Un caine musca un preot - asta nu e o stire. Daca insa un preot musca un caine - atunci avem o stire. Eventual se trimite un car de reportaj cu antena de satelit, pentru transmisiune de la fata locului. Exemplul cu preotul e desprins din literatura de specialitate, fiind deja consacrat in folclorul studentilor la jurnalism. Observatia cu transmisiunea de la fata locului insa e desprinsa din realitate. Stirile si-au depasit de mult rolul care le-a consacrat ca gen: acela de a informa neutru si la obiect. Au devenit un spectacol in sine. Transmisiunea in direct a devenit un "must-do". Senzationalul e tot mai prezent. Patetismul prezentatorului e un atribut mai des intalnit decat sobrietatea si credibilitatea. Iar acesta nu mai este o simpla gazda a stirilor, ci a capatat statut de vedeta. Explicatia acestui fenomen este urmatoarea. Stirile, deja sub-brand de sine statator al televiziunilor, sunt un magnet de audienta si de venituri din publicitate. Programele de stiri difuzate de cele 13 canale monitorizate de Alfacont MediaWatch au atras in 2004 un total de 344 de milioane de dolari, brut. Daca se ia in calcul discountul de 80% practicat de regula in piata pentru investitiile in publicitatea la stiri, rezulta un volum net de aproape 70 de milioane de dolari (adica mai mult de un sfert din totalul net al pietei romanesti de publicitate).

Este explicabil atunci efortul televiziunilor de a-si "ambala" stirile cat mai spectaculos cu putinta. Si cat mai personalizat. Elementele care fac diferenta sunt, pe de o parte, elementele constitutive ale brandului: vedetele-gazda, decorurile, titrajul etc. Iar pe de alta parte, sunt elementele de culise: politica editoriala, abordarea evenimentelor, echipa de stiri. O intreaga orchestra, dirijata de un nucleu de creiere despre care putine se scriu, putine se aud. 

BUSINESS Magazin a trecut in spatele pupitrelor de stiri ale principalelor televiziuni si i-a cunoscut pe cei care aduna milioane de romani in fata stirilor. Momentul a coincis cu, poate, unele dintre cele mai solicitante perioade din ultimul an pentru redactiile de stiri: rapirea celor patru cetateni romani in Irak, moartea Papei, alegerea noului primar al Capitalei, desemnarea noului Papa, apogeul crizei din Irak (ultimatumul de 24 de ore dat de teroristi), semnarea tratatului de aderare a Romaniei la Uniunea Europeana, dezastrul inundatiilor din Banat. O densitate de stiri pe cap de "minut de emisie" care a dat batai de cap producatorilor, recunosc acestia. Cu ce sa "deschida" Jurnalul? Pe cine sa trimita, unde si cu ce costuri? Sunt intrebari la care teoriile despre criteriile de valoare a stirii ("newsworthiness") nu ar putea raspunde. 

Si asta pentru ca selectia stirilor nu se mai face cu "biblia" principiilor de presa deschisa, ci cu pixul in mana. Fie ca e vorba de un preot care musca un caine sau de un preot care ajunge Papa. Totul se pune in balanta, ca in orice alt plan de afaceri: costurile pe care le implica productia unei stiri, pe de o parte. Si punctele de audienta obtinute, implicit incasarile din publicitate, pe de alta. Sorin Diaconescu, producatorul general al Stirilor PRO TV, spune ca acest calcul e necesar. El ofera ca exemplu acoperirea evenimentelor recente de la Vatican, pe care PRO TV a asigurat-o fara o risipa nejustificata de resurse: postul a preferat sa foloseasca un car de transmisie de la fata locului (contra-cost), in loc sa trimita unul acolo, ceea ce ar fi implicat costuri superioare.

