Un sport pentru regi fără regate

Autor: Matei Postat la 05 septembrie 2012 1119 afişări

O afacere atrage an după an tot mai mulţi curioşi, chiar dacă profitul este mereu sub semnul întrebării: centrele de echitaţie caută să impună nobleţea mersului la trap în aer liber, pasiunea oricărui iubitor de animale. Care este viitorul unui business de nişă cu tradiţie aristocratică?

Pasiunea pentru echitaţie a ajuns în familia fondatorilor Academiei Ecvestre adusă de inginerul doctor Ion Dulugeac, care ne-a primit în biroul plin cu trofee şi zahăr cubic cu care îşi răsfaţă preferaţii: "Afacerile din lumea cailor nu sunt profitabile, sunt profitabile dacă faci samsărie, adică cumperi şi vinzi". Un cal se formează între cinci şi zece ani, iar întreţinerea costă circa 300 euro pe lună "Poţi să-l vinzi cu 10.000, 30.000 sau 100.000 de euro. Poate să fie o afacere profitabilă dacă îţi vinzi valorile", spune Dulugeac.

Ana-Maria Dulugeac a observat o modificare a pieţei: "Criza a resetat tot, caii nu au valoare în ţară". Dacă înainte 10.000 de euro era preţul minim penru un cal de rasă, au existat exemplare cumpărate cu 25.000 de euro pe care proprietarii au fost nevoiţi să le vândă cu 5-7.000 de euro; în timp ce Prinţ, mândria Academiei, premiat pentru frumuseţe, a primit o ofertă de 170.000 de euro de la un grec.

Creşterea cailor este mai mult pasiune decât afacere pentru că, potrivit inginerului Dulugeac, "orice lucru frumos în viaţă îl faci cu pasiune şi orice pasiune presupune şi bani", iar din agrement nu se strâng nici măcar sumele necesare pentru plata luminii. El admite că echitaţia este un sport al oamenilor bogaţi sau al iubitorilor de animale, dar "la noi, cum este moda după revoluţie, vin şi unii filfizoni şi spun: <Vreau să mă dau cu calul>, or, nu «te dai> cu calul, <te dai> cu schiul, te dai cu jet-ul, dar nu cu calul".

Costuri în plus vin şi din concursuri, unde se plătesc deplasările, înscrierile, dar se pot câştiga câteva sute de euro la locul întâi: "Dacă ai dat de-o bară, ai ieşit pe locul al şaptelea, nu mai câştigi nimic".

De aceeaşi părere este şi Nelu Szekely, antrenor la Centrul de Echitaţie Bucureşti, din pădurea Băneasa: "Este un sport costisitor şi trebuie să munceşti zi de zi, nu există lacăte sau vacanţe fără să scoţi caii la agrement, obstacole sau dresaj". Antrenorul pare desprins dintr-un western, din motive întemeiate: caii din herghelia de la Băneasa au participat la filmarea unui astfel de film, o producţie străină.

La finalul unei zile pline, "de la opt la opt, pentru că nu avem o viaţă normală, este vorba de pasiune", ne prezintă caii din grajdurile aflate în pădurea Băneasa şi manejul de 5.000 de metri destinat antrenamentelor sau şedinţelor de echitaţie, dar şi băruleţul tapetat cu fotografiile membrilor familiei surprinşi în timp ce fac cascadorii pe cai. Telefonul îi sună periodic cu o sonerie care imită nechezatul calului, în timp ce îi prezintă pe fiecare dintre cei 45 de cai din rasele Pinto - caii pătaţi în două culori sau Pinto belgian, în trei culori, Gidran, Lipiţan, Oldenburg, Pur Sânge Englez, Cal de Sport Românesc, Nonius sau Pur Sânge Arab.

Blacky nechează agitat, deşi abia şi-a luat cina de ovăz, Shadow loveşte cu copita în uşa boxei "la cerşeală", Taifun este poneiul cel mai mic, Afrodita şi Barbie ne ignoră, iar mânzul Magic, în vârstă de doar două luni, este cadou pentru nepoata lui, care va continua tradiţia de călărie a familiei; Talisman ştie să dea din cap când vorbeşte stăpânul cu el şi să scoată limba la comandă. Este mulţumit de frecvenţa cu care vin oamenii, mai ales "după reclama din vorbă-n vorbă" şi spune că echitaţia poate fi încă un capriciu în România, dar pe plan mondial este un cult.

