Managerul care vinde cafea de 30 de milioane de euro în România. A avut nevoie de şapte ani ca să ajungă în vârf

Autor: Ioana Mihai-Andrei Postat la 01 iulie 2014 1286 afişări

Managerul care vinde cafea de 30 de milioane de euro în România. A avut nevoie de şapte ani ca să ajungă în vârf

Cristian Scarlat se află din 2009 la conducerea Cafea Fortuna, companie care a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de aproximativ 30 de milioane de euro, cu un profit brut de 15%. Şi-a început cariera la Cafea Fortuna în 2002, în cadrul departamentului de Importuri, la conducerea căruia a fost numit în 2007; 
în 2008 a fost avansat ca director general adjunct, iar din 2009 a preluat funcţia de director general.

Cel mai dificil moment din cariera sa a fost 2010. "Crizei i s-a alăturat o creştere agresivă a preţurilor cafelei la bursă, o concurenţă din partea multinaţionalelor mult mai experimentate pentru situaţii de criză, precum şi o concurenţă neloială constând în traficul de cafea adusă din ţări din UE unde cota TVA este mai mică, iar cafeaua nu este accizată, cum este cazul României." Prin urmare, implicit, Cristian Scarlat corelează cu depăşirea acestui moment cea mai mare reuşită din cariera sa.

"Evoluţia constantă şi lucrurile noi cu care m-am întâlnit şi pe care le-am învăţat nu prea mi-au permis să mă gândesc la afaceri pe cont propriu. Probabil că această provocare va fi mai puternică atunci când noutăţile cu care mă voi întâlni vor fi din ce în ce mai puţine." Dovadă şi că nu s-a mulţumit cu absolvirea Facultăţii de Inginerie Aerospaţială, în cadrul Universităţii Politehnica Bucureşti (2005), ci a urmat şi Facultatea de Drept, Universitatea Titu Maiorescu (2009), masterul în relaţii de muncă şi industriale, Facultatea de Drept, în cadrul Universităţii Bucureşti, şi are şi o diplomă de Excelenţă în management (Asebuss - 2012).


Cristian Scarlat face parte din promoţia tinerilor manageri de top din 2014 şi a fost premiat în cadrul galei Business Magazin. Citeşte în premieră alte 99 de poveşti de succes ale tinerilor manageri din România în a noua ediţie a catalogului 100 TINERI MANAGERI DE TOP, lansat de Business Magazin în luna mai.


Comandă acum catalogul în format electronic la preţul de 35 lei.

Cantitate: buc.
 


Urmărește Business Magazin

/lideri/managerul-care-vinde-cafea-de-30-de-milioane-de-euro-in-romania-a-avut-nevoie-de-sapte-ani-ca-sa-ajunga-in-varf-12866404
12866404
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.