Facturile la curent, un subiect sensibil pentru toată lumea, dar care a devenit idee de afaceri pentru alţii. Cum ajută o companie oamenii să plătească preţul corect la energie

Autor: Ioana Niţă Postat la 13 aprilie 2022 237 afişări

Facturile la energie au devenit un subiect extrem de sensibil în contextul actual, iar în cazul companiilor, posibilitatea de a compara tarifele şi de a negocia contractele cu furnizorii le poate aduce economii semnificative. Un start-up local, numit NRGI.ai, a simţit potenţialul de dezvoltare pe această nişă şi lucrează la realizarea unei platforme paneuropene bazate pe inteligenţă artificială care să le facă recomandări personalizate companiilor, ajutându-le atât în cadrul procesului de negociere a contractelor, cât şi în procesul de tranziţie către energia verde.

Prin NRGI.ai ajutăm clienţii industriali să obţină preţuri corecte la energie din partea furnizorilor, cu focus pe partea de electricitate şi într-un viitor apropiat cu focus şi pe gazele naturale”, a explicat în cadrul emisiunii ZF IT Generation, Andrei Ilaş, cofondator şi CEO al NRGI.ai. Potrivit acestuia, NRGI.ai este o platformă B2B, un marketplace, în care practic este automatizată estimarea preţurilor corecte şi încheierea contractelor între clienţii industriali şi furnizorii de electricitate.

„Am pornit prin realizarea de algoritmi de forecasting pe care îi vindeam traderilor de electricitate, dar ne-am dat seama că problema cea mare într-o piaţă foarte complexă ca electricitatea este faptul că, în principal, cumpărătorii mari şi cumpărătorii medii nu au o înţelegere foarte bună asupra pieţei şi asupra trendurilor, dar nici asupra valorii cererii lor şi practic ei sunt partea care este mai puţin deservită în România şi în Europa, iar noi construim această platformă paneuropeană“,

Practic, pe baza motorului său proprietar de predicţii bazat pe inteligenţă artificială, NRGI.ai îi ajută pe consumatorii industriali de energie să aleagă şi să negocieze cele mai bune contracte cu furnizorii.

În prezent, start-up-ul se află în plin proces de finalizare a rundei de finanţare de tip pre-seed la care participă ca investitori Fortech Investments – braţul investiţional al companiei clujene de IT cu acelaşi nume – şi Techstars – program de accelerare şi investitor în start-up-uri tech din SUA cu filiale în mai multe ţări, atât din Europa, cât şi din Africa şi Asia. În primă fază, platforma NRGI.ai va fi lansată în România anul acesta, dar deja start-up-ul a identificat şi alte pieţe europene cu potenţial ridicat. Totodată, echipa NRGI.ai şi-a propus ca în toamna acestui an să atragă o rundă de finanţare de tip seed în valoare de 2 milioane euro care să ajute echipa să lanseze soluţia şi pe pieţele externe.

„Ţinta pe care noi o avem pentru runda seed este în jur de două milioane de euro, sumă necesară pentru a susţine practic experimentarea pe pieţele pe care le vizăm şi anume Germania, Spania, Italia şi Marea Britanie, pentru a vedea exact unde punem următoarele eforturi pentru a furniza soluţia noastră. Acum însă suntem la runda pre-seed în care avem doi investitori – Fortech şi Techstars. Parteneriatul cu Fortech Investments cuprinde o parte cash şi o parte de dezvoltare – practic, o echipă de dezvoltatori a Fortech lucrează cu noi la prototipul produsului şi la validarea produsului pe care noi sperăm să îl lansăm în luna iulie şi să avem primele tranzacţii până la începutul lunii septembrie. Iar apoi, când mergem la runda seed să putem merge şi în celelalte ţări pe care le vizăm“, a declarat Andrei Ilaş.

