Fara nici o indoiala, Romania zilelor noastre poate fi definita ca o societate de consum", este de parere sociologul Mircea Kivu, director la Institutul de Marketing si Sondaje (IMAS). E adevarat, o societate de consum "ceva mai rudimentara, cam cum erau tarile occidentale prin anii ‘70". Chiar daca studii nu s-au facut inca prea multe pana acum pe aceasta tema, lucrurile sunt limpezi pentru oricine intra intr-un supermarket sau hipermarket: oricat de multe astfel de magazine s-ar deschide, "la casele de plata tot cozi imense sunt".

Observatia sociologului este sustinuta indirect de o analiza realizata la jumatatea anului trecut de compania de consultanta PricewaterhouseCoopers (PwC), dupa care Romania se plaseaza in pole position la capitolul "oportunitati de investitii pentru companiile de retail si producatorii de bunuri de consum". Potrivit PwC, vanzarile de retail pe cap de locuitor in Romania  sunt de doar 630 de dolari, in comparatie cu tari ca Ungaria, Cehia sau Polonia (de circa 2.000 de dolari).

Studiul releva, pe de alta parte, o tendinta interesanta: chiar daca romanii cheltuiesc inca mare parte din venituri (aproape 60%) pentru alimente si servicii de baza, acest comportament a inceput sa se schimbe. O parte tot mai consistenta a veniturilor merge, potrivit PwC, pentru achizitia de bunuri de folosinta indelungata, restaurante, hoteluri, divertisment. Nevoile se diversifica, asadar, si au un grad de sofisticare din ce in ce mai mare - cel putin pentru o anumita categorie de consumatori.

Exista, la fel de adevarat, un alt segment de populatie care abia acum reuseste sa isi acopere nevoi de baza in materie de dotari casnice. Despre oricare din aceste segmente ar fi vorba insa, exista un numitor comun, ce face ca accesul la bunuri sa fie mai rapid: creditul bancar. La care se adauga imprumuturile din partea altor societati financiare - societati de credite de consum sau companii de leasing.

Cresterea consumului in Romania a fost sustinuta de majorarea veniturilor populatiei - prin relaxarea fiscala de la inceputul lui 2005, dar si prin cresterile salariale -, de gradul foarte redus de inzestrare cu bunuri de larg consum, dar si de o schimbare de mentalitate in materie de consum. Dupa perioada anilor ‘90, cu venituri mici si mancate de inflatie, ceea ce a schimbat in mod fundamental comportamentul in materie de consum a fost, in ultimii ani, deschiderea accesului consumatorilor la sursele de finantare. Bancile, inainte inchise pentru oamenii de rand, s-au orientat spre retail, iar marile lanturi de magazine au inceput sa ofere televizoare sau frigidere in rate.

Creditul pentru populatie a crescut, in aceste conditii, de peste 50 de ori in ultimii cinci ani. La finele lui decembrie 2005, statisticile bancii centrale aratau un sold al creditelor pentru populatie de circa 21,4 miliarde de lei noi (aproximativ 5,9 miliarde de euro). Spre comparatie, in 2000, acelasi credit pentru populatie era de numai 426 de mii de lei noi (circa 212 mii de euro, la un curs mediu leu/euro pentru 2000 de circa 20.000 de lei vechi. Calculat la cursul mediu leu/euro din 2005, de 36.234 de lei vechi, acelasi sold este de doar 117,5 mii de euro).

Diferenta este la fel de evidenta si privita ca pondere in produsul intern brut (PIB). In 2005, ponderea imprumuturilor pentru populatie era de aproape 8% din PIB, comparativ cu circa 0,7% din PIB in 2001. Imbunatatirea standardului de viata este "motivatia fundamentala a comportamentului populatiei fata de credite", confirma Manuela Plapcianu, vicepresedinte responsabil de retail banking la HVB Bank Romania. Fie ca e vorba despre nevoia unei locuinte si de dotare a acesteia, de transportul personal sau de vacanta si timp liber, romanii sunt dispusi sa apeleze la credite, in numele convingerii ca trebuie sa-si satisfaca nevoile de consum acum si nu undeva in viitor.

Dar efervescenta consumului a venit intr-o economie ce se lupta cu incapacitatea de a produce suficient pentru a acoperi cererea. In aceste conditii, importurile au explodat, dand peste cap intreg echilibrul macroeconomic. Deficitul comercial al Romaniei a urcat, anul trecut, cu 40,4%, de la 7,346 miliarde de euro la 10,313 miliarde de euro, potrivit Institutului National de Statistica. Importurile au atins anul trecut valoarea de 32,568 miliarde de euro, fata de 26,281 miliarde de euro in 2004.

