In Romania exista zone ale mediului de afaceri care te maculeaza, indiferent de cat de curat esti: petrolul, alcoolul, anumite zone din agricultura si industria alimentara, comertul cu deseuri metalice. Retinerea omului de afaceri Dinu Patriciu este ultimul dintr-un sir de cazuri de impotmoliri in mlastina petrolului romanesc.

Phil Stephenson, directorul general adjunct de la Rompetrol, se afla vineri, 26 mai, in Kazahstan, pentru afaceri. Un demers normal pentru unul dintre sefii unei mari companii petroliere. A aflat, dimineata devreme, ca a intrat in atentia Parchetului si s-a intors, rapid, in Romania. Seful si partenerul sau, Dinu Patriciu, fusese deja retinut, dupa aproape 18 ore de audieri. 

Cazul Petromidia cumuleaza in prezent toate elementele unei intrigi hollywoodiene, o infruntare intre politicieni, afaceristi si autoritati, fiecare cu punctul sau de vedere si cu dreptatea sa. 

Dreptatea lui Dinu Patriciu capata o forma cuantificabila: cele cateva sute de milioane de dolari care reprezinta, conform calculelor facute de cei de la Rompetrol, prejudiciul creat de retinerea presedintelui companiei. 

Rompetrol a suferit o alterare a imaginii, s-a confruntat cu o scadere drastica a pretului actiunilor si cu neincrederea agentiilor de rating internationale (Standard & Poor’s a plasat ratingul pe termen lung acordat Rompetrol sub supraveghere, cu perspectiva negativa) si poate avea probleme pentru obtinerea de fonduri pe termen mediu. La toate acestea se adauga si costurile efective legate de plata avocatilor. 

Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie spune ca a descoperit fapte penale - evaziune fiscala, spalare de bani, inselaciune. Oficialii institutiei cred ca au procedat corect si resping orice amestec al politicului in actiunea lor.

In declaratiile sefilor de la Rompetrol revine cu insistenta numele lui Ioan Talpes, fost consilier prezidential. Dinu Patriciu a sustinut, intr-o conferinta de presa, dupa eliberare, ca Talpes se afla la baza problemelor sale: una dintre piesele centrale ale pledoariei in fata instantelor internationale va fi o scrisoare adresata lui Richard Burt, fost demnitar american si fost colaborator al lui Patriciu, de catre fostul consilier prezidential pe probleme de aparare si siguranta nationala. Scrisoarea este datata iulie 2004, adica dupa memorandumul intocmit de Departamentul Securitatii Nationale al Administratiei prezidentiale pe tema privatizarii Petromidia - material care a stat la baza primului set de acuzatii aduse oficialilor Rompetrol.

"Ultimele acuzatii nu sunt cuprinse in memorandum, dar sunt cuprinse in scrisoarea generalului Talpes (...) Au fost preluate cuvant cu cuvant din acea scrisoare, nu pot sa nu fac legatura", a afirmat Patriciu. Scandalul retinerii lui Patriciu este abia la inceput, iar autoritatile romane se pot astepta la un proces in care valoarea despagubirilor cerute ar putea fi considerabila - probabil cele cateva sute de milioane de dolari mentionate de sefii de la Rompetrol.  Dar astfel de scandaluri au marcat periodic petrolul romanesc in ultimii 15 ani. 

RECAPITULARE: Istoria post-decembrista a petrolului a inceput printr-o separare: toate entitatile din domeniu au devenit societati comerciale - 12 rafinarii, o regie de explorare si exploatare a titeiului, retelele de distributie PECO, plus o suma de alte companii de servicii. Pentru ca prisoseau birocratii, sistemului i s-a pus o "caciula" - Rafirom, companie care actiona ca un soi de centrala, pentru ca oficialii din domeniu nu prea erau obisnuiti sa lucreze in conditii de piata libera. 

CENTRALIZAREA: Rafirom nu a trait mult, dar nevoia de centralizare s-a mentinut, pentru ca s-a infiintat, pe langa Petromul primordial, adica acea entitate care cauta si extragea titeiul, Compania Romana de Petrol. 

