Mustafa Tiftikçioğlu, CEO Garanti BBVA România: Credem că inovaţia digitală şi bankingul tradiţional nu sunt forţe opuse, ci elemente complementare

Postat la 09 decembrie 2024 206 afişări

Într-o industrie financiară aflată în plină transformare, Garanti BBvA demonstrează că inovaţia digitală şi bankingul tradiţional nu sunt forţe opuse, ci componente complementare care contribuie la crearea unei experienţe complete pentru clienţi. Potrivit lui Mustafa Tiftikçioğlu, CEO al Garanti BBVA România, „în timp ce industria se transformă rapid, odată cu evoluţiile digitale, înţelegem că bankingul rămâne un serviciu profund personal, care se bazează pe încredere şi conexiune umană”. 

„În 2022 şi 2023, am înregistrat o rentabilitate record, marcând aceşti ani drept cei mai buni ani din istoria Garanti BBVA în România. Performanţele noastre în domeniul digital au fost recunoscute şi la nivel internaţional, atunci când prestigioasa revistă Global Finance a premiat Garanti BBVA pentru cea de-a 14-a oară, pentru progresele noastre în domeniul digital”, a descris Mustafa Tiftikçioğlu, CEO al Garanti BBVA România, performanţele băncii din perioada anilor trecuţi, în pofida incertitudinilor economice.

Progresele au continuat şi anul acesta, iar prima jumătate a anului 2024 a fost marcată de o creştere impresionantă în toate segmentele de afaceri ale băncii. „În prima jumătate a anului, Garanti BBVA România a înregistrat o creştere remarcabilă, în toate segmentele de afaceri, impulsionată de investiţii strategice în inovaţia digitală, extinderea portofoliului de clienţi şi preocuparea constantă pentru îmbunătăţirea experienţei clienţilor.

Veniturile nete au crescut impresionant, cu 30,6% faţă de anul trecut, atingând 319,6 milioane lei, comparativ cu 244,7 milioane lei în aceeaşi perioadă a anului trecut.” Aceste rezultate sunt susţinute de creşteri în portofoliul de credite şi în numărul de clienţi: „Creditele acordate pentru susţinerea economiei au totalizat o creştere de 8,4%, ajungând la 10,6 miliarde lei, o creştere susţinută de segmentele Corporate (+11%), Retail (Ă5,9%) şi IMM-uri (+9,1%). Portofoliul nostru total de clienţi s-a majorat cu 6,4%, iar numărul de carduri emise a crescut cu aproximativ 10%, ceea ce demonstrează încrederea şi angajamentul clienţilor noştri.”

De asemenea, Mustafa Tiftikçioğlu a evidenţiat o creştere a depozitelor: „Depozitele au ajuns la 12 miliarde lei, dintre care liniile de afaceri Retail şi IMM-uri au contribuit cu peste 12%. Aceste cifre subliniază angajamentul de a satisface nevoile diverse ale clienţilor noştri.”

Pentru Garanti BBVA, relaţia cu clienţii reprezintă fundamentul unei creşteri responsabile, detaliază Mustafa Tiftikçioğlu abordarea băncii: „La Garanti BBVA, creşterea sustenabilă şi menţinerea unei relaţii bazate pe încredere cu clienţii sunt la baza a tot ceea ce facem. Una dintre valorile noastre fundamentale, «Clientul este pe primul loc», modelează fiecare decizie de afaceri, asigurându-ne că rămânem, într-adevăr, atenţi la nevoile clienţilor noştri şi proactivi în a răspunde aşteptărilor lor în continuă schimbare”.

