De ce ar pleca Vodafone din Romania?
Piata telecom din Romania a fost definita de-a lungul timpului de intrarea mai multor nume mari din lume, care au investit constant si au recoltat profituri frumoase. Efectele crizei creeaza insa acum teren pentru speculatiile despre o posibila vanzare de catre Vodafone a operatiunilor de aici. Cu cat temei?
Grupul britanic de telecomunicatii Vodafone ar trebui sa renunte la operatiunile din cateva tari est-europene, printre care Romania, Albania, Cehia si Ungaria, pentru a putea sustine businessul din diviziile mai importante, precum Marea Britanie, Germania sau Spania. Asa suna concluzia la care au ajuns saptamana trecuta analistii companiei Bernstein Research, in urma unei cercetari asupra industriei telecom europene, citate de cotidianul britanic Financial Times.
Un exit care ar fi cu siguranta pe placul actionarilor, mai ales in aceasta perioada economica dificila, in care operatorii de telecomunicatii au avut de suferit peste tot in lume, dar ar fi si pe placul managementului, care ar putea astfel investi in celelalte filiale ori pe diverse piete emergente unde penetrarea telefoniei mobile este inca scazuta. "Rezultatele Vodafone par de multe ori instabile", spunea recent Robin Bienenstock, analist al Bernstein Research. "Exista multe zone unde explodeaza, dar sunt deseori umbrite de operatiuni din tari periferice, care merg impotriva curentului."
Luata in sine, situatia pietei telecom din Romania ar contrazice ideea ca a venit momentul unui exit. Veniturile din serviciile de telefonie mobila au depasit anul trecut 2,4 miliarde de euro, la care se adauga veniturile de aproximativ 500 de milioane de euro din telefonia fixa, 200 de milioane de euro din internet si tot atat din date mobile, conform unui raport recent al France Telecom, grupul din spatele Orange Romania. In total, aceasta inseamna mai putin cu 400 de milioane fata de 2008 si mai putin cu 1,5 de miliarde de euro fata de Elvetia, spre exemplu, unde telefonia mobila a reprezentat anul trecut o piata de 3,9 miliarde de euro, in conditiile unei populatii de trei ori mai mici decat cea a Romaniei.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro