Craciun fericit!

Michel Lamoot conduce businessul Real România, preluat recent de francezii de la Auchan

Autor: Ioana Mihai-Andrei Postat la 13 ianuarie 2013 224 afişări

Francezul, care are o experienţă de peste 20 de ani în comerţ şi a lucrat în cinci ţări, a preluat frâiele afacerii din România în toamna lui 2009.

Anterior acestei poziţii el a lucrat în Polonia, tot în cadrul grupului Metro. De-a lungul carierei sale a deţinut poziţii de conducere şi în Franţa, Japonia şi Coreea, dobândind experienţă, până în 2007, în cadrul grupului francez Carrefour. El are un Master în Business Administration, Financial and Retail Management. "În linii mari, pentru anul în curs ne-am atins obiectivele majore, deşi mai sunt încă paşi de făcut ca să fim pe deplin mulţumiţi", declară Michel Lamoot. Despre anul viitor Lamoot spune că "ne propunem să reluăm extinderea, următorul magazin fiind cel din AFI Bucureştii Noi, a cărui inaugurare depinde de stadiul lucrărilor şi de momentul finalizării lor de către dezvoltator". Reprezentantul Real România spune că reţeaua pe care o conduce este interesată de inaugurări şi în alte oraşe din ţară "pentru a ne întări poziţia pe piaţa românească". Lamoot speră că România îşi va valorifica la maxim potenţialul şi va utiliza eficient suportul financiar care vine de la UE.


Business Magazin a lansat luni, 12 noiembrie 2012, a treia editie a catalogului 100 CEI MAI ADMIRATI CEO DIN ROMANIA. Detalii aici.

Urmărește Business Magazin

/lideri/michel-lamoot-conduce-businessul-real-romania-preluat-recent-de-francezii-de-la-auchan-10452782
10452782
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.