Acuzatii de monopol si un proces celebru pe acesta tema, intentat de o entitate privata care se ocupa tot de petrol, companii straine nemultumite de prestatia CRP si, mai ales, datoriile de sute de milioane de dolari acumulate la Bancorex, cu un rol major in prabusirea bancii si plimbate ulterior prin tot felul de acte normative si discutii in Parlament au marcat activitatea copilului ciudat al petrolului romanesc.

EVOLUTIA: Infiintarea, in 1997, a Societatii Nationale a Petrolului Petrom, prin fuziunea defunctei CRP cu regia Petrom a mai linistit apele, cu toate ca nasterea nu a fost usoara: publicul si jurnalistii au facut cunostinta, in perioada conceperii SNP Petrom, cu firma de consultanta Bechtel, care avea o viziune despre viitorul petrolului romanesc; viziunea oficialilor din ministere si din sector diferea oarecum, asa ca iata o noua tema pentru presa. Pana la urma au invins americanii, poate pentru ca aveau dreptate, poate pentru ca aveau in spate si greutatea unor institutii financiare internationale. Fosta intreprindere de stat Rompetrol s-a infiintat in 1974, fiind entitatea care actiona pe plan international pentru industria de petrol si gaze a regimului comunist. S-a privatizat prin metoda MEBO in 1994 si este cumparata de Dinu Patriciu si de Sorin Marin in 1998. In 1999 Rompetrol achizitioneaza Rafinaria Vega, in 2000 compania de servicii Petros si in 2001 rafinaria Petromidia. 

OAMENII: Nu numai companiile din petrol au avut o existenta agitata, ci si oamenii din spatele lor. In 1996 un afacerist timisorean, Teodor Ioan Vostinaru, infiinta Societatea Nationala de Petrol si Gaze Petrogaz SA, cu 30 de membri fondatori, printre care societatile comerciale General Trade and Investment SA (vehiculul lui Vostinaru), holdingul General Consulting and Procurement al lui George Constantin Paunescu, Ana Electronic, rafinaria Rafo Onesti si Bancorex. Compania isi propunea sa prelucreze sau sa comercializeze o parte din productia interna de titei si gaze naturale, dar activitatea sa s-a redus la blocarea activitatii Companiei Romane de Petrol, acuzata de monopol, in urma unei actiuni in instanta. Dupa numai o luna, in decembrie 1996, judecatorii Curtii de Apel reveneau asupra deciziei si aduceau CRP in legalitate. 

In 1997, Teodor Vostinaru are o serie de probleme cu Politia din Timisoara, fiind acuzat de contrabanda. Scenariul este rocambolesc: afaceristul este arestat preventiv, internat la spitalul Gheorghe Marinescu din Bucuresti, fuge din spital, arestat din nou, eliberat, judecat in stare de libertate, retinut din nou... Numele lui Vostinaru mai apare pe tapet in 2003, cand are probleme cu Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare. AVAB incerca sa recupereze o creanta de 22 de milioane de dolari, bani acordati de Bancorex companiei GTI.

Schimbarea de regim de la finele anului 1996, venirea la putere a Conventiei Democrate si razboiul declarat coruptiei de fostul presedinte Emil Constantinescu l-a propulsat pe prima pagina a ziarelor, in ianuarie 1997, pe Aurel Bacila, directorul general al Petrolexportimport, companie care actiona drept comisionar pentru importurile de titei ale rafinariilor romanesti. O perchezitie la biroul si la domiciliul acestuia si o convocare la sediul Inspectoratului General al Politiei pentru clarificari legate de documentele ridicate de politisti au fost primele elemente ale cazului. Si ultimele. 

Pentru ca, repede iscat, cazul Bacila a fost si repede uitat. Scenarita romaneasca a functionat si in acest caz, pentru ca au fost voci care au remarcat faptul ca scandalul a izbucnit in ziua in care Petrolexportimport urma sa semneze, cu o importanta banca occidentala, contractul privind un credit sindicali-zat pentru aprovizionarea cu titei. Contractul a fost semnat cu o saptamana de intarziere, iar cazul Bacila a sfarsit in anonimat. 