Cu o vastă experienţă ca analist în energie, el a demarat proiectul NRGI.ai alături de Florin Grosu – antreprenor în serie, şi Vlad Iliescu – expert în inteligenţă artificială. Platforma NRGI.ai se află încă în faza de dezvoltare, iar o echipă dedicată din cadrul Fortech se va alătura start-up-ului pentru a accelera dezvoltarea astfel încât soluţia să fie gata de lansare în iulie anul acesta. De altfel, la baza parteneriatului dintre Fortech Investments şi NRGI.ai stă chiar interviul acordat anul trecut de Valentin Filip, managing director Fortech Investments, în cadrul ZF IT Generation cu privire la strategia investiţională a companiei, care spre deosebire de clasicele fonduri de investiţii, pe lângă aportul de capital poate veni şi cu susţinerea pe partea de dezvoltare software care ajută start-up-urile să economisească sume substanţiale. „Discuţia cu NRGI.ai a început chiar după ultimul interviu pe care l-am avut aici la ZF IT Generation.

Florin Grosu a luat legătura cu noi chiar după ce a văzut care ne sunt planurile şi cum vrem noi să ajutăm start-up-urile şi să ne implicăm mai mult decât cu zona de capital în dezvoltarea start-up-urilor. Aşa am pornit o discuţie care ne-a dus în punctul în care să creăm un parteneriat, să investim în NRGI.ai mai mult decât sub formă de capital şi să fim implicaţi la propriu în dezvoltarea start-up-ului. Lucrul acesta a început undeva spre finalul anului trecut ca şi moment în timp, iar acum ne aflăm în punctul în care ne apucăm propriu-zis de treabă împreună şi dezvoltăm platforma în aşa fel încât să o putem pune în piaţă şi să conturăm până la urmă toate rezultatele pe care le-au avut a noii noştri colegi până în momentul în care au început să colaboreze şi cu noi“, a spus Valentin Filip, managing director Fortech Investments, în cadrul emisiunii.

NRGI.ai este prima investiţie a Fortech Investments de anul acesta, realizată sub formă de parteneriat, însă pentru anul acesta echipa şi-a propus să realizeze în total investiţii în zece noi start-up-uri tech, fie doar prin aport de capital, fie şi prin parteneriate care să ajute antreprenorii aflaţi la început de drum să dezvolte soluţiile lor din punct de vedere software. Anul trecut, care a fost de altfel şi primul an de funcţionare, Fortech Investments a decis să investească în circa 10 start-up-uri şi a făcut şi o investiţie de tip follow-on, în total suma investită depăşind 1 milion euro.

„Începem anul cu NRGI.ai, dar ne concentrăm foarte mult pe a găsi noi parteneriate şi start-up-uri pe care să le susţinem chiar şi cu zona de capital în mod exclusiv. Ce ţintim în acelaşi timp este să ne asigurăm că alocăm o cotă din sumele pe care le avem disponibile către zona de susţinere ulterioară a start-up-urilor în care ne-am implicat, aşa că anul acesta noi vizăm să avem trei sau patru, cel puţin, investiţii în start-up-urile pe care le-am finanţat anul trecut. În acelaşi timp, vizăm să avem cel puţin şase investiţii de tip capital şi cel puţin patru investiţii în zona de parteneriat. Deci sperăm să putem să finalizăm anul într-o zonă de 10 colaborări noi, dar totul va depinde bineînţeles şi de start-up-urile pe care le vom putea identifica şi de oportunitatea de a investi în ele”, a declarat Valentin Filip. El a adăugat că în prezent echipa Fortech Investments se află în discuţii cu circa cinci start-up-uri, fiind foarte aproape de a finaliza procesul şi a decide dacă realizează sau nu investiţiile.

„Nu ştim încă dacă răspunsul nostru va fi 100% pozitiv, dar anul acesta a început foarte bine şi avem cu precădere start-up-uri în care vrem să devenim parteneri, ceea ce este un lucru îmbucurător pentru noi, deoarece ne place foarte mult pe de-o parte să ne diferenţiem faţă de celelalte fonduri existente pe piaţă, dar în acelaşi timp, şi poate mult mai mult, să ne implicăm în mod activ. Încercăm să oferim cât mai multe avantaje faţă de o investiţie normală de capital, şi în acelaşi timp să le dăm şansa antreprenorilor, care sunt într-adevăr la început de drum şi care mai au foarte mult efort de depus până a ajunge în punctul în care alte fonduri, care sunt exclusiv în zona de capital, să poată să-i susţină, să aibă acces la resurse, implicându-ne şi în partea de validare şi de creare a primelor iteraţii ale produselor lor.”