În plus, şi-au propus să combine inovaţia cu transparenţa şi susţinerea pe termen lung: „Creşterea sustenabilă necesită o abordare echilibrată, care să respecte angajamentul nostru faţă de stabilitatea financiară, în timp ce investim în soluţii inovatoare. Obţinem acest echilibru printr-o strategie în două direcţii: valorificarea avansurilor digitale pentru a spori accesibilitatea şi comoditatea, precum şi menţinerea unei abordări personalizate în serviciile pentru clienţi.” În ultimii ani, Garanti BBVA a trecut printr-o transformare profundă, ghidată de inovaţie şi sustenabilitate, după cum subliniază CEO-ul băncii. „În ultimii ani, Garanti BBVA România a făcut progrese importante, concentrându-se pe transformarea digitală, sustenabilitate şi parteneriate strategice, care au consolidat poziţia noastră competitivă. Începând cu 2020 şi continuând în 2021, ne-am axat pe digitalizare, pentru a sprijini accesul clienţilor la serviciile bancare, în special în perioada provocărilor din pandemie. Acest lucru a dus la o tranziţie lină pentru mulţi clienţi către canalele digitale, asigurându-se astfel un banking sigur şi eficient.”

Paşi în direcţia bancherului din telefon

Transformarea digitală continuă să fie o prioritate strategică pentru Garanti BBVA România, reflectată în iniţiative precum chatbot-ul GIA şi programele de creditare 100% online. Mustafa Tiftikçioğlu explică: „Credem că inovaţia digitală şi bankingul tradiţional nu sunt forţe opuse, ci elemente complementare ale unei experienţe complete pentru client. În timp ce industria se transformă rapid, odată cu evoluţiile digitale, înţelegem că bankingul rămâne un serviciu profund personal, care se bazează pe încredere şi conexiune umană”.

Un exemplu al acestei abordări este chatbotul GIA, o soluţie digitală concepută pentru a îmbunătăţi interacţiunile cu clienţii şi a întări capabilităţile digitale ale băncii. „De atunci şi până în prezent, am lansat şi mai multe proiecte, cum ar fi chatbotul GIA, noua noastră asistentă virtuală pentru a îmbunătăţi interacţiunile cu clienţii şi pentru a întări capabilităţile noastre digitale”, adaugă el. Disponibil pe toate dispozitivele – smartphone, tabletă şi desktop – chatbotul GIA interacţionează atât în limba română, cât şi în limba engleză, adresând o varietate de întrebări, de la cele de rutină la cele mai complexe. GIA răspunde nevoilor diverselor segmente de clienţi, inclusiv persoane fizice, IMM-uri, PFA-uri şi clienţi corporate. „Prin integrarea GIA pe website-ul nostru, accesibil printr-o fereastră de chat pe pagina principală, oferim clienţilor o experienţă eficientă şi intuitivă, care reduce timpul petrecut pentru informare”, adaugă Tiftikçioğlu.

Una dintre principalele inovaţii ale GIA este utilizarea tehnologiei GPT, care îi permite să furnizeze răspunsuri precise şi relevante, bazate pe informaţiile disponibile pe site-ul băncii. De la lansare, soluţia a îmbunătăţit semnificativ satisfacţia clienţilor, reducând timpii de aşteptare şi furnizând răspunsuri rapide şi personalizate. „Acest lucru a dus şi la creşterea eficienţei operaţionale, prin gestionarea unui volum semnificativ de întrebări de rutină, permiţând echipelor noastre de suport să se concentreze pe cazuri mai complexe”, explică CEO-ul. Pe lângă chatbotul GIA, Garanti BBVA România a lansat recent o campanie de creditare 100% online, care le permite clienţilor existenţi să acceseze credite de nevoi personale şi carduri de credit Bonus Card direct prin aplicaţia de Mobile Banking. „Acest beneficiu răspunde nevoii clienţilor moderni de rapiditate şi simplitate, permiţându-le să aplice pentru produse financiare de oriunde, în orice moment, folosind doar un smartphone şi o conexiune la internet”, explică Tiftikçioğlu.

Banca nu doar că oferă un proces complet digital, eficient din punctul de vedere al timpului, ci şi adaugă valoare prin stimulente precum puncte bonus şi eliminarea taxelor de aplicare, încurajând utilizarea continuă a serviciilor online. Rezultatele, adaugă reprezentantul băncii, sunt evidente: la patru luni de la lansarea funcţionalităţilor de creditare digitală, 13% din toate cererile de credite de nevoi personale şi 21% din cele pentru Bonus Card au fost depuse exclusiv online, prin aplicaţie. „Prin extinderea continuă a ofertelor digitale, ne poziţionăm ca lideri în domeniul bancar digital, centrat pe client, impulsionând atât satisfacţia clienţilor, cât şi implicarea mai largă în ecosistemul digital”, afirmă CEO-ul.

