Adriean Videanu, potenţialul viitor premier al ARD, a calificat drept "colecţia de minciuni de toamnă-iarnă" programul economic al USL, susţinând că acesta ar duce deficitul bugetar la 15% încă din primul an, în timp ce Victor Ponta a replicat că programul ARD e mincinos, fiindcă are nevoie în 2013 de o sumă de 11 mld. lei neaflătoare în buget. În schimb, şi Videanu, şi Ponta au explicat că propriul lor program e realist, fiindcă nu are termene fixe de aplicare, întinzându-se până în 2016. "Planurile fiscale ale alianţei social-liberale sunt similare cu cele ale opoziţiei. Diferenţa semnificativă este dată de orizontul de implementare gândit pentru următorii patru ani, în vreme ce opoziţia anunţă intenţia tăierii impozitului pe venit şi profit la 12% începând cu 1 ianuarie 2013", remarcă Mihai Tânţaru, analist al ING Bank România. E drept, aici ARD are un avantaj faţă de USL, fiindcă alianţa dreptei nu e favorită în sondaje, aşa încât îşi permite să promită mai mult fără să-i dăuneze. Puteţi să ignoraţi, aşadar, liniştiţi ambele programe: nici cota unică de 12% a ARD, nici impozitarea diferenţiată cu un maxim de 16% a USL nu vor fi adoptate în 2013, după cum nici tăierea CAS cu 5% nu intră în vigoare la anul.

Ce nu vă vor spune politicienii este însă că nu din realism fiscal au eşalonat măsurile propuse, ci de frica FMI, care nu numai că a respins deja acum câteva luni proiectele de reduceri de taxe ale guvernării USL, dar a mai şi sugerat o majorare cu 1% a impozitului pe venit, a CASS şi a TVA, pe motiv că nivelul primelor două e prea mic faţă de cel din alte state din UE şi că astfel s-ar putea reuşi o majorare a ponderii în PIB a veniturilor bugetare. Indirect, Victor Ponta a recunoscut dependenţa de FMI când a explicat că singura măsură certă pentru 2013 e rambursarea a 15% din TVA pentru producătorii agricoli, pentru că "FMI nu a spus niciodată că se opune" şi pentru că, în concepţia Guvernului, principalele două sectoare cu potenţial de creştere în 2013-2014 sunt agricultura şi energia.

FMI va rămâne şi de acum înainte consilierul nostru nr.1, având în vedere proaspăt anunţata intenţie a autorităţilor (Traian Băsescu, Victor Ponta şi Mugur Isărescu) de a încheia la anul încă un acord preventiv cu Fondul. Motivaţia noului acord este aceeaşi ca şi pentru precedentele, din 2009 şi 2011: România are nevoie de un certificat de disciplină în faţa creditorilor, iar FMI nu vrea să rişte repetarea scenariului din 2005 de rebeliune fiscală a guvernului Tăriceanu, rebeliune ale cărei consecinţe le-am suportat din 2009 încoace tot strângând cureaua.

STRATEGII FĂCUTE DE ALŢII

Dependenţa faţă de sfaturile FMI e benefică pentru politicienii noştri, care au ajuns treptat să-şi delege complet către instituţiile creditoare capacitatea de a gândi, dezobişnuindu-se atât să mai aibă idei, cât şi să poarte răspunderea pentru măsurile pe care le iau, atâta vreme cât majoritatea acestora se iau pentru că "aşa ne cere FMI", lăsând astfel o mulţime de timp liber politicienilor pentru campanie. Acesta e unul dintre motivele de frustrare pentru oamenii de afaceri cu care a vorbit BUSINESS Magazin. "Mi-aş dori ca noii guvernanţi de după 9 decembrie să fie în stare să comunice ce fac, astfel încât oamenii să înţeleagă rostul unor măsuri, şi nu în ultimul rând să adreseze problemele şi nu persoanele. Pentru că azi văd nesfârşite atacuri la persoană, dar nu văd viziune, nu văd un obiectiv clar de atins. Mi-aş dori ca în loc să spună <ne-a zis FMI să…> să îi aud spunând <ne-am propus ca România să… şi asta înseamnă că…>, iar pentru FMI tot ce propun ei să fie un model de urmat", spune Cătălin Olteanu, managerul companiei de logistică FM România.