Diaconescu are 30 de ani si este in echipa PRO-ului inca din studentie (1996). Era in anul al treilea de facultate, povesteste el, iar PRO TV abia fusese infiintat. Ii placea noul concept de televiziune. Era ceva ce Romania nu mai vazuse. "Vroiam acolo", isi aminteste el. Fiind student "in domeniu" (Facultatea de Jurnalism din Universitatea Bucuresti), nu i-a fost prea greu sa se apropie de noul post. Primul pas a fost sa faca practica de vara la PRO TV. Si acolo a ramas, pana in ziua de astazi. Bineinteles, a trecut prin toate etapele uceniciei pana sa ajunga producator general. 

Si totusi, prima stire nu a "produs-o" pentru PRO TV, ci pentru cursul de radio de la facultate. "Eram in primul an. Faceam practica la un radio cu acoperire nationala", isi aminteste el. "Mi-a fost acceptat un story despre «printi si cersetori» in Bucuresti.  M-am agitat mult, am batut la multe usi. Cu un reportofon si fara legitimatie de jurnalist (aveam doar o adeverinta de student in practica), mi-a fost greu sa ajung peste tot pe unde mi-am propus. Dar a iesit acceptabil si a fost difuzat pe post, intr-o zi cu soare, pe la orele amiezii. Am fost fericit", spune cel care coordoneaza in prezent liderul de segment al pietei stirilor de televiziune.

Cand povesteste, Diaconescu sta sprijinit de celebrul pupitru al Stirilor PRO TV. E relativ liniste in studio. Doar cativa redactori scriu de zor la calculator, undeva la cativa metri distanta, unde este si redactia. "La ora asta (13.00 - n.r.), oamenii sunt pe teren. Sa veniti ceva mai tarziu, sa vedeti ce nebunie e", spune el zambind. Cei care scriu in spate, continua el, sunt de la "Desk" - adica cei care "produc" stirile (cealalta structura a departamentului fiind Programele, care le administreaza). Cand vin de pe teren, explica el procesul de productie, reporterii fac decupajul materialului (selectarea imaginilor relevante - n.r.), cu sincron (declaratia personajului intervievat), iar apoi textul stirii. Se duc la editor, care da OK-ul pentru montaj. Cand acesta s-a terminat, stirea e gata de emisie.

Stirile de la 19.00 includ circa 30 de stiri. Dureaza in jur de 30 de minute, spune Diaconescu, dar sunt zile in care durata este de 20 de minute (cand e Liga Campionilor, de pilda). Sau de 50 de minute, daca sunt evenimente de maxima importanta. "Dar provocarea este sa faci audienta cu doar 20 de minute de stiri." 

Prima sedinta de redactie a zilei? Improprie intrebare. Procesul de stiri e continuu, spune el. "Nu poti spune ca procesul incepe aici si se termina dincolo. In consecinta, nu poti spune cand e prima intalnire de redactie", explica el. Si totusi, exista un moment in care se pune punct si se reia procesul. Adica atunci cand se incheie programul principal de stiri, la opt seara. "Atunci incepe sedinta de sumar si se face agenda de a doua zi, pentru toate jurnalele. Dar nu stim niciodata cand se termina."

Diaconescu coordoneaza o echipa de 15 producatori la Bucuresti (producatori de program, producatori de package, locatie, de grafica etc.). Fiecare jurnal are cate un editor. La randul lor, acestia coordoneaza 35 de corespondenti (reporteri si redactori). Si asta nu e tot: mai sunt 50 de echipe in statiile locale din tara (formate din reporter si cameraman). "In situatii de «breaking news», se mobilizeaza toata echipa. Sunt angrenate toate resursele, daca este nevoie: pentru documentare, imagini de arhiva, statistici in domeniu, declaratii la cald etc.".

