Cine sunt oamenii care au pus umărul la construirea sistemului bancar românesc, prin ce schimbări a trecut acesta de-a lungul anilor şi ce va urma pentru băncile din România?

Momentul cheie pentru sistemul bancar românesc a fost sfârşitul anului 1990, când s-au pus bazele unei legislaţii care să permită dezvoltarea unui sistem bancar modern după modelul occidental. Concret, acest lucru a însemnat o separare bine definită între rolul Băncii Naţionale a României (BNR) şi rolul băncilor comerciale. BNR, care până la momentul respectiv era şi un jucător comercial, a fost reorganizată, fiindu-i atribuită exclusiv responsabilitatea de a conduce politica monetară a ţării.

În acest moment, mai exact în 1991, începe şi istoria BCR, care este de peste două decenii cea mai mare bancă comercială din România. Banca Comercială Română a fost înfiinţată în 1991 tocmai pentru a prelua operaţiunile comerciale ale BNR, respectiv portofoliul de credite pentru industrie şi active cu o valoare totală de 273 de miliarde de lei. În primii ani, BCR a funcţionat mai mult ca o instituţie de credit orientată către companii, operaţiunile de retail începând să fie dezvoltate abia spre sfârşitul anilor ’90.

După reorganizarea băncii centrale a urmat reorganizarea băncilor specializate, care au fost convertite în bănci comerciale universale, iar pasul următor a fost înfiinţarea băncilor cu capital local şi străin, precum şi atragerea primelor bănci străine. Primele grupuri străine care au mizat pe România au fost în principal cu capital turcesc şi grecesc. Tot în această etapă, mai exact în 1993, la Cluj, un grup de 46 de persoane fizice şi companii au fondat cu 4 milioane de dolari Banca Transilvania, cu scopul de a crea o instituţie de credit care să deservească zona Transilvaniei. Ambiţiile lor s-au dovedit a fi prea mici în comparaţie cu ce este acum Banca Transilvania – respectiv al doilea jucător ca mărime din sistemul bancar românesc şi cel mai de temut rival al BCR.

Pariurile străinilor şi celebrele privatizări

Un alt momentul crucial pentru sistemul banacar românesc şi care a dat configuraţia actuală a clasamentului bancar a fost absorbirea activelor sănătoase ale băncii falimentare Bancorex de către BCR, proces care a avut loc la finele anului 1999.

Anii 2000 nu au fost mai prejos decât precedenţii, perioada fiind marcată de un val de privatizări ale băncilor mari. De departe cea mai cunoscută privatizare din România, dar şi cea mai scumpă a fost privatizarea BCR. Procesul de vânzare a BCR a început abia în 2003, când statul a vândut 25% din acţiunile BCR instituţiilor financiare internaţionale BERD şi IFC, pentru aproximativ 210 de milioane de euro, pachet pe care l-au vândut după numai trei ani, de şapte ori mai scump, grupului austriac Erste. Prin bancherul Andreas Treichl austriecii au semnat în 2005 un cec de 3,75 miliarde de euro pentru pachetul de 62% din acţiunile BCR.

Pariul enorm făcut de Treichl pe BCR şi, implicit, pe România a făcut din vânzarea BCR cea mai mare privatizare din istoria României, dar şi a Europei Centrale. Achiziţia BCR a asigurat grupului Erste controlul unei treimi din activele bancare locale, iar după această mişcare ponderea capitalului străin în sistemul bancar românesc a ajuns la 90%.

De altfel, şi în prezent statul român controlează mai puţin de 9% din activele bancare prin intermediul a două bănci: CEC, cea mai veche instituţie de credit din România, şi mai tânara EximBank (Banca de Export-Import a României). În ultimii 25 de ani statul a tot pierdut teren în piaţa bancară, în condiţiile în care nu a avut forţa de a susţine băncile din portofoliu asemenea investitorilor străini. Mai mult, CEC, cea mai mare bancă a statului, nu a mai primit capital de la stat din decembrie 2006 din cauza restricţiilor privind schemele de ajutor impuse de Comisia Europeană, capitalizarea băncii fiind făcută cu o parte din profiturile anuale obţinute. Rezultatul a fost ieşirea CEC din top trei bănci locale şi alunecarea până pe poziţia a şaptea la finalul anului 2017.

Achiziţiile străinilor în sistemul bancar românesc au dus implicit la restrângerea numărului de actori din piaţă. Dacă în 1998, de exemplu, BNR număra 42 de bănci, în 2017 numărul jucătorilor bancari a scăzut la 35, o cifră considerată de specialişti încă mare pentru dimensiunea economiei româneşti. Puţine branduri de renume în anii ‘90 au reuşit să reziste în piaţă. Din cele 42 de branduri bancare din 1998 doar 10 au rămas în picioare în 2017, iar acestea sunt în principal străine.

Criza a trecut, rănile au fost închise, iar pe masă a apărut un nou obiectiv: captarea creşterii economice

După anii grei din perioada crizei în care businessul principal a fost lăsat deoparte, concentrarea fiind curăţarea bilanţurilor, băncile locale se bucură în prezent din nou de o perioadă de creştere. Captarea unei cote cât mai mari din actuala creştere economică şi implicit a profitabilităţii bancare reprezintă principalul obiectiv al tuturor băncilor.

Creşterile de salarii au creat optimism şi încredere în rândul populaţiei, iar efectul vizibil de la nivelul sistemului bancar a fost revenirea clienţilor în sucursale pentru a luat credite de consum, carduri şi mai ales împrumuturi ipotecare. Câştigătorul: sistemul bancar care este premiantul Europei la capitolul profitabilitate, cu o rentabilitate a capitalurilor (ROE – return on equity) de peste 19%. Spre comparaţie, media europeană este de sub 7%, de aproape trei ori mai redusă.

Mai mult forţate decât de bunăvoie, băncile româneşti merg într-o nouă direcţie: digitalizarea

Împinse de cerinţele noilor generaţii, toate băncile locale s-au văzut nevoite să facă din digitalizare o prioritate, deşi bună parte din ele încă văd tehnologia mai degrabă ca pe o ameninţare, ca pe un rival în lupta pentru clienţi. Digitalizarea este încă în fază incipientă, tehnologia fiind prezentă în sistemul bancar deocamdată în principal prin aplicaţii mobile şi câteva sucursale self-service. Servicile digitale sunt însă din ce în ce mai solicitate, în special în rândul tinerilor. Circa 7% din populaţia României cu vârsta cuprinse între 16 şi 74 de ani a utilizat anul trecut serviciile de internet banking, un progres faţă de 2016, când doar 5% din populaţie au intrat în contact cu băncile în mediul virtual, potrivit Eurostat.