Prea optimisti am fost noi in privinta rezervelor de petrol. Nu e vorba de cat de mult petrol exista, ci de cum o sa dezvoltam rezervele: cat o sa ne ia sa facem asta si de cat petrol o sa avem nevoie“, a spus saptamana trecuta Christophe de Margerie, CEO al grupului francez Total, la o conferinta despre petrol la Londra. Francezul, care a insistat ca nu e numai punctul lui de vedere, ci al tuturor oamenilor din industrie dispusi sa vorbeasca pe sleau, n-a acuzat nici nivelul rezervelor („niciodata n-au fost asa de mari“), nici eventuale constrangeri tehnologice, ci dificultatea de a ajunge la ele, atata vreme cat tarile posesoare de petrol nu vor sau nu pot sa-si ofere rezervele spre exploatare.

E o schimbare surprinzatoare fata de ceea ce zicea anul trecut Thierry Desmarest, predecesorul lui De Margerie, cum ca in jurul anului 2020 productia de petrol isi va fi atins varful si de atunci nu va mai putea urma decat declinul (celebra teorie „peak oil“). Cu alte cuvinte, nu e vorba ca se termina prea repede rezervele de titei, ci de politica si ideologia care, in varii forme, impiedica accesul la ele. De Margerie stie, intr-adevar, pe propria piele ce greu e sa ajungi la rezervele altora: Total a izbutit cu mari eforturi sau se lupta inca sa obtina felii din proiecte petroliere dificile in Iran (in pofida chiar a vointei guvernului de la Paris), Kazahstan sau Rusia. Asa incat verdictul lui, ca un nivel al productiei mondiale de 100 de milioane de barili pe zi ar fi deja o estimare optimista (fata de 85 in prezent si un orizont de 116 milioane vizat de Agentia Internationala pentru Energie), e de luat in seama, ca si concluzia ca in asemenea conditii de oferta limitata, preturile nu pot decat sa creasca.

Deocamdata, ultimul record - 96 de dolari pe baril - a fost batut saptamana trecuta, iar pragul de 100 de dolari pare o chestiune de zile sau de saptamani, putini analisti incumetandu-se sa spuna ca el nu va fi atins inainte de sfarsitul anului. Masura tensiunii de pe piata a fost data de decizia de zilele trecute a Chinei, prima in ultimul an si jumatate, de a scumpi carburantii cu aproape 10%, cu toate ca promisese ca nu va misca preturile pana la sfarsitul anului, ca sa nu alimenteze inflatia. Mai aproape de noi, un membru al Consiliului de guvernare al Bancii Centrale Europene a avertizat ca scumpirea continua a petrolului ar putea provoca in economia mondiala „conditii pentru stagflatie“ (urcare necontrolata a preturilor combinata cu crestere economica foarte slaba sau nula, crestere a somajului si finalmente recesiune).

Pana unde poate urca pretul? In ultimii trei ani, adica de cand petrolul a inceput sa se scumpeasca vizibil, presa a tot repetat ceea ce a devenit un stereotip: faptul ca, in termeni reali, preturile atinse in perioada de criza de la inceputul deceniului '80, maximul istoric, nu au fost atinse inca. Valoarea reala a urcat de la circa 80 de dolari pe baril in toamna anului 2004 (cand pretul nominal era de 50 de dolari pe baril) la peste 100 de dolari in toamna anului 2007. Analistii companiei de consultanta Platts au calculat recent echivalentul de astazi al maximului absolut din 1980, care ar fi de 103,69 dolari pe baril.

O astfel de valoare, conform omului de afaceri Dinu Patriciu, va fi atinsa rapid, pentru ca in toamna anului viitor sa se ajunga la 150 de dolari barilul. Mai precis, „probabil la anul, pe vremea asta, va fi sarit de 150 de dolari pe baril“, spune directorul general al Rompetrol. Un asemenea prag nu poate fi evitat, precizeaza Dinu Patriciu, explicand ca modelul curbelor de evolutie duce spre acest pret in aproximativ un an. Asa sa fie? Prin septembrie anul trecut, cand barilul era in jur de 60 de dolari, Patriciu estima ca ar putea ajunge „in viitorul apropiat“ la 100 de dolari pe baril; la randul sau, Constantin Tampiza, directorul executiv al Lukoil Romania, spune ca la sfarsitul anului trecut, cand a fost intrebat cum va fi in 2007 pretul petrolului, a estimat ca inca din primele luni ale anului va ajunge aproape de 90 de dolari.