SERIA CONTINUA: In iunie 2000 a venit randul lui Ion Popa, directorul general al Petrom la acea vreme. Parchetul de pe langa Tribunalul Braila a emis un mandat de adu-cere pentru seful Petrom. Acuzatia: Popa ar fi aprobat, in 1999, livrarea de produse petroliere catre firma Insula Mare a Brailei, desi compania avea o datorie de aproape un miliard de lei la Sucursala Petrom Braila. Prejudiciul adus Petrom de decizia lui Popa ar fi fost de peste 16 miliarde de lei (aproape 750.000 de dolari). Modul in care s-a derulat aducerea la interogatoriu a lui Ion Popa a starnit nemultumirea mai multor oficiali de la acel moment, printre care si Radu Berceanu, ministrul de atunci al industriei. Operatiunea parea rupta dintr-un scenariu de film. Popa a fost ridicat de politistii braileni din mijlocul unei sedinte de la sediul Petrom din Bucuresti. Transportat, apoi, in mare graba, la Braila. Directorul Petrom a ajuns la Parchetul Braila "palid, transpirat si timorat de situatia in care era pus", dupa cum scriau ziarele la vremea respectiva. Popa a fost audiat timp de sapte ore, dupa care s-a emis mandatul de arestare pentru abuz in serviciu in forma calificata. Toata "afacerea" s-a desfasurat in mare secret. Nimeni, nici macar Radu Berceanu, seful direct al lui Popa, nu a fost anuntat de decizia luata de prim-procurorul Parchetului de pe langa Tribunalul Braila, Gheorghe Ivan. 

Directorul Petrom a fost eliberat, dupa doua zile de arest, cand s-a dovedit ca livrarea produselor petroliere fusese facuta legal, clientii oferind garantii materiale pentru carburantii primiti. In ancheta a fost implicat si un pensionar de 70 de ani, al carui nume semana cu cel al directorului Petrom. El a fost adus, initial, la Politie si pus sa semneze declaratii legate de Petrom.

Povestea arestarii lui Popa a fost considerata, in unele medii, drept o incercare de slabire a pozitiei Petrom tocmai cand se discuta privatizarea companiei. Afacerea nu a ramas fara urmari. 

Radu Berceanu spunea chiar ca arestarea directorului general al Petrom a dus la intreruperea temporara a legaturii dintre companie si investitorii straini: trei dintre cele cinci firme care se aratasera interesate de privatizarea SNP au trimis scrisori in care propuneau amanarea discutiilor. 

"SNP nu a cuantificat pierderile de imagine sau concrete suferite ca urmare a arestarii directorului general. Acestea sunt insa mult mai mari decat suma pentru care a fost incriminat Ion Popa", spunea atunci Berceanu.

Directorul Petrom pare sa-si fi invatat lectia. La aproape trei ani de la ancheta, el si-a dat demisia de la SNP, invocand probleme de sanatate. S-a mutat la guvern, ocupand functia de consilier al lui Adrian Nastase, primul-ministru de atunci. 

Demisia lui Popa a fost legata, de unele surse, de datoriile de 1.500 de miliarde de lei (45 de milioane de dolari) pe care rafinaria Rafo Onesti le avea la Petrom. Chiar in momentul cand se discuta preluarea acestor datorii de catre Tender, Popa a parasit Petrom. El a negat legatura dintre demisie si creante. 

"Din punctul de vedere al Petrom, este o modalitate de a recupera datoria. Acest tip de operatiune s-a mai facut si in alte cazuri", spunea Popa. Directorul Petrom a plecat din companie si o data cu el s-a incheiat capitolul anchetelor la cea mai mare firma petroliera romaneasca. Rezultatele acestora au ramas necunoscute, cel putin pentru presa.

GAURA NEAGRA: Nimic nu poate egala odiseea rafinariei Petromidia, considerata la un moment dat a fi o veritabila "gaura neagra" a economiei romanesti, cu datorii de peste 300 de milioane de dolari in iunie 1997.       

