ADRIANA SOHODOLEANU (CALATOR PASIONAT, GOURMET ÎN TRAINING ŞI ANTREPRENOR, PROPRIETAR AL BOUTIQUE-ULUI ONLINE DE CADOURI WWW.BISCUIT.RO )

Aici e mai uşor ca oriunde să te întorci în timp, în vremurile în care pământul roşu al Mesopotamiei aparţinea unui singur mare popor, acela al celor 1001 de nopţi.

În Siria ochii au parte de mult deşert pietros, castele bine conservate, femei în haine negre, mănăstiri ortodoxe martore ale multor întâmplări biblice, zaharicale cât cuprinde, câte un măgăruş ici-colo şi un cer plin de minarete de oriunde te-ai uita. Călătoria este cel puţin la fel de bogată şi pentru papilele gustative - cofeturi înmuiate în miere lipicioasă, salate răcoritoare, kebaburi perfecte, condimente ameţitoare şi multe, multe zâmbete.

În ianuarie 2011 preşedintele avea chipul lipit, gravat, sculptat sau afişat cam peste tot, iar Facebook şi Skype era blocate. Cartelele preplătite de telefon se cumpărau în baza copiei după paşaport, dar oamenii erau veseli şi foarte prietenoşi - probabil singura ţară în care oamenii se bucurau sincer că eşti din România, care le amintea de facultate, tinereţe sau de originea soţiei.

În contextul actual, vizita făcută în decembrie 2010-ianuarie 2011 este una din cele mai preţuite vacanţe şi un prilej de a împărtăşi câteva din motivele pentru care Siria nu trebuie văzută ca un teatru de război şi sursă de conflict în zonă, ci ca un must-see pe lista locurilor ce trebuie văzute.

DAMASC, ARHITECTURA ŞI PICIOARE DESCULŢE

Aşa am petrecut o bună parte din timp în Damasc - hoinărind prin moschei, printre broderii în piatră şi mozaicuri minuţios lucrate, colorate viu şi copleşitoare pe alocuri.

Moscheea Omeiazilor este cea mai frumoasă, cu o arhitectură remarcabilă şi o curte interioară menită să restabilească raportul om-divinitate.

Aici se consideră că este păstrat capul Sf. Ioan Botezătorul, într-un sarcofag drapat în verde, protejat de credincioşi printr-un grilaj-cuşcă. La intrarea în marea moschee a Omeiazilor, între ciotul unei coloane romane şi un balcon cu covoare spânzurate la aerisit, stă zi de zi o pereche de tineri sirieni ce vând suc proaspăt de fructe.

Vând suc de rodii, portocale şi dude, alegând din grămezi de fructe vii pe acelea care, în schimbul unei lire, vor potoli setea unui călător. Mecanismul este simplu şi se aseamănă unei ghilotine; rodia îşi pune trupul durduliu într-o cupă asupra căreia se abate brusc un fel de ciocan şi - gata! - viaţa i se scurge picătură cu picătură în paharul de unică folosinţă, iar leşul îi este aruncat în spate, lângă suratele sale.

O băutură surprinzătoare în Damasc este limonada - arată ca o spumă verde, iar prima înghiţitură produce un şoc. Are gustul prospeţimii maxime, cum n-ai încercat vreodată; luată la bani mărunţi, îţi dai seama că reţeta nu poate fi decât aceasta: se ia o mână de mentă şi o lămâie şi se dau prin blender; se pun în pahar şi se picură puţină apă gazoasă, aşa, ca să aibă bule.

Atât limonada, cât şi sucul de rodii dau energia necesară vizitării în picioare desculţe a încă unei moschei sau a unui palat, cum ar fi de exemplu cel al lui Salah-al-Din, învingător al cruciaţilor din Palestina şi sultan peste Egipt, Siria, Yemen şi alte părţi de lume. Micuţă şi cochetă, locuinţa acestui sultan respectat până şi de duşmani are o curte interioară cu portocali în pârg şi arhitectură prietenoasă.