Cel mai tare roman de la Nokia Romania
Un manager ferm convins ca intr-o companie nu exista ierarhie, Razvan Petrescu este cel ce a pus bazele afacerilor Nokia in mai multe tari din Europa, iar de un an coordoneaza activitatea companiei din Romania.
Chiar si atunci cand toata lumea din jur isi inchipuia ca zburam in Romania, eu am avut rezerve - nu am in-teles cum mediul de afaceri de aici poate zbura asa de sus, intr-un timp asa de scurt", reflecteaza Razvan Petrescu, country manager in cadrul Nokia Romania, care se caracterizeaza ca fiind un manager cu picioarele pe pamant si cu o capacitate mare de adaptare. "Consider ca strategia mea nu este spectaculoasa; am ales sa muncesc, sa invat permanent din greselile proprii, ale celor din jur si nu in ultimul rand sa absorb din experienta si cunostintele colegilor mai experimentati din Nokia."
La 39 de ani, Petrescu este unul din oamenii de baza ai companiei, dezvoltand de-a lungul timpului afacerea Nokia in mai multe tari din Europa. Pentru inceput, a ocupat functia de account manager in cadrul Nokia Romania, mai apoi a fost area manager pentru Bulgaria, Serbia, Muntenegru si Macedonia. In 2008 a devenit area manager pentru Romania, Bulgaria si Israel, iar de un an coordoneaza activitatile companiei in Romania. "Responsabilitatile mele tin in primul rand de aplicarea in Romania a strategiei Nokia definita global, precum si de optimizarea modului de lucru al echipei si dezvoltarea ei", afirma Petrescu, marturisind ca cea mai mare provocare din cariera sa a fost cucerirea unor noi piete de catre Nokia avandu-l pe el in frunte. "A fost o experienta de neinlocuit", isi aminteste country managerul Nokia Romania.
Deschiderea birourilor companiei din Bulgaria si Serbia in 2006 l-a expus atat la provocarile uzuale ale unei afaceri pornite de la zero, dar si la cele ale intalnirii cu o alta cultura. "Pentru mine, toate proiectele pe care le-am avut in companie au fost si sunt importante si sunt legat de fiecare, in mod diferit, pentru ca au avut grade de complexitate diverse", spune Petrescu. Un alt reper pentru country managerul Nokia a fost restructurarea sistemului de distributie al companiei in Romania, in 2004, dupa ce modelul fusese stabilit incepand cu 1999. "A fost un proiect interesant, deoarece a presupus realizarea unei arhitecturi noi, in timp ce se derulau deja proiecte - acel tip de transformare a masinariei in timp ce ea se misca." Absolvent al Facultatii de Comert din Academia de Studii Economice din Bucuresti, Razvan Petrescu a urmat ulterior mai multe cursuri, de la cele specializate si de scurta durata, cum ar fi cursuri de vanzari, negociere sau people management, pana la cursuri de management general.
In ce priveste relatia cu angajatii, Razvan Petrescu a marturisit ca nu-i place sa vorbeasca despre "subordonati" din doua motive: cultura Nokia pune acentul pe echipa si colaborare, iar felul lui personal de a fi ii impune sa-i numeasca colegi. "La echipa de aici se adauga colegii din afara granitelor care sunt implicati activ in sprijinirea businessului Nokia in Romania", precizeaza tanarul manager, convins de necesitatea echipelor virtuale si de schimbarea organizatiilor in functie de acestea. "Nu cred ca o organizatie exclusiv formala cu ierarhii ferme si complexe poate functiona la parametrii ceruti de lumea internetului si a telecomunicatiilor", e de parere Petrescu.
In ce priveste viitorul, "am planuri mari, atat de mari cat imi va permite sansa personala. Astazi ma simt privilegiat sa ocup postul de country manager pentru Nokia in Romania si am de lucru sa ma ridic la inaltimea lui".
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro