Recentele discuţii purtate la cel mai înalt nivel – Preşedinte/ Prim-ministru/ Ministru de finanţe despre oportunitatea reducerii CAS mi-au stârnit curiozitatea pentru un domeniu din care, până acum, nu pricepeam nimic. Aşadar, am apelat la ajutorul unui coleg (răbdător) de la Ziarul financiar şi am aflat următoarele: CAS-ul (Contribuţiile de Asigurări Sociale) sunt un impozit pe care îl plătim împreună noi –  angajaţii şi ei – angajatorii.

Reducerea CAS-ului (propusă de Guvern şi refuzată de Preşedinte) ar produce oarece dezechilibre în bugetul de pensii. Mai precis, după estimările aceluiaşi Guvern, reducerea CAS ar produce o „gaură” de cca 5 miliarde de lei în bugetul amintit.

Preşedintele zice că nu-i bine şi că n-avem de unde compensa acest deficit, Guvernul spune că ba nu, e bine, şi precizează şi sursele de unde va face rost nu de 5, ci chiar de 8 miliarde de lei.

Tot n-am priceput nimic, drept pentru care am apelat din nou la binevoitorul şi răbdătorul meu coleg de la Ziarul Financiar şi i-am cerut lămuriri suplimentare. Cum omul are şi el treabă, mi-a pus la dispoziţie un studiu realizat de Consiliul Fiscal din România, adică de organismul care „trebuie să ofere o opinie independentă despre cât este de sustenabilă politica fiscală şi bugetară pe termen mediu şi lung”.

Am luat documentul şi m-am pus pe citit. Cifrele disponibile datează din septembrie 2013 şi se referă la anul 2012.

Din raportul Consiliului Fiscal am aflat, printre altele, că evaziunea fiscală (totală) în România (la nivelul anului 2012, repet) a fost de 13,8% din PIB. Care PIB, la nivelul aceluiaşi an, a fost de 582 miliarde de lei. Am făcut iute o înmulţire şi mi-a dat mai bine de 80 de miliarde de lei. Asta înseamnă ceva peste 17 miliarde de euro evaziune fiscală.

Aşadar, să recapitulez: cele mai importante persoane din România discută, în contradictoriu, despre cum o să facă (sau n-o să facă) rost de 5 miliarde de lei (pe an) pentru a compensa bugetul din care se face plata pensiilor după ce va fi redus CAS-ul. În timp ce ele discută, în ţara pe care o păstoresc se face evaziune fiscală de 17 miliarde de euro anual. Păi uite, îmi zic, de unde să luăm cele 5 miliarde de lei pe care le căutăm: din cele 17 miliarde de euro dosite de evazionişti. Şi ne mai şi rămâne o căruţă de parale.

Oarecum dumirit, am revăzut cu ochii minţii celebra întâlnire de la Cotroceni dintre Preşedinte, Primul-ministru şi Ministrul de finanţe. În timp ce oamenii aceştia căutau cu lumânarea 5 miliarde de lei (unii le găseau, iar alţii nu...), prin spatele lor am avut viziunea unor cetăţeni care treceau prin cadru cărând cu greu sacoşe burduşite cu valută. Mai precis sacoşe cu 17 miliarde de euro pe care taman ce le luaseră din bugetul de stat şi zoreau să le îndese în saltelele personale.

Şi-am mai avut încă o „viziune macroeconomică”: din câte am înţeles eu cu mintea mea puţină, am impresia că România contractează împrumuturi externe pentru a-şi finanţa, în primul rând, evaziunea fiscală. Dar ce pricepe un prost ca mine?...