In aceste conditii, banca centrala - soldat trimis cam fara arme in lupta cu dezechilibrele economice, atata vreme cat masurile sale nu sunt sustinute si de politici macroeconomice si fiscale mai restrictive - a pus piciorul pe frana imprumuturilor. In februarie 2004, banca centrala a limitat rata lunara a  imprumuturilor la maxim 30% din venitul lunar net, impunand in acelasi timp existenta unui avans minim de 20% din pretul bunului achizitionat pe credit. In cazul creditelor imobiliare, limita de indatorare a fost stabilita la 35%.

Un nou pas a fost facut in august anul trecut, cand BNR a decis ca rata creditului si dobanda aferenta tuturor tipurilor de contracte de credit, precum si a altor contracte de aceeasi natura (de leasing ori de cumparare de bunuri in rate), nu poate depasi un plafon maxim de 40% din veniturile nete lunare ale solicitantului de credit sau al familiei lui. Angajamentele de plata lunare decurgand din credite de consum si imobiliare, indiferent de creditor, nu mai pot depasi 30%, respectiv 35% din veniturile nete lunare ale solicitantului de credit.

Indatorarea in valuta - preferata de romani mult timp datorita costurilor mai mici - a dat cele mai mari batai de cap bancherilor de la BNR. Anul trecut, printr-o reglementare contestata de majoritatea bancherilor, BNR stabileste ca bancile vor acorda imprumuturi in valuta in limita a cel mult 300% din fondurile proprii sau capitalul initial detinute de fiecare institutie de credit. Cum la data respectiva procentul era deja depasit de cele mai multe dintre banci, cerinta bancii centrale a echivalat, mai mult decat cu o diminuare, cu o gatuire a creditarii in valuta.

Numai ca restrictiile bancii centrale nu fac altceva decat sa sporeasca ingeniozitatea si inventivitatea bancherilor. Ori de cate ori BNR impune cate o restrictie, bancile cauta solutii prin care s-o ocoleasca. Si cine poate condamna o companie care are actionari si tinte de profit (cum sunt toate bancile) ca vrea sa faca profit? Sau pe consumatori, care merg in banci sa ceara bani cu imprumut, ca vor sa traiasca mai bine? In ochii unor oameni care simt inca efectul "amanarii unor nevoi din vremea in care nu existau credite", dupa cum spune Mircea Kivu, beculetele aprinse de pe tabloul macroeconomic la care se uita banca centrala conteaza prea putin.

Intrebarea e acum cat de multe credite mai incap in buzunarele romanilor si cati bani trebuie sa mai curga pentru ca nevoia de consum sa ajunga la o relativa saturatie. Si e greu de raspuns cu argumente fundamentate, pentru ca, asa cum atragea atentia de curand analistul economic Florian Libocor, nimeni nu a facut vreodata un studiu sa vada cat de saturata e piata de consum.

Dar indicii pentru a formula un raspuns exista. Se vad in statisticile care plaseaza Romania pe ultimele locuri la capitolul creditelor pe cap de locuitor, la gradul de indatorare a populatiei, la dotari ale gospodariilor cu aparatura electronica si electrocasnica. Indicii exista, de asemenea, in structura cheltuielilor pe familie, procentul din venituri alocat in Romania satisfacerii unor nevoi mai sofisticate decat cele legate de simpla supravietuire fiind incomparabil mai mic decat in alte tari est-europene. Si structura portofoliilor de credite acordate de banci difera fundamental de cea din alte tari, lasand perspective de crestere pe multe tipuri de imprumuturi. In fine, relevanta e si structura creditului pe regiuni geografice -  multe dintre orasele mai mici nefiind pentru moment acoperite cu produse bancare.

Cele enumerate mai sus sunt o parte din indiciile care ii fac pe analisti sa considere ca "nu putem vorbi nici pe departe de o saturare a consumului" (Ionut Dumitru, Raiffeisen), pentru ca "nivelul consumului este inca suboptimal" (Liviu Voinea), ceea ce va face ca si in 2006 "consumul sa ramana o variabila importanta pentru cresterea economica". Dar sa le luam pe rand: ce spun, in parte, toate aceste statistici?