Eric Schmidt & Jonathan Rosenberg,
Cum funcţionează Google,
Editura Publica

De ce trebuie să te fereşti de cei ce dau mecanic din cap

Volumul „Cum funcţionează Google“, scris de preşedintele consiliului de administraţie al companiei, fost director executiv, Eric Schmidt şi fostul vicepreşedinte al departamentului de producţie Jonathan Rosenberg, este o imagine fascinantă, greu de crezut uneori, a ceea ce se află dincolo de pagina www.google.com, în culisele unui gigant cu o capitalizare bursieră de aproape 400 de miliarde de dolari. Sunt binecunoscute facilităţile de care beneficiază cei peste 50.000 de angajaţi ai companiei, birourile nonconformiste, spaţiile de relaxare, atmosfera destinsă sau raporturile neprotocolare; dar dincolo de acestea se află o cultură specială a companiei, iar Schmidt şi Rosenberg tocmai despre asta vorbesc. De ce este folositoare dezordinea în birouri, de ce nu trebuie ascultaţi „hipopotamii“ sau de ce trebuie exilaţi „valeţii“, dar susţinute „divele“ (vă veţi închipui uşor despre cine este vorba), de ce trebuie evitate căile urmate de concurenţă şi de ce trebuie să te fereşti de cei ce dau mecanic din cap sunt doar câteva din ideile cărţii. Musai de citit.

Walter Isaacson, Inovatorii, Editura Publica

A dezvolta o idee deja existentă: istoria revoluţiei digitate

Progresul nu înseamnă numai salturi uriaşe, ci şi sute de mici paşi, spune Walter Isaacson, preşedintele Aspen Institute, scriitor, fost preşedinte şi CEO al CNN, autorul binecunoscutei biografii a lui Steve Jobs, dar şi al istoriilor vieţilor lui Benjamin Franklin, Albert Einstein şi Henry KIssinger, iar „Inovatorii.

Cum a creat revoluţia digitală un grup de hackeri, genii şi tocilari“ înseamnă tocmai asta: grupuri, grupuri de paşi mici între salturi, făcute, de-a lungul vremii, de oameni atinşi de geniu sau doar de inspiraţie, care au pregătit şi au lucrat în comun la fundamentele epocii tehnologice în care omenirea a păşit. Este nu numai o lucrare cu tentă biografică, ci şi ştiinţifică, care prezintă modul cum computerul personal şi internetul şi telefonul inteligent au apărut din minţile lui Charles Babbage, Ada Lovelace, Alan Turing, Robert Noyce, Tim Berners-Lee, Bill Gates, Larry Page sau a lui Jimmy Wales. Isaacson a prezentat într-o istorie cu, să recunoaştem, puternice accente masculine şi contribuţia feminină, pentru că primii paşi în ceea ce astăzi numim programare au fost făcuţi de femei - Ada Lovelace, fiica poetului Byron, care a conceput primul algoritm procesat de o maşină, Grace Hooper, cu o contribuţie majoră la primele limbaje de programare, sau grupurile de doamne care s-au ocupat de programarea primelor calculatoare, mecanice, electromecanice sau cu lămpi. Totul într-o dinamică aparte, iar rezultatul este plăcut, alert, instructiv.

