0000000000000000000000000000000
Undeva intre 1920 si 1930, in spatiul fostei Germanii a aparut o boala mintala nemaivazuta pana atunci, caracterizata de nevoia bolnavilor de a scrie siruri nesfarsite de zero-uri, de altfel s-a si numit „maladia zero". Cred ca in curand, pe acelasi model, o sa ne imbolnavim cu totii si o sa luam creioane, pixuri, carioci sau dermatografe cu care o sa desenam regiuni, harti, ba eventual o sa rescriem istoria dupa bunul plac.
Boala mintala a nemtilor a fost cauzata de hiperinflatia care a lovit Germania dupa Primul Razboi Mondial, pe fondul despagubirilor pe care trebuia sa le plateasca Germania conform Tratatului de la Versailles, alaturi de lipsa de pricepere a liderilor Republicii de la Weimar de a administra finantele statului, precum si a slabiciunilor sistemului bancar.
La 31 ianuarie 1919 o uncie de aur valora in Germania 170 de marci. La 30 noiembrie 1923 aceeasi cantitate de aur valora 87.000.000.000.000 de marci, reprezentand o crestere de 51.176.470.588.235%. La 1 noiembrie 1923, o paine costa 3 miliarde de marci, carnea 36 de miliarde si o halba de bere 4 miliarde de marci.
Se spunea atunci ca pretul unei cesti de cafea se putea dubla chiar in timp ce era bauta, o situatie care chiar iti poate intuneca mintile. Iar oamenii - bancheri, casieri, dar si simple gospodine, altfel perfect normali, nu numai ca incepeau sa scrie siruri nesfarsite de cifre, ci si declarau ca au 8 miliarde de ani si 20.000 de miliarde de copii.
N-ar fi interesant sa impartim Romania in 850 de miliarde de judete, pe care sa le finantam cu cele 300.000 de mii de trilioane de lei pe care ii vom lua confiscand averile ilicite?
Bat campii, desigur, dar mai elegant si macar am un plan si o idee, lucruri pe care nu le regasesc in nicio expunere pe tema reorganizarii teritoriale a Romaniei, pe tema statutului licit sau ilicit al averii, in niciun demers guvernamental sau prezidential. Observ insa troc smecheresc, o delimitare de teritorii pe criterii proprii numai dulailor, negocieri cu viitorul si sansele si banii acestui popor amarat la niveluri pe care nu le credeam posibile; basca o sumedenie de oameni suficient de alienati de ceea ce li se intampla incat confunda propriile lor interese si nevoi cu agenda publica indusa de personaje politice cel putin indoielnice.
Nu stiu in ce masura reorganizarea teritoriala a Romaniei, asa cum este ea vehiculata, poate face bine. N-am vazut si n-am auzit sa se fi facut vreun studiu economic si social care sa analizeze toate fatetele trasarii de noi hotare administrative. Cum se vor combina orgoliile zonale, etnice cu noua impartire. Cat ii va costa pe oamenii de afaceri din Focsani deplasarile in capitala de judet Constanta sau cum se vor impaca cei din Alba Iulia cu deplasarile la Brasov. Nu cred nici in ruptul capului povestea cu reducerea birocratiei, nici cu eliminarea coruptiei; cred in schimb ca vor aparea opt - zece superbaroni cu suitele si interesele proprii care vor transcende orice interes local sau regional.
In toata aceasta zarva se pierd adevaratele probleme. De o buna bucata de timp vad o coperta de BUSINESS Magazin care sa puna o intrebare simpla, aceasta: "W?". Adica in cat timp o vom lua de la capat in a masura caderi de PIB si productie, dupa risipa inconstienta de timp si bani si resurse din ultimii trei ani, botezata "plan de masuri anti-criza"? In siajul Greciei stau alte natii europene si sunt sigur ca elanurile electorale care au inceput vor insemna 1. noi si noi credite pe care Romania le va angaja si 2. tragerea urgenta a banilor din noul credit de la FMI.
Reforma statului ar insemna nu hotare trase cu rujul in functie de interese, ci legi logice si folositoare. Veti fi citit in actualul numar al revistei cat costa sa aduci, in Romania, competenta, adica un executiv din strainatate care sa stie sa conduca cu adevarat o afacere. Legea romaneasca spune ca trebuie sa-l cauti intai pe la Fortele de Munca, si abia pe urma il poti aduce de la Londra. Si ce-i mai rau este ca acesta este un demers absurd si inutil - executivii buni nu-si depun dosare la oficiile judetene de forta de munca. Eu inteleg ceea ce li s-a parut unora a fi protejarea fortei de munca locale, dar cred ca ii protejam mai eficient daca stabileam bazele unei competitii corecte si cinstite intre romani si straini, care sa-i motiveze si nu sa-i corcoleasca pe primii.
Veti mai fi citit tot in revista despre demersul singular al unei companii care da credite taranilor, in baza unei formule care ar face sa se cruceasca un bancher dintre cei cu costum elegant si grai complex; banii dati sunt nu putini, iar modul cum una dintre cele mai oropsite categorii din societate a raspuns este la fel de uimitor: oamenii iau bani, pornesc afaceri, sunt chibzuiti si cumpatati (asa cum orasenii nu prea s-au dovedit) si n-au somn pana nu dau datoria inapoi.
Sunt acestea fasii dintr-o Romanie reala, adevarata, care n-are nevoie de acuzatii absurde cum ca unul a fost sluga altcuiva, ci au nevoie sa fie condusi, administrati, indrumati.
Din pacate spun din ce in ce mai des ca asa ceva nu mi se mai pare posibil. Asa ca singurul demers care mi-a ramas este sa scriu 00000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro