Liliana Solomon, Vodafone: Nu am fost niciodata un consumator exagerat

Postat la 15 septembrie 2009 163 afişări

Directorul executiv al Vodafone Romania spune "ca un manager trebuie sa fie pregatit pentru orice poate aduce ziua de maine", acesta fiind unul dintre motivele pentru care unele decizii privind activitatea companiei au fost luate inainte de venirea crizei.

"In urma cu un an, vestea caderii Lehman Brothers era o surpriza pentru mediile economice, financiare si politice, care va ramane in istoria economica a lumii ca un moment de cotitura. Criza subprime a fost un prim indicator al faptului ca unele banci si-ar fi asumat in ultimii ani niste riscuri prea mari pe partea de creditare, dar nimeni nu putea sti cu certitudine, in acel moment, daca era un fenomen local, al bancilor americane, sau unul global. As spune ca prima mea reactie a fost aceea de a incerca sa inteleg impactul asupra intregului sistem economico-financiar, precum si aceea de a anticipa implicatiile asupra industriei si a businessului nostru.

Un manager trebuie sa fie pregatit pentru orice poate aduce ziua de maine, intrebandu-se in permanenta ce se poate intampla si care ar fi solutiile optime de lucru. Pot spune ca, la Vodafone Romania, am luat masuri din timp, in sensul eficientizarii proceselor interne si al adaptarii strategiei noastre la dinamica si specificul pietei. De asemenea, o prioritate pentru mine a fost pregatirea echipei pentru a face fata provocarilor din aceasta perioada. Am petrecut mult timp comunicand cu colegii mei, la toate nivelurile, din dorinta de a avea o intelegere comuna asupra modului in care s-a schimbat mediul in care operam, asupra provocarilor actuale si a felului in care executam strategia noastra.

In ansamblu, disparitia Lehman Brothers este un moment important, care a definit sfarsitul unei epoci de «boemie» a consumatorului si inceputul unei perioade mult mai cumpatate. Personal, nu am fost niciodata un consumator exagerat, astfel ca obiceiurile mele de consum nu au fost afectate. In general, as spune ca criza a accentuat dificultatile unor companii locale, pe fondul lipsei de lichiditati, din cauza reducerii accesului la credite. Acele companii care nu produc suficient cash flow pentru a se autofinanta sunt cu siguranta mai expuse riscului de reducere a activitatii sau chiar de disparitie.

Pe masura ce criza financiara s-a accentuat, am asistat la o reducere a consumului si o scadere a cheltuielilor, fie ca este vorba despre segmentul de consumatori individuali sau de companii. Industria telecomunicatiilor mobile a fost si ea afectata de situatia economica, dupa cum s-a putut vedea din rezultatele noastre financiare din ultimele luni. Piata romaneasca este foarte competitiva, astfel incat scaderea rezultatelor a fost determinata nu numai de limitarea generala a consumului, ci si de aparitia ofertelor din ce in ce mai agresive, precum si de intrarea in vigoare a unor decizii de reglementare.

Un element pozitiv in evolutia industriei noastre in ultimul an a fost adoptarea crescuta a serviciilor de date mobile in banda larga. Acesta continua sa fie motorul de crestere a comunicatiilor mobile, pe fondul nevoii din ce in ce mai mari a oamenilor de a avea acces la internet oriunde si oricand.

In ce priveste perioada urmatoare, este foarte greu sa faci previziuni. A curs multa cerneala despre cum si cand vom depasi criza si cu siguranta ca subiectul ramane deschis si fierbinte. Mi-ar placea sa cred ca va fi un episod peste care vom trece cu bine si din care vom fi invatat cu totii cate ceva pentru viitor."

Cititi si Cover Story-ul editiei curente: Confesiunile managerilor dupa anul de criza

Cititi mai jos cum au trait anul de criza si alti manageri si antreprenori locali:

Claudiu Cercel, BRD: Recesiunea nu trebuie privita ca o calamitate pentru Romania

Brent Valmar, Porsche Romania: Au existat oferte de pret sinucigase in piata

Dragos Simion, Flamingo: A fost acelasi sentiment pe care l-am avut la 11 septembrie 2001

Mariana Gheorghe, Petrom: Cred cu tarie in masurile dure si nepopulare

Bogdan Georgescu, Colliers: Cand mi-am concediat colegii a fost cea mai grea zi din viata mea

Radu Stoicoviciu, PricewaterhouseCoopers: Cred ca peste un an criza va fi depasita

Tinu Sebesanu, Trend Hospitality : Cei care merg in minus ar trebui sa-si numere pierderile si s-o ia la goana!

Cornel Marian, Oresa: Am prins ultimul tren pentru o tranzactie leveraged buy-out

Bogdan Enoiu, McCann: Evident ca am si pierdut dar privesc cu multa relaxare problema asta

Alexandru Costin, Adobe: Am investit nesabuit si m-am supraindatorat

Marius Sfintescu, 3TS Capital: Au fost multe proiecte de investitii private equity abandonate

Radu Georgescu, Gecad: Problema mea e ca lumea nu accepta starea de disperare

Dorin Boboc, Allianz-Tiriac Pensii: Nu ne imaginam vreodata ca se va ajunge la aceasta amploare

Florian Libocor, BRD: Sistemul bancar din Romania este unul solid

Florin Talpes, Softwin: Industria IT din Romania a scazut cu 40% - 60%

Radu Timis, Cris-Tim: Criza va mai dura cel putin inca doi ani si jumatate

Razvan Pasol, Intercapital: Au fost zile de groaza la BVB

Adrian Stanciu, Human Synergistics: M-am speriat destul de rau

Marius Stancescu, Riff Holding: Nu am putut anticipa amploarea dezastrului

Toni Iordache: Lumea se astepta ca urmatoarea victima sa fie salvata

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Liliana Solomon,
Vodafone Romania,
telecom,
criza
/business-hi-tech/telecom/liliana-solomon-vodafone-nu-am-fost-niciodata-un-consumator-exagerat-4894450
4894450
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.