Printre cafenelele si restaurantele din Dorobanti unde vine „lumea buna” din Bucuresti, in vila impunatoare de pe Aleea Alexandru care gazduieste Institutul Cultural Roman (ICR), doi tineri discuta despre arta.

Amandoi sunt in elementul lor, pentru ca studiaza arta plastica la Universitatea din Bucuresti, iar discutia a pornit de la o dezbatere initiata chiar de ICR, sub un titlu mai degraba razboinic: „Arte martiale la ICR – Galere, galerii, piraterii: De ce apar si dispar galeriile de arta?”

Insa Razvan Istrate si Monica David, cei doi studenti, spun ca au venit in aceasta zona, familiara mai degraba amatorilor de masini de lux si restaurante exclusiviste, pentru a intelege de ce se inchid galeriile de arta.

„Mergeam in fiecare luna la evenimentele organizate la Galeria Noua si am fost foarte dezamagiti cand am auzit ca s-a inchis, mai ales ca reusise sa adune in jurul ei o comunitate de tineri interesati de domeniu”, povesteste Razvan.

In incaperea-muzeu de la Institutul Cultural Roman, unde peste o suta de tineri au venit sa asiste la dezbateri, s-au aflat cinci galeristi si fosti galeristi de arta contemporana, adica aproximativ jumatate dintre cei care exista intr-un oras cu peste doua milioane de locuitori. Spre comparatie, Praga, cu 1,2 milioane de locuitori, are de zece ori mai multe - 120.

„Panica este nejustificata, caci galeriile care au disparut sunt putine si au un profil special, ele nefiind neaparat comerciale, ci bazandu-se pe suportul unui sistem institutional”, sustine Erwin Kessler, critic de arta.

Cu toate acestea, numarul galeriilor de arta scade pe zi ce trece, numai anul acesta inchizandu-se doua dintre ele (Galeria Noua si Galeria HT003).

„Comparativ cu perioada interbelica, in Bucuresti mai exista numai 30% din suprafata expozitionala”, sustine Mihai Oroveanu, directorul Muzeului National de Arta Contemporana.

Piata galeriilor de arta este de fapt impartita in mai multe categorii - spatii pentru expozitii, unde vanzarea lucrarilor se face din expozitie (Simeza, Galateca sau Apollo), spatii unde pe langa expozitii temporare exista si magazine cu vanzare (Orizont sau Caminul Artei), galeriile Uniunii Artistilor Plastici (unde pot expune si vinde numai membrii Uniunii) si galeriile de arta contemporana, specializate pe un anumit domeniu (pictura, arta digitala, fotografie, new media), cum ar fi Galeria H’Art, Galeria Anaid Art sau Galeria Posibila. Exista pe de alta parte si galerii non-profit, precum Streetwise Gallery sau Loading Gallery.

Disparitia galeriilor de arta, tocmai intr-un moment in care cererea de arta incepea sa creasca, are explicatii cat se poate de prozaice, dupa parerea celor implicati: neintelegeri cu secretare si directori, certuri intre artisti, retrocedari, dar si dezinteres din partea autoritatilor.

„Dupa luni intregi de demersuri in care am solicitat prelungirea contractului, la sfarsitul lui 2007, directorul departamentului de cultura din Primaria Generala, Marius Paunita, mi-a transmis prin secretara sa ca vom continua colaborarea, incredintandu-ne ferm ca putem sa ne definitivam programul pe 2008. Dar cererile mele de a ni se trimite un contract scris nu au mai primit nici un raspuns”, spune Aurora Kiraly, fost director la Galeria Noua.

Intre timp, in luna februarie, Kiraly a primit un telefon de la contabila-sefa de la Muzeul de Arta al Municipiului Bucuresti, care ii soma sa paraseasca spatiul. Cum nu fusese informata oficial, Aurora Kiraly a apelat din nou la Marius Paunita. „L-am intrebat, intre altele, ce a insemnat mesajul favorabil din luna decembrie. Raspunsul lui a fost ca nu el mi l-a transmis, ci secretara sa si-a luat libertatea sa imi dea acel raspuns, din proprie initiativa”.

Prin urmare, contractul cu Galeria Noua nu a fost prelungit, Primaria considerand ca in contextul lipsei acute de spatii de expunere, spatiul va fi restituit Muzeului Municipiului Bucuresti, institutia careia i-a apartinut initial.