Compania locală Fortech, specializată în dezvoltarea de soluţii software în regim outsourcing, a înfiinţat anul trecut Fortech Investments ca o divizie nouă, dedicată zonei de investiţii, strategia sa vizând finanţarea de start-up-uri tech, implicarea în proiecte de tip joint venture, sprijinirea unor proiecte pornite intern şi achiziţii de produse tech. Printre start-up-urile de tehnologie finanţate anul trecut de braţul investiţional al Fortech se numără proiectele locale KFactory, Telios Care şi Licenseware, dar şi proiectul RacketPal din Marea Britanie. „Noi, anul trecut, am avut mai multe start-up-uri pe care le-am identificat şi asu­pra cărora am decis că vrem să investim. Într-adevăr, întotdeauna diferite etape du­rează mai mult sau mai puţin şi pot să spun că sunt start-up-uri pe care noi le-am apro­bat anul trecut şi care şi-au extins ter­menul în anul acesta cu partea de implementare a investiţiei, dar la finalul anului am terminat cu circa

11 investiţii aprobate.“

„Pot să spun că dintre aceste investiţii am avut chiar şi o investiţie de follow-on, adică o a doua investiţie într-un start-up a fost vorba de Licenseware şi ne-am bucurat foarte mult de faptul că deşi fondul în sine este unul tânăr, chiar din primul an am avut ocazia să avem o investiţie ulterioară într-un start-up. Toate start-up-urile în care am investit până acum au o performanţă pozitivă spre foarte pozitivă uitându-ne în urmă şi făcând un sumar al evoluţiei lor anul trecut. Bineînţeles, sper ca această traiectorie să se menţină şi să putem să vedem materializarea ei în exituri pe termen mediu”, a precizat Valentin Filip.

Dacă aveţi un proiect de start-up tech scrieţi-ne pe adresa de e-mail zfitgeneration@zf.ro.



Start-up Pitch

1. Invitat: Alice Ionescu, fondator al Doctorbusiness.ro

Ce face? A creat o platformă prin intermediul căreia orice antreprenor poate afla în ce stare de sănătate se află businessul său, aceasta făcând o analiză pe baza datelor contabile ale unei companii.

„Până în prezent, platforma a fost testată de aproximativ 120 de companii. Ţinta este de a ajunge la 10.000 de antreprenori până la sfârşitul anului 2022, dar depinde cât de repede se va întâmpla lucrul acesta pentru că sunt antreprenori care folosesc platforma lună de lună, sunt antreprenori care utilizează aplicaţia o dată la trei luni sau chiar mai rar.”


2. Invitat:  Ionuţ Ţurlea, fondator al Momsi

Ce face? A dezvoltat o aplicaţie mobilă dedicată strict mamelor, care funcţionează în acelaşi timp atât ca o reţea socială, cât şi ca un marketplace pentru acestea.

„Am investit până acum 22.000 de euro din fonduri proprii şi am mai primit o investiţie de la un grup de business angels în valoare totală de 85.000 de euro. Cea mai mare sumă am primit-o anul trecut în aprilie şi cu ea am făcut kickoff la product development. Iar anul trecut în decembrie am mai făcut încă un sindicat ca să ne asigurăm runaway-ul pentru a termina produsul şi pentru go-to-market. Sperăm că o să fie suficient ca să ne ducă până la runda de pre-seed pentru care suntem deja în discuţii cu trei fonduri din UE - unul din Polonia, unul din Luxemburg şi încă unul din Marea Britanie.“



Start-up Update

Invitat: Adrian Daniel, cofondator şi CEO al Expert24.ro – marketplace pentru prestatorii de servicii

Ce e nou? Start-up-ul din Oradea

a fost evaluat la

1,5 mil. euro după ce a obţinut o primă finanţare în valoare de 50.000 euro în cadrul programului Make IT in Oradea. Până acum, start-up-ul s-a dezvoltat în regim bootstrapping, reuşind să îşi dubleze veniturile an de an.