odelul de banking promovat de Garanti BBVA România pune accent pe echilibrul între tehnologie şi conexiunea umană. „Pentru noi, călătoria constă în a regândi interacţiunile prin tehnologie, precum chatbotul GIA, care aduce mai multă comoditate şi accesibilitate, păstrând în acelaşi timp interacţiunea umană pe care clienţii noştri se bazează”, subliniază Tiftikçioğlu. Acest echilibru este susţinut şi prin investiţiile semnificative în dezvoltarea echipei. În această lume tot mai digitalizată, bancherii de azi trebuie să deţină un mix unic de abilităţi tehnice şi interpersonale. „La Garanti BBVA, punem accent pe dezvoltarea membrilor echipei noastre, pentru a face faţă acestor cerinţe în continuă schimbare. Divizia noastră de Talent şi Cultură investeşte considerabil în dezvoltarea profesională şi managerială a colegilor din bancă. Acest angajament asigură faptul că, pe măsură ce tehnologia transformă industria, bancherii noştri sunt pregătiţi să livreze o experienţă echilibrată, care combină viteza inovaţiei digitale cu empatia şi expertiza, construind astfel relaţii de lungă durată.”

O strategie dedicată tranziţiei verzi a României

Garanti BBVA îşi consolidează poziţia ca lider în promovarea sustenabilităţii şi tranziţiei verzi, integrând principii ecologice în fiecare aspect al operaţiunilor sale. „La Garanti BBVA, considerăm sustenabilitatea o prioritate strategică, ce se reflectă în fiecare aspect al operaţiunilor noastre, de la finanţarea proiectelor verzi, până la susţinerea iniţiativelor care contribuie la tranziţia verde a României”, subliniază Tiftikçioğlu.

Unul dintre exemplele recente ale angajamentului băncii este participarea la proiectul VIFOR Wind Farm, pentru care Garanti BBVA a acordat o finanţare de 10 milioane de euro. Acest parc eolian onshore din judeţul Buzău, cu o capacitate de 192 MW, va furniza energie curată pentru aproximativ 108.000 de gospodării. Proiectul contribuie la obiectivele României privind energia regenerabilă pentru 2030 şi reflectă viziunea băncii asupra tranziţiei energetice. De asemenea, banca a sprijinit electrificarea industriei auto din România, participând cu 48 de milioane de euro la un împrumut sindicalizat de 435 milioane de euro pentru Ford Otosan. Acest proiect susţine producţia de modele de vehicule electrice ale Ford, consolidând astfel angajamentul Garanti BBVA faţă de inovaţia sustenabilă. Dincolo de finanţare, Garanti BBVA şi-a intensificat angajamentul faţă de mediu prin parteneriate precum cel cu WWF-România (Fondul Mondial pentru Natură).

Lansarea WWF Bonus Card le permite deţinătorilor să direcţioneze 0,3% din achiziţiile lor către proiectele de conservare ale WWF. „De la începutul acestei iniţiative în 2010, banca a contribuit cu peste 2,5 milioane de lei la acţiuni esenţiale derulate de WWF pentru conservarea mediului în Munţii Carpaţi şi de-a lungul Dunării, sprijinind, de asemenea, dezvoltarea durabilă a comunităţilor locale”, subliniază Garanti BBVA. Pe lângă susţinerea proiectelor WWF, banca s-a implicat în acţiuni de reîmpădurire, plantând peste 6.200 de arbori prin Asociaţia Ecoassist. Astfel a fost creată Pădurea Garanti BBVA, un simbol al angajamentului faţă de protejarea naturii şi sprijinirea ecosistemelor locale.