Astfel, dupa sapte ani de activitate, zeci de evenimente si expozitii si aparitii in presa internationala, Galeria Noua si-a incheiat misiunea prin evenimentul Collecting Collectors, o expozitie pentru colectionari si colectiile lor, organizata de Anca Benera si Stefan Tiron.

Si soarta Galeriei HT003 a depins tot de o retrocedare. „Disparitia a fost un accident, a venit un proprietar si si-a luat proprietatea inapoi. Oricum tot la inchidere s-ar fi ajuns, pentru ca nu reuseam sa echilibram cheltuielile cu veniturile”, spune Theodor Graur, care pana anul acesta a fost director al galeriei.

De fapt, fie ca vorbim despre o galerie privata sau de una non-profit, in cele din urma totul se rezuma la partea financiara. Principiul dupa care functioneaza o galerie este simplu, identic cu cel care guverneaza activitatea unei companii. Fiecare galerie are un portofoliu de artisti pe care ii promoveaza, dar si un portofoliu de colectionari care achizitioneaza constant lucrari. Mai exact, in general, 10% din clienti aduc 90% din profit.

„Dintre cei 12 artisti pe care ii reprezint, patru sau cinci traiesc exclusiv din vanzari. Cand am pornit galeria, bugetul unei expozitii era de 150 de euro, iar acum a ajuns la 3.000-4.000 de euro. Insa o temere constanta pe care am avut-o de la inceput a fost aceea ca vom fi nevoiti sa inchidem”, spune Dan Popescu, managerul Galeriei H’Art. Galeria H’Art are in portofoliu artisti contemporani cunoscuti, precum Gili Mocanu sau Anca Benera.

Si Matei Caltia, manager la Galeria Posibila, subliniaza importanta managementului.

„Pana la urma, cel mai important este sa ajungi la o constanta in vanzari, sa treci cat mai multi artisti de nivelul de profitabilitate. Suntem 3-4 oameni in galerie si deja am inceput sa ne punem problema sa cumparam lucrari. In fiecare an sunt 2-4 lucrari pe care le achizitionez”, spune Caltia.

Cel mai bine vandut artist al Galeriei Posibile este Stefan Caltia, care isi vinde lucrarile cu 7.000- 8.000 de euro.

Daca activitatea galeriilor private este guvernata de principii economice, cei care conduc galeriile non-profit par descurajati sa lupte pentru fonduri.

„Mai devreme ma intreba Dan Popescu de ce nu recurg la multele fonduri UE existente, insa aceasta e o munca ce devine greoaie si dificila daca nu e sustinuta si pe cale oficiala“, spune Aurora Kiraly. „Dar n-are rost sa te plangi si sa astepti ajutor de la stat, pentru ca nu vine niciodata“, replica Diana Dochia, director Galeria Anaid Art.

La Anaid Art, cel mai bine vanduti artisti sunt Sorin Tara, Alexandru Radvan sau Andras Szabo, pentru sume care variaza intre 1.500 si 3.500 de euro.

Pe de alta parte, specialistii in piata artei sustin ca disparitia galeriilor este cauzata si de disputele din cadrul comunitatii artistice. „Uniunea Artistilor Plastici n-a aparut, in 1950, dintr-o nevoie a obstii artistice, ci ca institutie de control al acelei comunitati. Or, disparitia de acum a galeriilor nu e determinata de actiunile statului, ci de animozitatile din lumea artei, de artistii care saboteaza sistemul“, sustine Mihai Oroveanu, fara a furniza detalii.

Intre timp, Razvan si Monica, sau altii ca ei, asteapta momentul in care in Bucuresti vor exista macar jumatate din spatiile expozitionale din Praga sau din Budapesta. Cu toate ca sunt multi care sustin ca in jurul galeriilor se formeaza o comunitate de tineri interesati de arta, galeristii spun ca lipsa de interes si de educatie a publicului este o problema reala, care trebuie depasita prin actiuni inteligente de marketing.

„Galeristii bucuresteni se afla intr-o faza de pionierat: adevarata intrebare nu e de ce n-avem fonduri, ci de ce la noi arta contemporana nu suscita interesul publicului“, afirma Theodor Graur. „Multi nu stiu sa citeasca un anumit tip de imagine. Oamenii care imi intra in galerie, de patru ani incoace, s-au obisnuit cu stilul, dar stiti cum e: daca ii dai omului ciorba tot timpul, n-o sa guste icre negre“, completeaza Diana Dochia.