Sunt romanii prea saraci sa-si cumpere ieftin?

Autor: Anca Arsene-Barbulescu Postat la 15 noiembrie 2010 182 afişări

Cel putin la prima vedere, oamenii au inceput sa cumpere electronice, electrocasnice si produse IT mai scumpe, astfel incat piata isi va stopa declinul de anul trecut. Este valabila zicala “sunt prea sarac ca sa-mi cumpar ieftin” sau fenomenul are alte explicatii?

Daca ne uitam care sunt cele mai vandute produse electronice si electrocasnice in magazinele online, vom avea o surpriza. Printre cele mai bine vandute zece telefoane mobile, spre exemplu, pe eMAG gasim patru modele cu preturi care depasesc 250 de euro, printre care un iPhone 4 cu capacitate de 16 GB pe locul al treilea si acelasi model, dar cu capacitate de 32 GB, pe locul al cincelea, la preturi de 850 de euro, respectiv 900 de euro. Destul de piperate, dat fiind ca un mobil costa in medie cateva zeci de euro, beneficiind de subventiile acordate de operatorii de telefonie mobila in magazinele GSM. Acelasi clasament in magazinul online PCFun.ro contine tot patru telefoane mai scumpe de 250 de euro, dintre care pe locul al treilea un model HTC care costa 500 de euro. Pe pagina online a lantului de retail Domo, in top 5 al vanzarilor se afla trei modele Nokia, intre care un N97 la pretul de 600 de euro.

Rezultatul este acelasi si in cazul laptopurilor sau al televizoarelor si al monitoarelor cu ecran plat, iar o cautare mai amanuntita va dezvalui probabil prezenta unor produse scumpe in topul dupa vanzari si in cazul altor categorii de produse. Oare a trecut criza?Din zeci sau poate chiar sute de produse dintr-o anumita categorie, de asteptat ar fi ca intre cele mai bine vandute sa se gaseasca modelele din gama inferioara de pret, mai ales pe o piata sensibila la pret, care s-a diminuat chiar si la jumatate la anumite categorii de produse.

"In medie, bonul de cumparaturi al unui roman este de aproximativ 45 de euro, in timp ce in alte tari din Europa Centrala si de Est vorbim de aproape 200 de euro", apreciaza Iulian Stanciu, omul de afaceri de la carma eMAG, care mai detine actiuni in Asesoft si care a devenit recent actionarul majoritar, alaturi de Sebastian Ghita, al lantului de electroretail Flanco. Stanciu se refera la media cheltuielilor pe cap de locuitor intr-un an pentru produse electronice, electrocasnice si IT, indicator care a scazut in ultimii doi ani.

In cazul particular al telefoanelor mobile, pozitionarea unor modele scumpe in topul vanzarilor poate fi explicat prin faptul ca "domeniul a ramas chiar si in criza unul cu tendinte bizare", comenteaza Marius Ghenea, presedintele Fit Distribution, companie care opereaza o serie de magazine online, inclusiv PCFun.ro. Inainte de toate, produsele telecom au fost intre cele mai afectate de criza de-a lungul ultimului an, vanzarile ajungand in al doilea trimestru la 39 de milioane de euro, fata de 55 de milioane de euro in perioada similara din 2009 si 73 de milioane in acelasi interval din 2008, potrivit unui studiu realizat de compania de cercetare de piata Gfk.

Totusi, mobilul este privit in continuare ca simbol al statutului social pentru mare parte a populatiei active, continua omul de afaceri explicatia, fiind nu doar cel mai vizibil, dar si cel mai ieftin obiect care poate fi afisat in societate, prin comparatie cu o masina sau locuinta. Iar dincolo de categoria clientilor avizi de noile aparitii si dispusi sa sacrifice sume mai mari pentru a avea ultimele modele de telefoane, pentru multi dintre consumatorii care nu si-au mai permis extravagante in ultima perioada, celularul a fost printre putinele achizitii mai la indemana.

In ce priveste celelalte categorii de produse unde, cel putin in magazinele online, topul vanzarilor este presarat cu modele scumpe, o posibila explicatie ar fi data de sintagma binecunoscuta ca "suntem prea saraci ca sa cumparam lucruri ieftine". Intregul context economic din ultimii doi ani a impins consumatorii sa devina mai cumpatati si sa se gandeasca de doua ori inainte sa faca o achizitie. Oamenii au ajuns sa cumpere mai putin si chiar sa amane anumite cumparaturi, mai ales din IT, piata care a coborat de la vanzari trimestriale de peste 200 de milioane de euro la numai 69 de milioane de euro in al doilea trimestru din 2010, potrivit Gfk. Cei ce totusi au facut achizitii au fost dispusi sa cheltuiasca poate mai mult in virtutea lucrului care atunci cand are un pret mai ridicat este in multe cazuri si mai bun ori mai durabil.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
IT&C,
produse,
electroretail,
declin,
piata
/business-hi-tech/it/sunt-romanii-prea-saraci-sa-si-cumpere-ieftin-7711979
7711979
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.