Petromidia a fost infiintata in anul 1975 si este formata dintr-o rafinarie si o uzina petrochimica. Rafinaria a fost proiectata pentru a prelucra o cantitate de 3,5 milioane de tone de titei sulfuros anual, capacitate ce a fost extinsa prin modernizare la 5,3 milioane de tone anual. Povestea privatizarii Petromidiei incepe in iunie 1997, cand Fondul Proprietatii de Stat scoate la vanzare 69,991% din actiunile combinatului petrochimic. Prin privatizare, autoritatile au vrut sa salveze Petromidia de la faliment, din moment ce, doua luni mai devreme, societatea se regasea pe lista primilor zece agenti economici propusi pentru lichidare. In august, incep negocierile cu Petromidia USA Inc., un grup de investitori privati constituit special pentru a cumpara rafinaria. Despre Petromidia USA, fostul presedinte al FPS, Sorin Dimitriu, declara ca este o firma neserioasa, cu actionariat labil. Cu toate acestea, negocierile cu firma americana sunt suspendate abia in februarie 1998, declansand astfel cel de-al doilea episod, si cel mai controversat, din privatizarea Petromidiei: mariajul cu firma turceasca Akmaya.      

FPS semneaza, pe 25 ianuarie 1999, cu firma turca Akmaya contractul de privatizare a rafinariei Petromidia, pentru suma de 725 mil. dolari, reprezentand cel mai mare contract semnat de FPS din punct de vedere al valorii tranzactiei.

Primele probleme legate de contract apar in luna martie, cand, o data cu adoptarea legii bugetului pe 1999, sunt suspendate facilitatile la taxe vamale si TVA valabile la data semnarii contractului. In luna iulie, pe fondul unor negocieri dure cu Banca Mondiala si Fondul Monetar International, guvernul respinge acordarea de facilitati firmei Akmaya. In replica, Akmaya nu plateste prima rata pentru actiunile FPS, reprezentantii firmei turcesti afirmand ca suspendarea facilitatilor le-ar fi provocat pierderi de 40 mil. dolari. Tot in aceeasi luna, pentru ca Akmaya nu a platit prima rata, FPS notifica firmei din Turcia executarea scrisorii de garantie si rezilierea contractului.

Ca raspuns la initiativa FPS, Akmaya da in judecata fondul, dar Camera de Arbitraj International de pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei decide rezilierea contractului. Potrivit presedintelui FPS, Radu Sarbu, scrisoarea de garantie, in valoare de 7 milioane de dolari, a fost, in sfarsit, executata, dupa luni bune de tergiversari si un proces care s-a desfasurat in Turcia.

Episodul Akmaya nu se sfarseste, insa, aici, pentru ca in luna septembrie 1999, la punctul de frontiera Vama Veche sunt retinute o serie de documente cu caracter secret ale rafinariei Petromidia. Un angajat al firmei Akmaya este arestat pentru incalcarea legii privind siguranta nationala, fiind acuzat ca a incercat sa scoata din tara planurile de amplasare a societatii Petromidia si a portului Midia, dosarul elaborat de FPS in vederea privatizarii, precum si anumite mentiuni tehnice si rapoarte zilnice de operare a rafinariei. Angajatul Akmaya, Sezgin Hagioglu, a fost condamnat, in 2001, de Curtea Suprema de Justitie, la patru ani de inchisoare si expulzarea din Romania, dupa executarea pedepsei.

INTRA IN SCENA DINU PATRICIU: Patriciu a infiintat in 1990 prima firma din Romania, Alpha. A fost apoi activ pe piata de capital prin intermediul fondului de investitii Romania Moldova Direct Fund (RMDF), implicat ca actionar in multe alte afaceri.

Tot de numele RMDF se leaga si Rompetrol. "La 20 noiembrie 1998, am preluat compania Rompetrol, care avea atunci o cifra de afaceri de 6,6 mil. $ si pierderi de 1,5 mil. $. Cand am intrat eu in industria petroliera, toata era la stat. Am cumparat prima rafinarie din Romania. Principalul risc de atunci era, ca si acum, ingerinta statului in economie", spune Patriciu.

In 1998, Patriciu desenase deja pe hartie strategia de a crea un jucator regional sub numele de Rompetrol, pe care l-a prezentat la Washington celor de la Romania Moldova Direct Fund. "Cand le-am vorbit ca trebuie sa cumparam Vega, apoi Petromidia si sa facem din Rompetrol un jucator regional, ma priveau circumspecti", isi aminteste Patriciu.

In timp, Patriciu si oamenii sai au restructurat activitatea rafinariei si au transformat gaura neagra intr-o afacere de succes. Acum, principalul punct de pe agenda cosmopolitei echipe a lui Dinu Patriciu este sa isi dovedeasca nevinovatia.