In afara de celebra gluma cu pacientul stabilizat, dar care nu s-a sculat inca din pat, Jeffrey Franks a mai facut una, la aceeasi intalnire din ianuarie cu sindicatele si patronatele. Ea a parut insa atat de ermetica, incat numai unul dintre patronii prezenti a zis ca a inteles-o: cea cu pozele simbolice - in prima aparea un mineralier rasturnat, a doua cu un mineralier ruginit, dar inca in functiune si a treia cu o salupa ultraperformanta, dar foarte mica. Prima voia sa fie economia Romaniei acum doi ani, a doua - cea de acum, iar a treia - economia romaneasca a viitorului. Gluma, a povestit acelasi patron, n-a fost gustata de sindicalistii prezenti, care a comentat ca nu vom mai incapea toti intr-o salupa atat de mica.

Mineralierul a devenit apoi, in talmacirea ambasadorului Mark Gitenstein, un Titanic pe care navigatorii isi rearanjeaza sezlongurile - in cazul citat de el, in loc ca statul sa privatizeze total sau partial companiile din energie, un sector care are nevoie de investitii de 10 miliarde de dolari, vrea sa rearanjeze peisajul, creand cei doi campioni energetici, Electra si Hidroenergetica. Remarca lui Gitenstein venea la scurta vreme dupa ce FMI ceruse (iar Guvernul isi asumase) liberalizarea preturilor la gazelor si a energiei, ceea ce le-a prilejuit reprezentantilor Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania sa protesteze contra imixtiunii FMI in politicile statului roman si sa spuna ca Romania are un grad suficient de deschidere a pietei energiei. I-a contrazis insa, mai nou, Comisia Europeana, care a cerut Romaniei oficial, saptamana trecuta, sa liberalizeze preturile la energie.

Ce au comun toate acestea? Un singur lucru, dar decisiv: politica fiscala a statului. Pe de o parte e vorba de capacitatea statului de a-si finanta cheltuielile, in conditiile in care resursele atrase la buget, venituri fiscale si nefiscale, au ramas cu cea mai mica pondere in PIB din UE, conform datelor prezentate de Consiliul Fiscal (32,4% in 2009), iar ponderea in total a veniturilor fiscale (impozite si contributii sociale) era tot in 2009 cu 12% mai mica decat media UE, respectiv 27,1%, situand Romania pe penultimul loc din UE. De cealalta parte e vorba de cheltuieli, care sunt nu numai dezechilibrate (ponderea cheltuieilor sociale in totalul veniturilor, de 33% in 2009, situa Romania exact dupa tarile PIGS - Grecia, Irlanda, Spania si Portugalia; in 2010, ponderea a coborat totusi la 28%), dar si ineficiente: desi Romania a avut in perioada 2006-2009 cea mai mare alocare pentru investitii publice din UE, ca procent din PIB si din veniturile bugetare, calitatea infrastructurii, reflectata in perceptia investitorilor si in clasamente receptate de ei, de genul World Competitiveness Report, a ramas inferioara celei din tari unde s-a cheltuit mai putin, precum Polonia, Ungaria si Bulgaria.

"In plus, lipseste prioritizarea si lipseste coerenta investitiilor publice, pentru ca acestea sunt foarte fragmentate in functie de ciclurile politice. Ar fi excelent daca un proiect ar putea depasi un ciclu politic", comenteaza Ionut Dumitru, presedintele Consiliului Fiscal.

O parte de vina pentru veniturile insuficiente la buget o poarta contribuabilii care fac evaziune fiscala, neprinsi de stat pentru ca sistemul de colectare e inca slab, precum si scutirile si exceptarile care priveaza statul de venituri realizabile. Ionut Dumitru sugera la un moment dat, in acest din urma sens, ca statul si-ar putea mari veniturile din impozitele pe stocul de capital (pe avere), din aplicarea unor taxe de mediu sau din redevente mai mari percepute companiilor energetice, insa deocamdata subiectul relatiei cu acestea din urma ramane tabu pentru Guvern, care nu mai vrea nici macar sa comenteze, de pilda, majorarile de preturi la benzina.

Cealalta parte de vina pentru veniturile mici apartine insa companiilor de stat, a caror ineficienta face obiectul criticilor insistente ale FMI inca din anii '90. Statistica nu lasa loc de dubii: la sfarsitul lui 2009 erau 722 de companii cu capital majoritar de stat, care contribuiau doar cu 6% la cifra de afaceri totala din economie, dar platile restante acumulate de ele, in special fata de buget, insemnau 27,1% din totalul arieratelor din economie. Tot companiile de stat au ramas si cei mai mari datornici la bugetele de asigurari sociale, totalul datoriilor restante catre bugetul general consolidat insumand peste 2% din PIB in iunie 2010. In top cinci - aceiasi de pe lista de supraveghere speciala a FMI: CFR, Compania Nationala a Huilei, Termoelectrica, Oltchim si CNADR.

Pierderile si arieratele companiilor unde statul e actionar majoritar reprezinta "un risc potential pe termen mediu la adresa sustenabilitatii fiscal-bugetare", apreciaza Ionut Dumitru, pentru ca preseaza asupra bugetului: pierderile lor au fost principala cauza pentru care in 2009, deficitul bugetar dupa standarde europene a fost revizuit de la 8,3% la 8,6% si pentru care, mai nou, UE a cerut Romaniei sa se alinieze acestor standarde atunci cand raporteaza deficitul bugetar. Or, daca indisciplina financiara din companii duce deficitul peste tintele convenite cu FMI si UE - 4,4% in acest an si 3% din PIB la anul - atunci statul va avea o problema cu finantarea pe credit. "Deficitul nu trebuie sa ajunga la 3% fiindca asa vrem noi, ci fiindca altfel nu te mai poti finanta de pe pietele externe", spune Ionut Dumitru. Sau, in termenii lui Jeffrey Franks, Romania nu e SUA sau Germania, ca sa-si permita luxul sa creasca deficitele ca sa stimuleze economia, fiindca investitorii nu stau la coada ca sa cumpere obligatiuni romanesti, cu rating slab, ci obligatiuni americane.

Toate cele de mai sus explica foarte clar rezistenta din mediul politic si din opinia publica la ceea ce i se cere Romaniei: privatizarile sau lichidarile de companii inseamna someri in plus, liberalizarile de preturi inseamna scumpirea cosului zilnic, reducerea cheltuielilor sociale inseamna saracirea sau emigrarea multora, iar cresterea eficientei investitiilor publice se traduce prin scaderea accesului la bani al clientelei partidelor. Presedintele Consiliului Fiscal nu e, deci, din cale-afara de optimist cand spune ca reducerea la 3% a deficitului in 2012 i se pare un obiectiv "provocator" sau "foarte ambitios". Optimist se arata, in schimb, ministrul muncii, Ioan Botis, care a folosit (si el) metafora Titanicului pentru economie, afirmand fara ironie ca datoria Guvernului e "sa-si gaseasca regimul cel mai bun de inaintare" si ca "Titanicul va ajunge cu siguranta la destinatie".