Ken Robinson şi Lou Aronica,
Şcoli creative,
Editura Publica

Educaţie pentru noua lume

Pentru oricine este familiarizat cu conferinţele TED, Sir Ken Robinson nu mai are nevoie de nicio prezentare, pentru că speech-ul său „Do schools kill creativity?“, înregistrat în 2006, este cel mai vizionat, cu 35,5 milioane de accesări. Robinson insistă pentru modificarea sistemului de învăţământ, astfel încât creativitatea, însuşire de bază a omului, de oriunde ar fi acesta, din Nordul bogat sau Sudul sărac, să devină principalul pilon al pregătirii elevilor. Aceasta într-o perioadă în care sistemul educaţional este dominat de standardizare şi de un soi de mecanicism care duce la apariţia de roboţei pentru complexul financiar şi industrial. „Şcoli creative“ vorbeşte despre schimbarea necesară a acestui sistem, o schimbare bazată pe credinţa în valoarea individualului, pe dreptul la autodeterminare, pe potenţialul oamenilor de a evolua şi de a trăi o viaţă decentă şi pe importanţa responsabilităţii civice şi a respectului pentru alţii. Ken Robinson vorbeşte de crearea de competenţe fundamentale, opt la număr: curiozitatea - abilitatea de a pune întrebări şi de a explora felul în care funcţionează lumea, creativitatea - abilitatea de a genera noi idei şi de a le pune în aplicare, critica - abilitatea de a analiza informaţii şi idei şi de a formula argumente şi raţionamente logice, comunicarea - abilitatea de a exprima gânduri şi sentimente, clar, într-o varietate de medii şi forme, colaborarea - abilitatea de a lucra constructiv cu alţii, compasiunea - abilitatea de a fi empatici cu alţii şi de a ne comporta în consecinţă, calmul - abilitatea de conectare cu viaţa interioară a simţirii şi dezvoltarea unei stări de armonie personală şi echilibru, dar şi spirit civic  - abilitatea de implicare constructivă şi în societate şi de participare la procesele care o susţin.

Thomas Piketty,
Capitalul în secolul XXI,
Editura Litera

Lectură şi pentru 1%, şi pentru 99%

Profesorul Piketty a scris şi a dat lumii una dintre cele mai controversate cărţi despre economie ale începutului de mileniu, este vorba de „Capitalul în secolul XXI“, apărută în limba franceză în august 2013, tradusă în engleză în 2014 şi în română anul acesta.  Interesant că, într-o vreme în care tot mai mulţi scriu lucrări cu caracter economic care stârnesc tot mai puţină vâlvă, cartea lui Piketty nu a lăsat pe nimeni indiferent şi, rapid după apariţia în limba engleză, lumea s-a împărţit în pro şi contra observaţiilor şi ideilor lui Piketty. Pro au fost laureaţi ai premiului Nobel de talia lui Paul Krugman sau Robert Solow, alături de jurnalistul Steven Pearlstein, fostul economist al Băncii Mondiale Branko Milanovic, istoricii Andrew Hussy sau Emmanuel Todd sau scriitorii şi economiştii Will Hutton sau Steven Pearlstein. Şi în tabăra celor care se află în dezacord cu economistul francez se află nume grele, de la cunoscutul Martin Wolf de la Financial Times la fostul secretar al Trezoreriei Larry Summers sau cunoscuţii economişti James Kenneth Galbraith şi Daron Acemoğlu. Cu „Capitalul în secolul XXI“ poţi avea doar o relaţie strict personală, la fel de personală ca şi cea cu „Capitalul“ lui Karl Marx şi de aceea trebuie să citiţi „Capitalul în secolul XXI“. Trebuie să-l citiţi indiferent dacă sunteţi în zona 1% sau în restul de 99%.

Peter Bernstein,
Împotriva zeilor
Editura Humanitas

Una dintre cele mai importante 22 de cărţi despre finanţe scrise vreodată

Premisa cărţii lui Peter L. Bernstein (1919 - 2009) este interesantă: istoria modernă a început în momentul când oamenii au abandonat credinţa că zeii decid ceea ce se va întâmpla şi au adoptat ideea că pot prevedea riscurile şi acţiona pentru atenuarea acestora. Totul îmbrăcat într-o coajă densă de fapte şi povestiri şi idei, ce încep, istoriceşte vorbind, din Antichitate şi se termină în timpurile moderne. Eroii naraţiunii sunt cât se poate de diverşi, de la Florence Nightingale, infirmiera cu suflet de statistician, care s-a oferit să finanţeze o catedră de statistică aplicată la Oxford (au refuzat-o!, şi a încercat cam trei decenii), la Omar Khayam, poetul de geniu şi matematician, trecând printr-o sumedenie de matematicieni şi oameni de ştiinţă: Pascal, Fermat, Gauss sau Bernoulli. Cartea a fost inclusă de cunoscutul site economic businessinsider.com în lista celor mai importante 22 de cărţi despre finanţe scrise vreodată. Remarcabil este şi aerul vag profetic, pentru că ultimul capitol se numeşte „În aşteptarea dezordinii“. Dacă l-aţi citit pe Nicholas Taleb şi a sa „Lebădă neagră“, citiţi-l şi pe Bernstein, pentru că mi se par a se situa unul la o extremă şi celălalt la celălalt capăt al certitudinii umane.