Producatorii de stiri pun tot mai mult accentul pe transmisiunea in direct. Vorbind despre ponderea inregistrat-live in cadrul Stirilor PRO TV, Diaconescu spune: "Incercam sa mergem pe 100% live". Ca regula de baza, precizeaza el, fiecare stire este introdusa de o transmisiune in direct. "Momentan, 50-60 de procente din ponderea programului de stiri sunt transmisiuni in direct." El mai spune ca trend-ul in piata  a fost dat de PRO TV. "Cam tot ce a adus nou PRO TV a fost la scurt timp preluat de celelalte televiziuni." Despre Stirile PRO TV, Diaconescu are o concluzie simpla. Sunt un brand. Care isi schimba mereu "hainele" pentru a ramane proaspat. Prin "haine", atentioneaza el, a se citi grafica, titraje, elemente de decor. Toate acestea se schimba o data la un an sau la doi ani. "Formatul este intr-o continua schimbare." Rezultatul? O reteta care aduce audienta, cea mai mare din Romania. Un fel de "biblie", cum o numeste el.

Ce reteta adopta celelalte televiziuni principale? Cine sunt creierele care le gandesc? Si care este povestea lor? Antena 1, al doilea jucator pe piata stirilor, nu a raspuns solicitarilor repetate ale BUSINESS Magazin de a participa la prezentul material. Iar Prima TV - care se situeaza in josul clasamentului, dar are sanse de reviriment dupa ce a fost achizitionata de SBS  - nu a dorit sa vorbeasca, "data fiind situatia actuala" (rapirea celor doi jurnalisti ai postului - n.r.). "Am o criza de gestionat si consider ca nu e momentul sa fac actiuni de PR acum. Ar fi o blasfemie", ne-a spus Dan Dumitru, seful stirilor de la Prima.

Dar TVR? Este in asentiment cu PRO TV. "Romanii sunt flamanzi de stiri", rezuma sec piata stirilor Lucian Sarb, directorul Directiei Stiri a televiziunii publice. Mai mult, el crede ca Romania este printre cele mai dinamice piete de stiri de televiziune din estul Europei. Dar "numarul mare al televiziunilor este un semnal de alarma: inseamna ca oamenii nu au bani de alte distractii, iar televiziunea le ramane principala sursa de evadare". Sarb este ardelean, are 37 de ani si conduce stirile TVR din 2001. 

In timpul mandatului sau, Jurnalul a fost mutat la 19.00. O mutare care a bulversat publicul fidel al Jurnalului de la 8 seara, dupa cum recunoaste chiar el. "A fost o decizie grea. Dar am vrut sa extindem spatiul de prime-time." Avantajul acestei extinderi se traduce - pentru neinitiati - prin mai mult spatiu de reclama vandut la tarife mai mari si, implicit, mai multi bani din publicitate. De notat ca aceasta mutare nu a venit intamplator, ci dupa intrarea in vigoare a noii legi a audio-vizualului din 2002. Aceasta lege a redus minutele de publicitate la TVR de la 12 la 8 minute pe ora, difuzabile numai intre programe. Sarb admite aceasta legatura, dar are si o explicatie: "Trebuie sa vezi si psihologic lucrurile. Nu faci audienta doar de dragul audientei. Faptul ca ai publicitate te impinge sa faci audienta. Este un motor motivational". 

In plus, mutarea Jurnalului la 19.00 a fost si o "iesire la bataie" cu Antena 1 si PRO TV, de care era nevoie. "Pentru a crea o alternativa la stirile comerciale", spune el. Graficele arata insa ca aceasta alternativa a adus TVR pierderi semnificative de procente din felia stirilor.  "E normal", spune Sarb. "Cand Catalin Radu Tanase face transmisiuni din cimitir despre strigoi, iar la TVR e o stire externa, este de la sine inteles la ce se uita lumea." 