La Piccadilly, un alt club din apropierea Bucureştiului, găsim 57 de cai, dintre care unii în pensiune, alţii în formare pentru competiţii sau în creştere, aproape toţi din rasa Oldenburg, caii de sărituri germani. Cassibu este unul dintre aceştia: are cinci ani, este temperamental şi cu simţul barei foarte dezvoltat. Ultimul cal cumpărat a costat 10.000 de euro, dar au avut şi cai cu preţul cuprins între 50.000 şi 80.000 de euro: "Preţurile sunt în funcţie de performanţe, de nivelul de pregătire al calului, de aptitudini, de rezultatele în competiţii şi alte aspecte care trebuie luate în calcul", spune antrenorul Costea Andrei. În ce priveşte agrementul, Costea observă că începătorii la echitaţie nu vin într-un ritm constant, fac "una, două, trei, şedinţe şi apoi fie încep şcolile, fie pleacă în vacanţă sau în concediu; nu vin periodic".

Emilia Dumitrescu, fondatoarea clubului de echitaţie Arkadia, spune că activitatea clubului este concentrată pe antrenamentele cu copii, dar a remarcat o creştere a cererii şi în rândul adulţilor. 25-30% dintre practicanţi revin, iar pentru realizarea de performanţe este nevoie de "pasiune, motivaţie, bani, antrenor, timp, genetică bună, bază de echitaţie", cât şi de respect pentru instructor şi cal. Dumitrescu apreciază preţuri cuprinse între 3.000 şi 7.000 de euro pentru caii de şcoală, iar caii de performanţă pornesc de la 15.000 de euro şi ajung la peste 400.000.

La Equestria, unde sunt găzduiţi 35 de cai din rase nemţeşti, spaniole, de Sport Românesc şi Unguresc, din care zece sunt pentru obstacole, zece pentru şcoală şi în rest sunt în regim de pensiune, vin din ce în ce mai mulţi oameni, chiar dacă clubul este deschis de doar trei ani. Antrenorul Tudor Topor observă ca majoritatea fac parte din categoria "oameni cu bani". Beneficiile aduse de echitaţie sunt "educaţia şi responsabilitatea rezultate din lucrul cu animalul, în cazul copiilor, iar la adulţi, relaxarea este prinicipalul beneficiu. Sunt foarte mulţi care fac echitaţie ca să se deconecteze, sunt foarte mulţi proprietari de cai care doar stau şi se uită la animale, îşi hrănesc caii sau îi mângâie, iar calul le înapoiază afecţiunea, explică Sorin Alexandrescu de la Clubul de echitaţie Steaua.

Paradoxal, afecţiunea este uneori fragmentată, pentru că mulţi români nu practică ceea ce se numeşte grooming - omul îngrijeşte animalul cât mai mult timp. În timp ce un client elveţian a rugat-o pe Ana-Maria Dulugeac să îl lase să cureţe calul şi să pună şaua pe el, clienţii români care vin pentru agrement se aşteaptă ca la ora programată calul să îi aştepte pregătit în manej.
O incursiune prin centrele de echitaţie din împrejurimile Bucureştiului te face să te simţi ca într-o fermă desprinsă din filmele americane. Un cult al nobleţii calului transmis din generaţie în generaţie, oaze de linişte, pasiune şi bani: un sport pentru regi fără regate.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
sport,
regi,
regate
/arta-si-societate/lifestyle/un-sport-pentru-regi-fara-regate-10022266
10022266
comments powered by Disqus
0 seconds of 1 minute, 7 secondsVolume 0%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
00:00
01:07
01:07
 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.

www.zf.ro
Impactul real al tarifelor preşedintelui Trump: La ce preţ ar putea ajunge un iPhone dacă tarifele rămân în picioare? Costurile urcă de până la 10 ori