Garanti BBVA extinde preocupările de mediu şi în zona educaţională şi culturală, sprijinind iniţiative menite să crească gradul de conştientizare asupra sustenabilităţii. Un exemplu este implicarea în Festivalul Linx, primul festival de film documentar despre natură din România. Organizat la Braşov, festivalul oferă şase zile de proiecţii, expoziţii şi ateliere, punând în prim-plan responsabilitatea faţă de mediu. „Angajamentul nostru faţă de sustenabilitate a făcut un pas important înainte atunci când Garanti BBVA a devenit membru Platinum al Romania Green Building Council (RoGBC) şi a lansat primele produse de finanţare verde, consolidându-şi preocuparea faţă de soluţiile financiare prietenoase cu mediul”, afirmă banca. Prin aceste eforturi şi prin parteneriatele sale strategice, Garanti BBVA îşi propune să fie un catalizator al creşterii economice sustenabile şi să contribuie la tranziţia verde a României.

În ceea ce priveşte perspectiva de HR a băncii, Garanti BBVA adoptă o strategie clară pentru a atrage şi dezvolta talentele în contextul schimbărilor continue ale industriei. „Ne propunem să dezvoltăm rolul echipei Talent şi Cultură ca un partener strategic al afacerii”, afirmă Tiftikçioğlu. Strategia include programe de formare personalizate şi resurse menite să îi pregătească pe angajaţi pentru provocările dintr-un mediu bancar în continuă schimbare. Banca pune accent pe construirea unei culturi organizaţionale care reflectă valorile sale: „Suntem o echipă”, „Gândim la scară mare” şi „Clientul este pe primul loc”.

Aceste iniţiative contribuie la poziţionarea băncii ca un angajator de top şi la dezvoltarea abilităţilor angajaţilor, indiferent de nivelul lor de experienţă. Angajamentul angajaţilor este un alt aspect central al strategiei Garanti BBVA. Mustafa subliniază importanţa unui mediu de lucru incluziv şi colaborativ: „Credem în crearea unui mediu în care fiecare persoană se simte parte din echipă şi poate contribui la realizarea unei viziuni comune”. Pentru a stimula angajamentul, Garanti BBVA a implementat mai multe iniţiative, printre care programul SPOT Rewards, care recunoaşte performanţele excepţionale ale angajaţilor. El adaugă că banca susţine diversitatea şi incluziunea, promovând un mediu în care angajaţii sunt încurajaţi să îşi exprime perspectivele şi ideile. De asemenea, programul Wellbeing abordează sănătatea fizică, emoţională, socială şi financiară a echipei, prin ateliere şi activităţi variate. În plus, sondajele anuale de implicare, precum cel realizat cu Gallup, oferă feedback valoros pentru a îmbunătăţi continuu cultura organizaţională. 

Echilibrul, esenţial pentru o creştere sustenabilă

Mustafa Tiftikçioğlu, CEO al Garanti BBVA România, are o carieră solidă în domeniul bancar, marcată de roluri în Finanţarea de Proiecte şi Achiziţii, precum şi în Creditele Corporate şi Comerciale. Aceste experienţe i-au oferit o înţelegere profundă a echilibrului necesar între creştere şi gestionarea riscurilor. „Am învăţat că o abordare echilibrată – prioritizând expansiunea, dar menţinând totodată controale solide de risc – este esenţială pentru o creştere sustenabilă”, îşi descrie el filosofia de leadership.

Această viziune influenţează deciziile sale la Garanti BBVA, de la digitalizare până la dezvoltarea produselor şi serviciilor, având ca obiectiv principal sprijinirea clienţilor şi a stakeholderilor printr-un parteneriat financiar solid. Mustafa Tiftikçioğlu îşi organizează zilele în funcţie de priorităţile strategice şi operaţionale. Agenda zilnică include întâlniri recurente, precum cele de management, comitetele de credit şi revizuirea performanţelor. „Acestea oferă un ritm dinamic săptămânii mele, asigurându-mă că aspectele fundamentale ale afacerii sunt constant aliniate”, menţionează el.