In plus, mai e si prejudecata legata de televiziunea publica, la care lumea nu se uita "din principiu". "Institutia inca are o imagine erodata, de 60 de ani. Care se schimba cu greu." Oricum, stilul Jurnalului a progresat, spune el. "Sergiu Toader, care acum este la Realitatea TV, cand a revenit in tara (din Noua Zeelanda, unde emigrase - n.r.) si a vazut Jurnalul TVR, mi-a spus: «Nu sunt in Romania»." Sergiu e un profesionist, adauga Sarb o scurta caracterizare despre colegul de breasla. Sarb avea 27 de ani cand a venit in TVR. Auzise ca se da concurs pentru ocuparea unor posturi de redactori la Stiri externe. Si-a luat inima in dinti si a venit impreuna cu un prieten. "Eram student la SNSPA atunci, la Comunicare", isi aminteste el (a doua facultate, dupa Universitatea Tehnica din Cluj). "Amandoi am luat concursul", spune Sarb, rememorand. El a ramas in TVR, prietenul sau nu. "Acum lucreaza la Ambasada SUA." 

Prima stire facuta de Sarb a fost despre traficantii de droguri din Florida. "Aveam impresia ca port o responsabilitate enorma", isi aminteste el inceputurile. Dar cel mai mult i-a placut sa fie corespondent in strainatate. "Pentru ca am putut sa-mi fac meseria de jurnalist." Acum, a trecut de la jurnalism la management. Din redactie, in biroul de sef al stirilor, la etajul al doilea al turnului din Dorobanti. 

Ziua lui de lucru incepe cu "uitatul la stiri". In birou, are televizoare deschise la principalele canale din Romania si din afara. Plus un aparat de radio pus pe frecventa Europa FM, care domina sonorul televizoarelor. Urmeaza problemele administrative, continua el, cu un ochi la "musafir" si cu unul la monitoarele suspendate pe peretele opus. "Discut apoi cu redactorii-sefi. Uneori particip si la sedintele de sumar." Isi incheie ziua fie dupa jurnalul principal, fie la 10 noaptea sau la miezul noptii. "Azi, de pilda, e o zi speciala. Se semneaza tratatul de aderare, la Luxemburg. S-ar putea sa raman mult aici", spune el intre doua apeluri pe telefonul mobil.

Jurnalul de la 19.00 este precedat de Stirea Zilei (18.30-19.00). Este fosta editie speciala de dupa Jurnal, mutata inainte de acesta. Din motive "de spatiu", explica Sarb rationamentul plasarii oarecum nefiresti a subiectului zilei. Jurnalul are circa 28-30 de subiecte, care se intind pe o durata de 40-44 minute. 

La TVR, structura echipei din umbra este alta decat la televiziunea din Pache Protopopescu. In Dorobanti nu exista producator general. Ci un director al Directiei Stiri (un fel de stat in stat, in TVR). El ii coordoneaza pe cei trei redactori-sefi (stiri interne, stiri externe si sport) si pe cei sapte producatori (cinci pentru jurnalele TVR 1 si doi pentru stirile TVR 2).

Echipa Jurnalului are circa 200 de membri, incluzand si sportul, spune Sarb. La acestia se adauga 25-30 de corespondenti teritoriali. Plus, "pentru prima oara in istoria ei", corespondenti stabili la Washington, Paris, Bruxelles, Berlin si Moscova. "Nu cred ca avem mai multi angajati la Stiri decat alte televiziuni", este de parere Sarb. Si oficialul TVR subliniaza dominanta live-ului la stiri. "Este incomparabil cu ce vedeam acum 4 ani." Este stilul american, spune el. "Ca reper pentru TVR, se vorbeste despre stilul BBC. Dar care este stilul BBC?", se intreaba el. "Sunt multe canale, fiecare are personalitatea lui." La francezi, stilul e clar: au reportaje lungi, in care stirea este explicata, nu doar redata. "La noi, acest stil nu ar prinde", este convingerea sefului stirilor TVR.

Cum sa prinda stilul francez, cand in Romania este o "nebunie" a breaking-news-urilor? France 2 nu-si sparge emisia decat daca izbucneste un razboi sau se intampla o catastrofa tip 11 septembrie, exemplifica el. "La noi, evadeaza doi dintr-o puscarie si gata: se intrerupe totul si se da breaking news. Se exagereaza." Sarb mai arata si spre altceva: modul in care se reflecta stirile influenteaza societatea. "In subliminal, imprimi un stil de viata violent, paranoic." E adevarat, continua el, televiziunile redau ceea ce se intampla in societate. "Este un cerc vicios."

