Mi-l amintesc pe Spock repornind sistemul de computere de pe Enterprise, iar pe urma verificand prin comanda vocala inteligenta artificiala a computerului”, a comentat cineva pe Youtube la un film despre noul motor de cautare Wolfram Alpha. “Sa introduci recunoasterea vocala in sistemul asta e usor, si pe urma o sa avem o baza de date gigant care o sa poata fiinterogata de Wolfram.”

N-a fost rau, pentru o prezentare postata pe Youtube inainte cu cateva saptamani de lansarea motorului de cautare. Unii au strambat din nas la nume, spunand ca denumirea e “sinucigasa”, altii au replicat ironic ca nu-i intereseaza PIB-ul Frantei, ci cum sa gaseasca filme porno pe internet, altii s-au intrebat cand o sa vina Google cu o oferta de cumparare, iar altcineva a scris entuziasmat “Tocmai am vazut viitorul. Intr-o zi o sa intrebam Motorul Wolfram <cine a fost Google?> si o sa ne spuna cine a fost.”

Autorul lui Wolfram, un fizician englez de 49 de ani, cu chelie, suficient de orgolios ca sa-si boteze inventia cu propriul lui nume, s-a marginit sa declare ca lucrurile sunt abia la inceput, dar ca avem de-a face deja cu “un start rezonabil” la nivelul a 90% din fondul de dictionare si enciclopedii al unei biblioteci tipice. “Am vrut sa fac asa incat cunoasterea pe care civilizatia noastra a acumulat-o sa fie procesabila pe computer. Nu eram sigur ca e posibil. Sunt un pic surprins ca a mers asa de bine”, a spus Stephen Wolfram. Dupa el, principala calitate a motorului de cautare pe care l-a inventat e capacitatea de a procesa in timp real informatia; daca motorului i se cere sa compare inaltimea Everestului cu lungimea podului Golden Gate sau sa determine ce vreme era afara in ziua cand a fost asasinat Kennedy, va opera instantaneu conexiunile necesare si va oferi raspunsurile. Prin urmare, asa cum l-au prezentat entuziastii, Wolfram (versiunea alfa) nu e un motor de cautare, inca unul in plus care sa vrea sa se masoare cu atotputernicul Google, ci un serviciu web care proceseaza informatia.

Google cauta mecanic in ceea ce deja exista pe internet si ofera liste cu linkuri de-a valma (site-uri, fotografii, filme, bloguri) ordonate in pagina dupa propriii sai algoritmi, pe cand Wolfram raspunde la intrebarile utilizatorului producand el insusi raspunsurile, pentru ca intelege intrebarile si are capacitatea de a prelucra diversele categorii de informatie. In prezentarea facuta la Universitatea Harvard, Stephen Wolfram a spus ca lucrul cu inventia lui “e ca si cum ai interactiona cu un expert: va intelege despre ce vorbesti, va procesa datele si va prezenta rezultatele intr-un fel din care vei putea sa-ti dai seama si care sunt consecintele”. De pilda, cineva poate tasta numele orasului Lexington din Massachusetts si va primi tot felul de scheme si grafice cu statistici despre acesta - amplasarea, populatia, temperaturile medii anuale - dar va putea si sa primeasca pe loc statistici care compara Lexingtonul cu Moscova.

Nu e insa acesta un fel de almanah digital?, s-a intrebat Jonathan Zittrain, profesor de drept la Harvard. “Un asemenea serviciu aspira la profunzimea si la amploarea informatiei unui almanah traditional. Si in plus le permite oamenilor sa asocieze date, sa ia seturi de date si sa le puna in relatie cu altele, in moduri noi. Poti sa compari tendintele demografice cu cantitatea de peste consumata si sa corelezi totul cu rata mortalitatii.” Afirmatia lui Zittrain poate filuata si drept o critica implicita: avem nevoie mai curand de un asemenea procesor infinit de informatie si producator automat de cunoastere sau mai curand ne e utila vechea cautare colorata, la intamplare, dar mai umana oferita de Google si de celelalte motoare de cautare croite dupa acelasi model? Nu ca Google n-ar face pasI in aceeasi directie; la sfarsitul lui aprilie a lansat la randul sau un serviciu de cautare dinamic, care poate sa asocieze date din statistici publice si sa prezinte rezultatele ca grafice (de pilda, cine cauta date despre somajul din California gaseste ultimele cifre publicate si le poate compara imediat cu cele din restul SUA - la fel se intampla si pentru preturile la prajituri, rata scolarizarii, numarul de incendii, frecventa cazurilor de astm si asa mai departe, ca sa folosim exemplele mentionate pe blogul Google).

