Americanii, ca o natiune relativ noua pe harta planetei, au o natura adolescentina: galagiosi, curiosi, incapabili sa pastreze un secret, opaci la subtilitati si predispusi la comportamente neplacute in public. O trasatura cu adevarat speciala este disponibilitatea spre prietenie. Un american pe care il intalnesti pentru prima data (in avion bunaoara) va intra in vorba cu tine, te va invita sa iei cina cu el, iar la despartire te va strange in brate. Nimic insa din aceste manifestari de caldura umana nu-ti poate garanta ca americanul respectiv isi va mai aminti a doua zi de tine. Explicatia doamnei Stephanie Faul (autoarea - americanca - a volumului pe care il evocam) este de-a dreptul rautacioasa: „Angajamentele sunt cea mai mare spaima a americanilor. Natiunea americana este una in care relatia sociala de baza este cea de cunostinta intamplatoare”. Oarecum explicabila, in acest context, ni se pare vocatia lor de a imbratisa conspiratiile. Oricine ar fi cei care conduc lumea (de la Illuminati la Skull and Bones sau Biserica Catolica), neincrederea lor este la fel de puternica: „Terorismul le-a oferit o noua justificare: acum ii pot privi banuitor pe toti strainii si isi pot instala linistiti detectoare de metal la usile birourilor”. Desi germanii sunt priviti, prin traditie, ca o natiune de roboti cu capul patrat, ale caror masini le bat pe toate celelalte, Zeidenitz si Barkov, cei doi nemti insarcinati sa ne destainuie secretele natiunii lor, afirma ca in primul rand ei sunt „nevroticii Europei”. In fata incertitudinilor lumesti, germanii se bizuie pe de o parte pe ordine si pe sistem, pe stat si pe Banca Centrala Europeana, pe de alta se refugiaza in psihanaliza si in cultura sofisticata. Cum ii vad strainii pe germani? Francezii ii privesc cu neincredere, incercand sa-i tina la respect printr-o stransa prietenie. Pentru austrieci, germanii buni sunt cei aflati cat mai departe, preferabil dincolo de Atlantic, iar italienii sunt consternati de capacitatea germanilor de a rezolva totul fara sa mituiasca pe nimeni, dar ii considera complet lipsiti de stil. Noroc ca mai exista pe lume si germani care sa-i aprecieze fara rezerve pe germani.

 

 

 

 

Personajul principal al acestei carti este un caine pe nume Enzo, botezat astfel ca un omagiu adus de stapanul sau legendarului Enzo Ferrari. Chiar daca in ultima vreme am tot vazut caini vorbitori, mai ales in pelicule cinematografice marca Disney, acesta nu risca sa ne plictiseasca prin repetitie, pentru ca este nu doar un caine simpatic si descurcaret, ci un filozof in toata puterea cuvantului: „Intotdeauna m-am simtit aproape uman. Intotdeauna am stiut ca sunt diferit de ceilalti caini. Sigur, sunt indesat in trupul unui caine, dar asta e doar carcasa. Important este ce se afla inauntru. Sufletul. Iar sufletul meu este foarte uman”. Aflat la crepusculul existentei sale cainesti si pregatindu-se sa devina om, Enzo sta langa stapanul sau, Denny (un excelent pilot de curse, un maestru al artei de a pilota pe ploaie si pe piste umede) si rememoreaza existenta lor comuna, sfaturile esentiale pe care Denny i le-a oferit, dar si motivele cat se poate de intemeiate de a-i ramane fidel pana la moarte si dincolo de ea.

 

 

 

 

Detinator al Premiului Médicis (2004), invitat de onoare al Salonului de carte de la Paris din 2008, Aharon Appelfeld isi creeaza drum si spre sufletul cititorului din Romania, prin aceasta carte. Nascut in 1932 la Cernauti, a avut o copilarie fericita, petrecuta intre o mama plina de tandrete, un tata sever si bunicii sai de la tara, evrei practicanti. Lumea sa se prabuseste insa, odata cu schimbarea conditiilor politice, cu moartea mamei sale, cu exilul intr-un ghetou si, in cele din urma, cu marsul fortat spre spre un lagar de concentrare ucrainean, de unde izbuteste sa evadeze. La doar zece ani, este constrans sa supravietuiasca singur in padure luni la rand si apoi sa cerseasca hrana de la niste familii de tarani carora nu indrazneste sa le marturiseasca faptul ca este evreu. Dupa razboi, pentru el va incepe o noua calatorie, prin alte la­ga­re - de refugiati de asta data -, si va ajun­ge in Palestina, unde va incerca sa-si reconstruiasca existenta, sa-si uite trecutul tragic si sa invete limba strabunilor sai, ebraica.