Pe lângă aceste întâlniri, el îşi dedică timp interacţiunilor ad-hoc cu echipa, clienţii şi partenerii, pentru a rămâne conectat la activităţile curente ale organizaţiei. În ceea ce priveşte echilibrul dintre viaţa profesională şi cea personală, Tiftikçioğlu recunoaşte că acest lucru poate fi dificil, mai ales în perioade de transformare, cum este cazul proiectelor digitale ale băncii. Totuşi, el îşi dedică weekendurile familiei şi activităţilor recreative, cum ar fi scurtele excursii în România. „Cel mai recent exemplu a fost o excursie de weekend la Sibiu, împreună cu familia mea, profitând de deschiderea Târgului de Crăciun”, povesteşte el. Pentru cei aflaţi la începutul unei cariere în domeniul bancar, Tiftikçioğlu recomandă construirea unei baze solide de cunoştinţe financiare şi economice. „Totuşi, doar cunoştinţele nu sunt suficiente; este esenţial să fii deschis şi să ai abilităţi de comunicare puternice”, adaugă el. El observă că bankingul evoluează de la o abordare tranzacţională la una orientată spre consiliere financiară, ceea ce implică necesitatea dezvoltării atât a inteligenţei intelectuale, cât şi a celei emoţionale.

Ce urmează?

Mustafa Tiftikçioğlu subliniază că banca îşi concentrează strategia de creştere pe o abordare echilibrată care să răspundă nevoilor clienţilor din toate segmentele – Retail, IMM-uri şi Corporate. „Ne angajăm să sprijinim clienţii noştri în fiecare dintre aceste domenii, cu o abordare personalizată, adresându-ne nevoilor lor financiare specifice şi ajutându-i să îşi atingă obiectivele”, explică el. Această strategie holistică întăreşte poziţia Garanti BBVA pe piaţa locală şi consolidează rolul său de partener financiar de încredere. Un element central al priorităţilor băncii este transformarea digitală, considerată esenţială pentru adaptarea la nevoile clienţilor dintr-o piaţă în continuă schimbare.

Tiftikçioğlu afirmă că banca investeşte constant în produse şi servicii digitale inovatoare, pentru a le oferi clienţilor mai mult confort, eficienţă şi control asupra finanţelor. „Concentrarea noastră pe transformarea digitală este concepută pentru a răspunde aşteptărilor în schimbare ale clienţilor noştri şi pentru a livra constant valoare prin soluţii bancare accesibile şi moderne”, menţionează CEO-ul. Tiftikçioğlu remarcă rezilienţa economiei româneşti, dar subliniază şi presiunile inflaţioniste persistente, gene­rate de factori precum volatilitatea preţurilor la energie, politica fiscală şi şocurile de ofertă cauzate de conflictele geopolitice. „În ciuda trendului descendent al inflaţiei în primele 10 luni ale anului curent, costurile ridicate şi deficitul bugetar continuă să pună presiune asupra economiei”, explică el.

CEO-ul anticipează că Banca Naţională a României va adopta o politică monetară prudentă, posibil reducând rata dobânzii în 2025, pentru a sprijini procesul dezinflaţionist şi consolidarea fiscală. Se estimează că inflaţia va continua să scadă, apropiindu-se de limita superioară a intervalului ţintă în 2025, ceea ce va contribui la stabilitatea economică. Pentru a sprijini economia românească, Garanti BBVA pune accent pe consolidarea unui bilanţ solid şi a unei poziţii puternice de lichidi­tate. „Prioritizăm nevoile clienţilor noştri cu soluţii precum asistentul virtual GIA şi campania de creditare «Credit 100% online»”, afirmă Tiftikçioğlu. Banca susţine startup-urile şi sectoarele-cheie prin produse adaptate, precum Pachetul T0, destinat afacerilor aflate la început de drum. De asemenea, parteneriatele cu instituţii financiare internaţionale permit băncii să ofere resurse şi expertiză pentru a stimula creşterea sustenabilă în industriile-cheie şi pentru afaceri noi. Prin aceste iniţiative şi strategii, Garanti BBVA îşi propune să joa­ce un rol activ în dezvoltarea economică a României, sprijinind atât clienţii indivi­duali, cât şi comunitatea de afaceri, într-un peisaj economic aflat în continuă transformare.   