Concluzia? Este o diferenta mare intre stirile din Occident si cele de aici. "In timp ce ei fac lucrurile cu calm si detasare, noua, televiziunilor din Romania, ni se pare ca totul depinde de noi." El specifica: "Au trecut si ei prin perioada asta, iar noi o sa ajungem ca ei intr-o buna zi", spune Sarb, mergand de-a lungul pasarelei care uneste turnul televiziunii - unde se afla redactia stirilor - si corpul de vizavi, unde se afla studioul 4, de unde se transmite Jurnalul. O distanta de 22 de trepte si circa 75 de metri. "Daca ai o urgenta sa ajungi in studio, trebuie sa alergi pe holuri", spune el cu umor. "Nu ca la PRO TV si Antena 1, unde din redactie dai direct in studio."

Dar studioul se va muta in curand, spune el, intrand in studioul de unde s-a transmis in direct revolutia din ‘89. Si in care acum troneaza nici mai mult nici mai putin de 5 plasme marca LG, o "bogatie" pe metru patrat nemaiintalnita la celelalte televiziuni. "In doua luni, vom avea un nou centru de stiri (lipit de turn - n.r.). Va fi un newsroom, ca la posturile private."

Daca la posturile generaliste - private sau de stat - important e jurnalul de seara, la Realitatea TV cel mai important e jurnalul "care urmeaza", spune Catalin Popa, editor-of-the-day al singurei statii TV din Casa Presei. "Ceilalti isi canalizeaza eforturile pentru stirile din prime-time (de regula, 19.00). Aici, strategia este alta: sa iesim primii cu stirea, mereu." Totul e in miscare, precizeaza Popa, incercand sa acopere harmalaia din redactia in care reporterii alearga de colo-colo. Si sonorul celor 20-30 de televizoare deschise.  Daca la TVR ai mult de mers intre redactie si studio, aici trebuie sa strabati diverse holuri si holisoare pana dai de Realitatea TV. E de inteles: e Casa Presei, o alta constructie-simbol a comunismului - ca si turnul din Dorobanti - unde coridoarele interminabile si prost luminate sunt definitorii. Nici nu ar fi banuit comunistii ca, peste zeci de ani, aceste coridoare vor servi si la altceva decat la disconfortul celor care le traverseaza. La un ritm de munca alert, de pilda - cum e cazul de fata. "Trebuie sa ai grija la toate cablurile astea intinse pe hol. Din pacate, asta e constructia, nu avem unde sa le punem", spune Popa, indreptandu-se spre studioul alaturat, avertizand in acelasi timp si asupra riscurilor de impiedicare, care sunt la tot pasul.

Popa are 32 de ani si este de numai cateva saptamani la Realitatea TV. Venind de la saptamanalul Banii Nostri, proaspatul editor a picat exact in miezul evenimentelor. Spune ca a acceptat provocarea Realitatea TV pentru ca a fost o "oferta tentanta". "Aici esti in mijlocul intamplarilor. La o revista economica, te afli undeva, sus... e liniste, ai timp sa analizezi, sa povestesti... Pe cand la stiri dai de adrenalina, de agitatie." O slujba pe cat de palpitanta, pe atat de purtatoare de responsabilitati. "Reversul este ca poti gresi foarte usor. Sunt cateva zeci sau sute de decizii pe zi." Selectia stirilor inseamna si necesar de resurse, cheltuieli (cu relee, sateliti, etc.). "Norocul" (daca poate fi numit asa) este ca la Realitatea productia stirilor nu se face cu pixul in mana. "Nu avem restrictii la buget - asa ni s-a spus." 

