie interesanta pe termen lung. Investitorii nu au uitat insa ca si in martie sau in mai companiile aratau atractiv, insa de atunci au mai scazut cu 30-40%.

 

“In lipsa investitorilor, si in special a investitorilor straini, se creeaza un cerc vicios. Nu sunt investitori, nu sunt bani, bursa nu creste”, spune Leonard Visan.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
bursa,
finante,
investitii
/analize/servicii-financiare/cronica-unui-an-pierdut-3189601
3189601
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.