A lucrat ca medic cardiolog, iar azi conduce departamentul de sănătate al OMV Petrom
Mihnea Samoilă a absolvit Facultatea de Medicină din Bucureşti şi, după ce a lucrat câţiva ani ca medic radiolog şi medic cardiolog, în două spitale din Bucureşti, a decis că doreşte să susţină sănătatea unor comunităţi mai mari.
A coordonat dezvoltarea Reţelei Naţionale de Supraveghere a Bolilor Transmisibile şi a finalizat un master în sănătate publică la Karolinska Institutet din Stockholm, iar în anul 2010 s-a angajat în OMV Petrom, unde a preluat un an mai târziu conducerea Departamentului de Sănătate.
Samoilă este responsabil pentru definirea strategiei de sănătate a OMV Petrom şi coordonează furnizorul de servicii medicale al OMV Petrom – PetroMed -, care însumează 25 de clinici şi 110 cadre medicale. Cel mai important proiect implementat de Mihnea Samoilă este implementarea unui program de asigurări private de sănătate cu o acoperire mare şi gândit astfel încât să închidă bucla parcursă de pacient – de la control la specialist la tratament.
„Este primul produs de o asemenea complexitate din România, acoperind atât servicii în ambulatoriu (consultaţii, investigaţii, analize), cât şi intervenţii chirurgicale şi spitalizare, în peste 500 de clinici private din ţară. Prin amploarea sa, programul a avut la lansarea sa în 2014 un impact semnificativ asupra pieţei de asigurări private din România, contribuind cu 10-15% la creşterea acesteia.“ Sănătate:acum! reprezintă o platformă ce integrează într-un singur brand toate serviciile şi programele de sănătate oferite de companie.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro