Să stabilim încă din primele rânduri o convenţie cu rol de premisă: Femeia Fantastică nu există decât în filme. Doar acolo cele 24 de ore ale unei zile sunt suficiente pentru a-şi desăvârşi la cote maxime toate dimensiunile existenţei sale. Acolo este mama perfectă, soţia iubitoare, managerul inspiraţional şi sinele care îşi găseşte timp pentru momente de răsfăţ personal. În viaţa reală, lucrurile arată puţin diferit. Sau chiar mai mult - ziua nu are niciodată suficiente ore, iar echilibrul perfect pur şi simplu nu există. Pentru o femeie care vrea să aibă totul, compromisul ajunge să devină o parte din viaţă. Celelalte fac o alegere asumată - renunţă la carieră în favoarea unei vieţi dedicate exclusiv familiei sau invers şi învaţă să fie fericite cu o viaţă care gravitează în jurul unei singure coordonate dominante.

O problemă de mentalitate

O astfel de decizie poate însemna o renunţare mult prea împovă-rătoare într-o societate în care pentru femei sunt vizate aşteptări uriaşe, la fel de mari ca şi pentru bărbaţi. Venirea multinaţionalelor în România, a expaţilor, chiar şi vacanţele petrecute în străinătate au înlesnit transferul mentalităţii occidentale, iar acum femeile însele sunt cele care nu se mai mulţumesc cu un singur rol. Adaugă unde este de adăugat şi taie unde e prea mult pentru ca, în cele din urmă, să ştie că au bifat toată lista de "împliniri". Şi, cel mai adesea, lista începe cu cariera.

Calculul este simplu, iar multe dintre femeile aflate în această situaţie au grijă ca nicio necunoscută să nu-şi facă loc în ecuaţie - imediat după terminarea studiilor, acordă în jur de 10 ani exclusiv dezvoltării profesionale. În principiu, este un orizont de timp suficient de generos pentru a le permite să se formeze ca profesionişti şi să avanseze în ierarhia companiei. Cu puţin noroc şi foarte multă determinare, în jurul vârstei de 30 de ani ajung să deţină o poziţie de middle manager sau chiar mai mult. Atunci intervine prima mare dilemă morală care impune o decizie cu efect definitiv: a venit oare momentul pentru primul copil sau trebuie să mai aştepte până când la birou lucrurile se liniştesc, până la următoarea promovare sau până când ritmul vieţii va fi mai puţin agitat?

Aventura vieţii

Pentru cele care aleg să ia o pauză de la carieră începe, de cele mai multe ori, aventura vieţii. "Multe femei amână acest moment până când cariera lor se află pe culme. Simt că perioada când trebuia să se dedice total a fost depăşită şi pot lua o pauză mai uşor", spune Dorina Stamate, psiholog specializat în psihologia copilului, de la Clinica Oana Nicolau. Pauza este însă mai mereu doar relativă, doamnele în cauză ajungând să lucreze până în zilele de dinaintea naşterii, iar la birou se întorc la câteva săptămâni după naştere sau, în cel mai bun caz, după şase luni.

Insuficient, spune Dorina Stamate, dar nu totalmente dăunător pentru copiii dependenţi, după cum este şi firesc, de prezenţa mamei. "Chiar dacă legătura dintre mamă şi copil începe încă din viaţa intrauterină, până la şase-opt luni copiii nu pot recunoaşte figurile celor din familie, iar nevoile lor sunt legate în primul rând de îngrijirea fizică imediată. Apoi încep să recunoască mama şi să aibă tot mai mare nevoie de ea şi din alte puncte de vedere", explică Stamate. Pentru multe dintre mamele cu carieră tocmai atunci se petrece reîntoarcerea la serviciu, iar îngrijirea copilului este externalizată către o bonă sau bunici. Dacă acela este momentul când a încetat şi implicarea în viaţa copilului, mai devreme sau mai târziu mamele ajung să fie măcinate de regrete dureroase. "Am avut multe paciente care se plângeau că au aflat de la bonă cum a fost primul pas făcut de copil sau care a fost primul cuvânt rostit", spune psihologul.