Carte de vizită Mustafa Tiftikçioğlu, CEO, Garanti BBVA România:

Are o diplomă de licenţă în inginerie industrială de la Universitatea Bogazici, Turcia;

A urmat un masterat în inginerie industrială, cu specializare în Analiza Deciziilor Economice, la Georgia Institute of Tehnology, SUA;

Înainte de a prelua mandatul de CEO al Garanti BBVA România, a acumulat o vastă experienţă în managementul riscului de credit corporativ şi comercial, precum şi în finanţări structurate, dar şi finanţări de proiecte şi achiziţii;

A făcut parte din echipa Garanti BBVA Turcia (TGB) pentru aproape 20 de ani, iar din poziţia ocupată anterior a condus Divizia Wholesale Risk (management al riscului de credit corporativ) din cadrul TGB, fiind responsabil de gestionarea riscului de credit, calitatea şi performanţa portofoliului corporate şi evaluarea strategiilor de risc de credit.

Cinci întrebări şi răspunsuri din interviul cu Mustafa Tiftikçioğlu, CEO, Garanti BBVA România

1. Care sunt planurile Garanti BBVA pentru integrarea principiilor ESG (Mediu, Social şi Guvernanţă) în strategia sa de afaceri? Cum echilibraţi aceste obiective cu scopurile financiare ale băncii?

 La Garanti BBVA, integrarea principiilor ESG este esenţială pentru strategia noastră pe termen lung, aliniindu-se cu angajamentul nostru faţă de creşterea sustenabilă şi impactul pozitiv asupra comunităţii. Această abordare prioritizează, în deciziile noastre de afaceri, grija faţă de mediu, susţinerea dezvoltării sociale şi menţinerea unor practici de guvernanţă solide, care sporesc transparenţa şi încrederea. Ne concentrăm să echilibrăm aceste obiective cu scopurile financiare, concentrându-ne pe finanţări sustenabile, care oferă, atât randamente economice, cât şi beneficii sociale, asigurând o creştere responsabilă şi benefică pentru toate părţile interesate. Sustenabilitatea este în centrul strategiei noastre corporate. Ca parte a Grupului BBVA, ne-am angajat să sprijinim tranziţia verde, prin finanţarea proiectelor inovatoare în domenii precum electrificarea, eficienţa energetică şi energiile regenerabile. Aceasta se aliniază cu obiectivul nostru mai larg de a ajuta companiile să integreze sustenabilitatea în operaţiunile lor şi să facă investiţiile necesare pentru viitor. Angajamentul nostru faţă de finanţarea sustenabilă se reflectă şi în ponderea în creştere, în cadrul portofoliului nostru de împrumuturi către companii, a proiectelor în domeniul energiei regenerabile, clădirilor cu certificări verzi, transportului curat şi economiei circulare.

2. Cum asiguraţi o creştere sustenabilă în timp ce menţineţi o relaţie de încredere cu clienţii dumneavoastră?

 La Garanti BBVA, creşterea sustenabilă şi menţinerea unei relaţii bazate pe încredere cu clienţii sunt la baza a tot ceea ce facem. Una dintre valorile noastre fundamentale, „Clientul este pe primul loc”, modelează fiecare decizie de afaceri, asigurându-ne că rămânem, într-adevăr, atenţi la nevoile clienţilor noştri şi proactivi în a răspunde aşteptărilor lor în continuă schimbare. Creşterea sustenabilă necesită o abordare echilibrată, care să respecte angajamentul nostru faţă de stabilitatea financiară, în timp ce investim în soluţii inovatoare. Obţinem acest echilibru printr-o strategie în două direcţii: valorificarea avansurilor digitale pentru a spori accesibilitatea şi comoditatea, precum şi menţinerea unei abordări personalizate în serviciile pentru clienţi. În plus, punem un accent deosebit pe transparenţă, fiabilitate şi suport pe termen lung, pe care le considerăm elemente esenţiale pentru construirea unor relaţii puternice. Dedicarea noastră în a sprijini clienţii pe parcursul călătoriilor lor financiare – prin sfaturi personalizate, finanţare flexibilă sau investiţii în proiecte verzi – reflectă misiunea noastră de a creşte responsabil, dar şi de a împuternici clienţii să îşi atingă propriile obiective sustenabile.

3. Cum promovează Garanti BBVA educaţia financiară în România? Care consideraţi că este rolul băncilor în îmbunătăţirea nivelului de educaţie financiară din ţară?