Diferenta e insa ca informatiile Google sunt statice: Google excaveaza si pune alaturi niste cifre, nu calculeaza altele noi. CNet. com explica, in context, care ar fiavantajele comparative ale Wolfram Alpha:

1) contributia umana (motorul lui Wolfram foloseste date din statistici publice, verificate, procesate automat, dar si cu ajutorul inteligentei umane; motorul ar urma sa aiba nevoie de 1.000 de oameni care sa actualizeze baze si sa selecteze rezultate);

2) algoritmii (e vorba de “cinci sau sase milioane de linii ale codului Mathematica, necesare pentru functionarea tuturor metodelor de sortare si de prezentare a informatiei”; Mathematica este un software de matematici complexe patentat de Wolfram si cunoscut in mediile academice si ale oamenilor de stiinta);

3) sistemul de analiza lingvistica, necesara pentru a intelege ceea ce tasteaza utilizatorul (Wolfram spune ca s-ar fiasteptat ca formulari ambigue de gen “50 cent”, care poate trimite si la moneda, si la rapperul cu acest nume, sa creeze de fapt probleme mai mari decat s-a intamplat in cele din urma);

4) tehnologia de prezentare prin “mii de posibile grafice” (si care diferentiaza net Wolfram Alpha de orice alt motor de cautare, asa cum o foaie unde un student si-a luat notite sintetic, prin scheme cu linii in spatiu, e diferita fundamental de aceleasi notite scrise in fraze complete, care ocupa toata pagina si consuma timp de lectura).

Cu o asemenea abordare, Stephen Wolfram poate fiincadrat lesne in categoria “geek” sau “nerd”, tocilar. Toate biografiile disponibile subliniaza insa ca aplecarea lui spre calcule se explica printr-o inzestrare naturala: nascut la Londra, educat la Eton si Oxford si deja la 20 de ani cu doctorat in fizica particulelor la Caltech, e cunoscut in lumea stiintifica prin softul sau Mathematica si prin cartea “Un nou tip de stiinta” (A New Kind of Science), conceputa ca un studiu al sistemelor de procesare a datelor, despre care sustine ca sunt mai relevante pentru modelarea si intelegerea complexitatii din natura decat matematica traditionala.

Aplicata la mediul online, filozofia lui va produce deci nu un concurent direct al Google sau al unor servicii ca Wikipedia, ci mai curand al unor masini de inteligenta artificiala capabila sa interactioneze cu cea umana, nu doar sa-i reproduca acesteia roadele, precum START, dezvoltat din 1993 de Massachusetts Institute of Technology ca sistem online de furnizare a datelor ca raspunsuri la intrebari formulate in limbaj natural ori ca Watson, un sistem dezvoltat de IBM si care porneste de la acelasi principiu. Toate au in comun un lucru fundamental: faptul ca recunosc sensurile cuvintelor, nu forma lor. Iar aceasta ne duce din nou la conceptul de web semantic, care sa ordoneze informatia din internet dupa sens, s-o poata organiza si s-o poata stapani.

Sa ne aducem aminte de visul din 1999 al lui Tim Berners- Lee, asa de des citat de cei ce i-l impartasesc: “Visez la un internet unde computerele sa analizeze datele din retea - continutul, legaturile si tranzactiile dintre oameni si computere. O retea semantica, de natura sa permita aceasta, n-a aparut inca, dar cand va aparea, mecanismele zilnice din comert, din administratie si din viata noastra cotidiana vor ficonduse de masini comunicand cu alte masini”. Poate sa fie Wolfram Alpha o piatra de temelie a Web 3.0? (Dar ce ar raspunde oare motorul de cautare Wolfram Alpha la aceasta intrebare, daca s-ar gasi utilizatorul care sa o tasteze in fereastra de cautare?)