„Anul 2021 din perspectiva veniturilor a fost unul foarte bun pentru că am reuşit să dublăm cifra de afaceri comparativ cu anul 2020. Mai concret, am ajuns la o cifră de afaceri de 92.000 de euro şi pe lângă asta am reuşit şi să încheiem o înţelegere cu Make IT in Oradea pentru o investiţie de 50 000 de euro care tocmai s-a încheiat cu succes“, a declarat în cadrul emisiunii ZF IT Generation.



Investor Watch

Invitaţi: Andrei Ilaş, cofondator şi CEO al NRGI.ai, şi Valentin Filip, managing director Fortech Investments

Start-up-ul NRGI.ai, care dezvoltă un marketplace B2B pentru energie ce îi ajută pe consumatorii industriali să aleagă şi să negocieze cele mai bune contracte cu furnizorii, se află în plin proces de finalizare a rundei de finanţare de tip pre-seed la care participă ca investitori Fortech Investments – braţul investiţional al companiei clujene de IT cu acelaşi nume – şi Techstars – program de accelerare şi investitor în start-up-uri tech din SUA cu filiale în mai multe ţări, atât din Europa, cât şi din Africa şi Asia.

Andrei Ilaş: „Acum suntem la runda pre-seed în care avem doi investitori – Fortech şi Techstars. Parteneriatul cu Fortech Investments cuprinde o parte cash şi o parte de dezvoltare – practic, o echipă de dezvoltatori a Fortech lucrează cu noi la prototipul produsului şi la validarea produsului pe care noi sperăm să îl lansăm în luna iulie şi să avem primele tranzacţii până la începutul lunii septembrie. Iar apoi, când mergem la runda seed să putem merge şi în celelalte ţări pe care le vizăm.”

Valentin Filip: „Discuţia cu NRGI.ai a început chiar după ultimul interviu pe care l-am avut aici la ZF IT Generation. Florin Grosu (unul dintre cofondatori – n.red.) a luat legătura cu noi chiar după ce a văzut care ne sunt planurile şi cum vrem noi să ajutăm start-up-urile şi să ne implicăm mai mult decât cu zona de capital în dezvoltarea start-up-urilor. Aşa am pornit o discuţie care ne-a dus în punctul în care să creăm un parteneriat, să investim în NRGI.ai mai mult decât sub formă de capital şi să fim implicaţi la propriu în dezvoltarea start-up-ului.“


Andrei Ilaş, cofondator şi CEO al NRGI.ai

„Începem anul cu NRGI.ai, dar ne concentrăm foarte mult pe a găsi noi parteneriate şi start-up-uri pe care să le susţinem chiar şi cu zona de capital în mod exclusiv. Ce ţintim în acelaşi timp este să ne asigurăm că alocăm o cotă din sumele pe care le avem disponibile către zona de susţinere ulterioară a start-up-urilor în care ne-am implicat, aşa că anul acesta noi vizăm să avem cel puţin trei sau patru, investiţii în start-up-urile pe care le-am finanţat anul trecut. În acelaşi timp, vizăm să avem cel puţin şase investiţii de tip capital şi cel puţin patru investiţii în zona de parteneriat.”


Urmăreşte de luni până vineri emisiunea pe www.zf.ro şi pe pagina de Facebook a Ziarului Financiar de la ora 19.00 sau accesează platforma

www.zf.ro/zf-it-generation

ZF IT Generation, emisiune lansată de ZF în noiembrie 2019 şi realizată în prezent împreună cu BCR Innovix, are ca ţintă descoperirea start-up-urilor hi-tech cu idei de produse sau servicii care vor duce la dezvoltarea unei noi generaţii de milionari din IT ai României. După mai bine de 370 de ediţii, emisiunea are un nou format în care adăugăm o serie de rubrici pentru a aduce plus valoare în ecosistemul local de start-up-uri tech – Start-up Pitch, Start-up Update, Start-up Boost, Start-up Star, Investor Watch, Sfatul expertului şi What’s Hot.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.