 La Garanti BBVA, suntem dedicaţi creşterii nivelului de educaţie financiară în România prin iniţiative dedicate, axate pe educaţia timpurie şi implicarea în comunitate. Colaborăm activ cu Asociaţia pentru Promovarea Performanţei în Educaţie (APPE), sprijinind proiecte de educaţie financiară pentru elevi de la toate nivelurile şcolare, încă din 2016. De-a lungul acestor ani, am sponsorizat Olimpiada Micii Bancheri, o competiţie naţională destinată elevilor din ciclul primar, precum şi distribuirea de cărţi de educaţie financiară, făcând acest domeniu accesibil de la o vârstă fragedă. Un astfel de parteneriat vizează ca noile generaţii să deţină instrumente financiare practice şi o înţelegere mai profundă a mecanismelor financiare din economia mai largă. De asemenea, suntem parteneri ai iniţiativei „Dreptul la Banking”, dezvoltată de Asociaţia Română a Băncilor, prin care facem conceptele bancare mai accesibile publicului larg, pentru a-i ajuta pe consumatori să ia decizii mai sănătoase din punct de vedere financiar. Cred că băncile joacă un rol major în îmbunătăţirea nivelului de educaţie financiară, nu doar prin oferirea de programe educaţionale, ci şi prin rolul de consultanţi şi surse de informaţii de încredere. Managerii noştri de Relaţii cu Clienţii sunt dedicaţi ghidării oamenilor, ajutându-i să ia decizii financiare informate, prin informaţii personalizate şi resurse digitale, cum ar fi site-ul nostru actualizat, uşor de utilizat. Combinând resursele accesibile cu suportul hands-on, ne străduim să creştem nivelul educaţiei financiare, care considerăm că este esenţială pentru dezvoltarea socio-economică a României. Cred că ajutând românii să înţeleagă concepte financiare-cheie, vom sprijini nu doar bunăstarea individuală, ci şi creşterea economică.

4. Care este prognoza dumneavoastră pentru economia României în următorii ani? Cum vedeţi Garanti BBVA contribuind la dezvoltarea pe termen lung a ţării?

 Anticipăm o încetinire a creşterii economiei României pe termen scurt, influenţată de tensiunile geopolitice globale şi de evoluţia industriilor-cheie din România. În timp ce consolidarea fiscală şi investiţiile reprezintă principalele priorităţi pentru România, în conformitate cu planul fiscal pe termen mediu, există însă şi provocări, printre care gestionarea deficitelor gemene şi impactul tensiunilor geopolitice regionale. Posibila aderare la OECD în 2026 va întări încrederea în economia românească, iar alinierea continuă la reglementările UE şi accesul la fondurile europene, în special cele din cadrul Next Generation EU, vor impulsiona reformele şi investiţiile. Politica monetară va fi esenţială pentru rezilienţa economică. Ca bancă, suntem dedicaţi dezvoltării României pe termen lung prin finanţarea proiectelor de infrastructură şi prin parteneriatele cu instituţii internaţionale. Susţinem inovaţia şi IMM-urile, oferind finanţare personalizată pentru a sprijini antreprenoriatul. De asemenea, continuăm să îmbunătăţim serviciile bancare digitale, pentru a creşte accesibilitatea şi confortul pentru clienţi, aliniindu-ne la nevoile vieţii moderne. În ansamblu, în ciuda provocărilor pe termen scurt, perspectiva pe termen mediu şi lung pentru economia României rămâne pozitivă, iar banca noastră va susţine sectoarele-cheie pentru dezvoltare sustenabilă.

În opinia mea, un bancher bun combină o expertiză financiară solidă cu adaptabilitate, abilităţi de comunicare şi o abordare centrată pe client. La Garanti BBVA, sprijinim aceste calităţi prin iniţiative continue de învăţare şi dezvoltare a competenţelor, precum platforma noastră Campus Garanti BBVA, care oferă peste 760 de cursuri ce acoperă domenii-cheie, precum Transformarea Digitală, Leadership şi Inteligenţa Artificială. Programele noastre de dezvoltare personalizate şi angajamentul faţă de crearea unei culturi colaborative şi incluzive permit echipei noastre să răspundă eficient provocărilor în continuă schimbare ale industriei.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.