Moartea Papei a insemnat, pentru Realitatea, 16 ore de transmisie din 24 si cheltuieli de 30.000 - 40.000 de euro in cateva zile numai. "Important e sa acoperi evenimentul, nu costurile", spune Popa. "Strategia noastra este pe termen lung." Cat despre maratonul din 24-25 aprilie (parafarea tratatului de aderare la UE), editorul spune ca acoperirea acestuia a costat peste 40.000 de euro. In doua zile. "Dar a meritat. A fost o desfasurare de forta fara egal in lumea televiziunii autohtone, din patru locatii externe in afara tarii si cinci locatii interne", spune Popa. Au fost zile "pline" in care intreaga echipa a fost solicitata la maximum, intr-un efort comun. Despre colegii lui, Popa spune: "Cristian Coman si Robert Tatarus sunt doi superprofesionisti care fac munca asta, zi de zi, de aproape zece ani (ambii trecuti prin "scoala PRO TV", la fel ca si Sergiu Toader, project manager al postului - n.r.). "Fiecare are in spate sute de ore de transmisii live ale unor evenimente de proportii. Mai exista doi oameni-cheie, assignment desk editor, Cornel Belciug si Oana Sima. Ei se ocupa de coordonarea redactorilor." Impreuna cu sefii de productie, fac o treaba similara "celebrilor planificatori ai armatei americane", spune Popa. In fapt, cam in asta consta succesul, "intr-o continua planificare a fiecarui pas".

Sumarizand, Realitatea are trei editors-of-the-day, opt editori, opt producatori executivi, cinci package produceri, cinci asistenti de productie, 30 de redactori si reporteri, 10 prezentatori, 6 documentaristi, 30 de operatori plus alti 20 de tehnicieni pentru transmisiile live de pe echipamentele noastre mobile. La toti acestia se adauga cinci editori de crawl (informatiile inscrise pe banda defilanta de la baza ecranului). Popa are dreptate: o intreaga armata. De fapt, 80% din resursele umane ale postului Realitatea sunt alocate stirilor. Popa spune ca Realitatea este intr-o "vanatoare de capete" continua, in special in provincie. Este si normal, avand in vedere ca aici sunt jurnale de stiri din ora in ora. Dar cand se intampla un eveniment de genul rapirea jurnalistilor sau moartea Papei, programele de stiri isi pierd granitele. 

"Ele devin o editie speciala continua, in care stirile sunt difuzate in ordinea in care apar", spune Popa, care nu se afla la primul "contact" cu stirile de televiziune. El a mai lucrat la Observatorul Antenei 1, unde a fost editor coordonator si producator-executiv. Perioada "observatorista" a fost intre 1994-1997, ani pe care Popa ii numeste "de pionierat" in televiziunea autohtona. 

Atunci, piata de televiziune din Romania era inca departe de momentul "nisarii". Foamea de stiri - despre care vorbeste Diaconescu de la PRO TV si Sarb de la TVR - exista si atunci. Dar nu era contextul "copt". Investitorii privati in televiziune abia facusera primii pasi. In al doilea rand, nu era tehnologia de acum (camere digitale, mini-care de reportaj). Acestea erau "rara avis" sau deloc. Iar in al treilea rand, piata de publicitate era la inceput, iar televiziunile nu aveau un instrument de convingere a advertiserilor ca acum (date de audienta unice, unanim acceptate de industrie). La circa zece ani de atunci, stirile au deja un jucator de nisa stabil, Realitatea TV. Care va avea un competitor direct, in momentul in care Antena 3 va incepe sa emita (moment amanat in repetate randuri de trustul lui Dan Voiculescu). 

Daca romanii isi vor potoli foamea de stiri dupa aparitia Antena 3 (la care se adauga oferta bogata deja existenta), ramane de vazut. Intrebarea este cate televiziuni vor supravietui sau vor face profit atunci cand romanului ii va scadea apetitul pentru stiri si pentru TV, in general. Cand va avea bani sa iasa din spatiul domestic. Sau cand piata de televiziune va ajunge la gradul de maturizare din Occident.