Surprinzător sau nu, viziunea de ansamblu dorită de Olteanu e aşteptată cu acelaşi interes şi de politicienii care ar trebui s-o construiască. "Ceea ce lipseşte României este o viziune economică, o viziune de dezvoltare pentru următorii ani", declara premierul Ponta zilele trecute, adăugând că "trebuie să stabilim dacă România are într-adevăr un potenţial în zona de energie, în zona de agricultură şi dacă o reindustrializare a României prin investiţii, în zona productivă, făcută în special de marile companii internaţionale, reprezintă doar iluzii ale noastre sau o realitate". Ponta s-a mândrit, în context, cu ceea ce el a numit "reforma structurală" din energie făcută de guvernul său, începând cu insolvenţa Hidroelectrica şi continuând cu proiectul de listare la bursă a unor pachete din Transgaz, Romgaz şi Petrom undeva în 2013. Acestea nu echivalează însă cu o viziune de dezvoltare, ci doar cu o cale de a face rost de bani la buget, după cum e şi viziunea lui Traian Băsescu de a mărita cât mai repede resursele de aur sau de cupru.

Un pas mai departe ar fi cererea FMI ca Guvernul să facă o listă cu companiile unde vrea să rămână acţionar şi una cu celelalte, care urmează să fie vândute sau lichidate, pornind de la premisa că ponderea companiilor de stat în economie (10% din forţa de muncă şi 9% din PIB anual) e prea mare faţă de alte state din Est şi grevează eficienţa colectării şi a cheltuirii veniturilor. Întrebat de BUSINESS Magazin ce politici economice ar evita cu orice preţ dacă ar fi în viitorul guvern, economistul Mircea Coşea a răspuns decis: "Vânzarea activelor statului (greşit numită privatizare) în actualele condiţii de criză econmomică şi ale procesului de disoluţie a instituţiilor statului român", adăugând că actualul acord cu FMI ar trebui renegociat, prin amânarea sau sistarea privatizărilor în sectorul energetic, prin includerea în acord a unei "strategii româneşti de revizuire a fiscalităţii" care să mizeze pe crearea de locuri de muncă şi investiţii care vor asigura în timp recuperarea pierderilor temporare de venituri la buget şi prin alocarea unor resurse suplimentare pentru agricultură, chiar cu riscul creşterii deficitului bugetar.

În schimb, Dragoş Dinu, fostul şef al A&D Pharma, critică tocmai reticenţa de până acum a guvernelor faţă de privatizări, enumerând ca politici de evitat "sprijinirea discriminatorie a companiilor de stat in detrimentul celor private, lipsa de decizie in ceea ce priveste privatizările parţiale sau integrale şi lipsa de sprijin pentru piaţa de capital, în primul rând prin listarea a cât mai multe companii de stat. Ar fi aici un dublu beneficiu: cash-ul încasat imediat, dar mult mai important, transparentizarea operaţiunilor acestor companii." El se declară însă împotriva majorării propuse de FMI a impozitelor, estimând că ea ar duce "la stagnare sau chiar recesiune", în timp ce chestiunea veniturilor la buget se poate rezolva mai curând cu amnistii fiscale şi combaterea evaziunii.

Aproape în acelaşi timp cu sfaturile FMI, în octombrie, au apărut şi listele de recomandări ale celor mai puternice organizaţii care apără interesele investitorilor străini - Consiliul Investitorilor Străini şi AmCham, cele care în trecut au definit în unele cazuri chiar până la detaliu strategia şi politicile guvernului Boc (fără ca acesta să recunoască vreodată care e originea lor), iar acum au început să bată în cuie agenda viitoarei guvernări. CIS cere grăbirea numirii de manageri privaţi la companiile private, o nouă legislaţie a holdingului, cadru juridic pentru piaţa de obligaţiuni garantate şi o nouă structură birocratică - o agenţie guvernamentală care să ierarhizeze investiţiile publice. AmCham, la rândul său, propune ca prioritate lupta contra corupţiei şi a evaziunii fiscale, prin reforma serviciilor publice şi a administraţiei, acceptarea de audituri externe ale bugetelor publice, selecţia etică a companiilor la achiziţiile publice şi "implicarea activă" a organizaţiilor de business în luarea deciziilor de schimbări legislative.

În fine, săptămâna trecută a venit cu un plan propriu şi Institutul Aspen, susţinut şi el de CIS şi AmCham, cerând statului român "menţinerea stabilităţii sistemului bancar", "privatizarea unor companii de stat", facilităţi fiscale pentru cercetare-dezvoltare, mai ales în domeniile considerate prioritare - "industria medicală, auto, IC&T, antreprenoriat web", ajutoare de stat pentru IMM, "dezvoltarea unei reţele de transport feroviar, rutier şi naval care ar permite României să devină un nod pe Coridorul Euro-Asiatic", dezvoltarea producţiei agricole bio, precum şi "reducerea costurilor forţei de muncă". La acest ultim capitol, ceea ce iarăşi nu vor spune politicienii e că după 2008, raportul dintre salarii şi productivitate a fost corectat doar parţial, iar "pentru a avea o competitivitate externă adecvată, creşterile salariale nu trebuie să depăşească în anii următori câştigurile de productivitate şi aprecierea în termeni reali a cursului de schimb", după calculele prezentate de Ionuţ Dumitru, şeful Consiliului Fiscal.