Matrix, aproape real - cum ne va schimba tehnologia viaţa de zi cu zi

Autor: Ioana Mihai Postat la 23 septembrie 2011 78 afişări

O societate în care toate informaţiile “plutesc” în sistem nu mai ţine doar de romanele şi filmele SF. Există deja proiecte cât se poate de concrete prin care cu un simplu clic la calculator va putea fi controlat consumul de energie şi apă dintr-un complex de locuinţe. Tehnologia este la îndemână.

"Cred cu tărie că societatea interconectată va deveni realitate. Nu ştiu în cât timp, dar vom ajunge acolo", declară Johan Wibergh, executive vicepresident şi head of business unit networks în cadrul Ericsson. Într-o societate interconectată, oamenii, cunoştinţele, device-urile şi informaţiile sunt conectate pentru a asigura şi înlesni bunăstarea societăţii, creşterea nivelului de trai şi a afacerilor. Un exemplu concret al acestui scenariu de viaţă ar fi casa inteligentă, în care toate electronicele şi electrocasnicele ar putea fi decuplate, în cazul în care am uitat să facem acest lucru, printr-o simplă comandă vocală la telefonul mobil sau un simplu clic la tastatura calculatorului. Evident, acest lucru nu este nici pe departe facil. Pare că ţine mai degrabă de scenariile science fiction decât de viaţa pe care vom apuca s-o trăim. În plus, sunt multe industrii care ezită să se interconecteze, "mai ales pentru că sunt confortabile cu poziţia lor şi pentru că, de multe ori, astfel de practici sunt împotriva regulilor general respectate", admite Wibergh. Chiar el dă un exemplu cât se poate de concret.

Un prieten medic obişnuieşte să urmărească evoluţia pacienţilor trataţi prin intermediul e-mail-urilor, având un chestionar de 4-5 întrebări. În funcţie de răspunsuri stabileşte dacă este nevoie ca pacienţii să vină sau nu la o nouă consultaţie. Acest lucru se întâmplă însă în Suedia, o ţară care îşi doreşte să reducă traficul, emisiile de carbon, îşi doreşte să recicleze tot şi nu construieşte autostrăzi în zonele verzi ale Capitalei. În SUA, acelaşi comportament din partea unui medic nu este văzut cu ochi buni, "pentru că politica de profitabilitate a spitalelor presupune ca pacienţii să-şi petreacă un timp cât mai lung în cadrul unităţilor medicale", justifică reprezentantul Ericsson. Tot el argumentează că noile tehnologii nu sunt menite să înlocuiască toate vechile sisteme, ci să ofere alternative. Cu 20 de ani în urmă, "pentru a-mi vedea rudele din SUA trebuia musai să zbor cu avionul; acum ne putem da întâlnire pe skype".

Compania pentru care lucrează crede însă că aplicaţiile pe care le dezvoltă şi proiectele pentru care armate de cercetători găsesc soluţii vor fi nu doar extrem de utile. Ci de neevitat. Oraşele găzduiesc în prezent peste jumătate din populaţia lumii; tot jumătate din produsul intern brut global este generat de cele mai mari 600 de oraşe ale lumii. Mai mult de-atât, se estimează că până în 2030 aproape două treimi din locuitorii planetei vor trăi în mediul urban. "Indiferent de calea şi situaţia economică a fiecărei ţări, creşterea gradului de urbanizare este inevitabilă la nivel mondial", conform unui studiu realizat de organizaţia mondială UN Habitat. Conform datelor, populaţia din mediul urman creşte în fiecare lună cu cinci milioane de oameni.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
tehnologie,
viitor,
informatii,
evolutie,
it
/business-hi-tech/it/matrix-aproape-real-cum-ne-va-schimba-tehnologia-viata-de-zi-cu-zi-8760709
8760709
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.