Pentru mai bine de 50 de ani, Ken Loach a realizat drame cu teme sociale, legate între ele printr-un element comun: lupta clasei muncitoare de a păstra demnitatea unei case, a unui loc de muncă sau a posibilităţii de a pune mâncare pe masă. Şi toate acestea în mijlocul unui sistem ostil, care-şi priveşte membrii ca principali vinovaţi pentru propria soartă.

Cel mai recent film al său, intitulat I, Daniel Blake, nu face notă discordantă de la această orientare a regizorului; cu toate acestea, filmul are suficiente elemente noi care să reţină atenţia spectatorului până spre final. Pelicula portretizează o serie de oameni normali împinşi la limită de circumstanţe dincolo de controlul lor, ce vin ca urmare a unui sistem de guvernare puternic birocratizat şi care pare să aibă ca singur scop acela de a-i demoraliza.

Începutul poveştii este oarecum amuzant, prezentat prin intermediul unui dialog între personajul principal şi un funcţionar din zona asigurărilor de sănătate. După ce Daniel (Dave Johns) răspunde la o serie de întrebări ilogice, el primeşte în cele din urmă verdictul că este apt de muncă. De aici porneşte călătoria sa în căutarea unui loc de muncă, care se va dovedi ceva aproape imposibil.

În urmă cu doi ani, Ken Loach a regizat Jimmy’s Hall, un film care a adus pe marele ecran, cu exactitate, atmosfera de acum mai bine de 80 de ani. Întrebat dacă există vreo legătură între Irlanda anilor ’20 şi Irlanda de astăzi, Loach a răspuns simplu: „Cred că lupta este, până la urmă, aceeaşi“. Mai exact, Jimmy’s Hall este un film care spune povestea unei mici comunităţi din Irlanda anilor 1920. Personajul principal este Jimmy Gralton, un lider comunist care după zece ani de exil în America se întoarce în locul unde a crescut pentru a trăi o viaţă liniştită. Atunci când Gralton vrea să redeschidă un salon de dans, el atrage critici din partea bisericii şi devine centrul a numeroase controverse. Deşi tema este fundamental diferită, asemănările cu I, Daniel Blake sunt evidente.

Replicile rostite de-a lungul filmului ar fi suficiente pentru a umple câteva pliante, dacă nu chiar un întreg document-manifest. Situaţia în care se regăsesc protagoniştii atinge teme precum gentrificarea, creşterea astronomică a preţului la case în Marea Britanie sau situaţia politică din regat.

În concluzie, filmul semnat de Ken Loach este unul de calitate, ce prezintă limita de jos la care pot ajunge oamenii atunci când se lasă în grija autorităţilor. Juriul de la Cannes a fost de aceeaşi părere: Ken Loach este acum deţinător a două trofee Palme d’Or.

NOTA: 8,5/10