"Toată lumea ştie că am intrat într-o campanie electorală, că aceasta e un test dificil pentru sistemul guvernamental şi pentru fiecare om în parte. Cred că asta afectează nervii", a spus preşedintele Dmitri Medvedev, în discursul din 26 septembrie cu care l-a somat pe ministrul de finanţe Aleksei Kudrin să se supună disciplinei guvernamentale sau, dacă nu, să-şi dea demisia (ceea ce acesta din urmă a şi făcut).

Chestiunea cu nervii pare comică, atât fiindcă Medvedev a legat-o de campania electorală, cât şi pentru că, în incidentul cu Kudrin, Medvedev chiar părea să aibă dreptate: după cum au atras atenţia comentatorii, vina cea mare a lui Kudrin, pentru care a fost adus la ordine, nu era atât că a declarat public că el nu va colabora cu un viitor guvern condus de Medvedev ca prim-ministru al viitorului preşedinte Putin, ci pentru că s-a apucat să vorbească de la Washington, în mod cu totul ciudat, expunând astfel în faţa întregii lumi nişte rufe care ar fi trebuit să fie spălate în familie sau despre care să nu se vorbească deloc.

Reacţia lui Kudrin "la nervi" a fost aşadar interpretată drept având un subtext, posibil chiar cel al unei viitoare candidaturi pe care ex-ministrul de finanţe ar urma să şi-o promoveze pentru funcţia de prim-ministru, concurând astfel cu Medvedev. În fond, de ce nu? şi-au zis comentatorii care au susţinut teoria respectivă; doar Kudrin se înţelege bine cu Putin, iar o ieşire din scenă atât de spectaculoasă, cu scandal, ar fi o rampă bună de lansare, mai ales ţinând cont de statutul privilegiat al lui Kudrin în ochii Vestului, graţie atitudinii sale cunoscute de fan al austerităţii bugetare, în special al reducerii cheltuielilor militare, capitol la care, vorba lui Medvedev, ex-ministrul de finanţe are "divergenţe serioase cu preşedintele în funcţie".

Interpretarea pare însă mai curând o dovadă de "wishful thinking" din partea unor analişti care studiază tot ce se întâmplă şi ce se spune la Moscova exact cum procedau sovietologii şi kremlinologii de pe vremuri, încercând inclusiv să tragă concluzii optimiste din evenimente neplăcute sau să vadă planuri minuţioase acolo unde nu era decât rodul hazardului. Zile întregi, presa financiară occidentală a dezbătut, într-adevăr, incidentul, deplângând înlocuirea lui Kudrin, după 12 ani în funcţie (care reprezenta Rusia şi în dialogul cu instituţiile financiare internaţionale) cu Anton Siluanov, un funcţionar de carieră şi economist prea puţin cunoscut în Vest. The Wall Street Journal a relatat cum oficialii ruşi au încercat să-i liniştească pe investitorii occidentali, pe diverse căi, în săptămâna care a urmat retragerii din funcţie a lui Kudrin.

Şeful băncii centrale, Serghei Ignatiev, a convocat o conferinţă în care a vorbit despre perspectivele de apreciere ale rublei, în ciuda faptului că banca tocmai cheltuise atunci, într-o singură zi, 2,36 miliarde de dolari ca să-i susţină cursul, cea mai mare sumă din 2009 încoace, şi în ciuda faptului că în presă a reînceput să plouă cu articole despre "exodul de capital" din Rusia, iniţiat de această dată nu numai de tradiţionalii oligarhi, dar şi de cetăţeni din clasa mijlocie temători de evoluţia politică post-electorală a Rusiei, mai ales în perspectiva revenirii lui Vladimir Putin la preşedinţie.

Tot The Wall Street Journal a reamintit un raport recent al FMI care avertiza că escaladarea cheltuielilor, în special a celor militare şi sociale, "va afecta inevitabil toată economia rusească", pentru că o lasă vulnerabilă la orice scădere a preţurilor principalului său produs de export, petrolul. FMI afirma că deficitul bugetar, excluzând veniturile din petrol, a ajuns deja dublu faţă de ţinta fixată de însuşi guvernul şi peste nivelul văzut ca sustenabil de către FMI. Plus: FMI estimează o creştere economică de 4,3% în acest an (faţă de estimarea din iunie de 4,8%) şi de 4,1% la anul (faţă de 4,5%), din cauza conjuncturii internaţionale proaste, în care mai toate estimările pentru ţările dezvoltate şi cele emergente au fost revizuite în jos.

Or, Kudrin vrusese încă din februarie să-şi dea demisia din funcţie, tocmai fiindcă nu era de acord cu direcţia politicilor bugetare. "În ultimele luni, în ciuda numeroaselor mele obiecţii, unele făcute publice, s-au luat decizii de politică fiscală care neîndoielnic au crescut riscurile de ordin bugetar", avea să spună ministrul, în prima declaraţie de după demisie. Nici n-avea cum să fie altfel, având în vedere apropierea de alegerile parlamentare din decembrie şi de cele prezidenţiale din martie 2012; foarte recent, preşedintele Medvedev spunea, într-o vizită la o bază militară din Urali, că nu are de gând să renunţe la planul de a creşte cheltuielile militare cu 618 miliarde de dolari, pentru că Rusia "trebuie să cheltuiască suficient pentru o ţară cu ambiţii globale, nu ca o republică bananieră".

Ţinând cont de toate acestea, deşi anunţul privind decizia lui Vladimir Putin de a candida pentru un nou mandat prezidenţial (în tandem cu Medvedev ca viitor premier) era aşteptat, practic, de trei ani încoace, el a părut eclipsat de plecarea lui Kudrin, până acolo încât unii comentatori au spus că investitorii ar trebui să fie mai puţin îngrijoraţi de reîntoarcerea lui Putin în funcţie (presupusă a readuce cu ea linia dură a anilor dinainte de Medvedev, care a părut prin comparaţie un reformist liberal, prieten al Vestului), ci de înlăturarea acestui obstacol în faţa largheţii bugetare, tocmai acum când ţara are nevoie mai mult ca oricând de politici economice sănătoase şi prudente.

Agenţia de rating Standard&Poor's a difuzat chiar o notă referitoare la "evenimentele politice din Rusia ultimelor zile", în care tratează laolaltă anunţul candidaturii lui Putin şi plecarea lui Kudrin, spre a conchide că ele "nu vor avea impact imediat asupra ratingului suveran - BBB cu perspectivă stabilă pentru datoria pe termen lung în valută şi BBB+ cu perspectivă stabilă pentru datoria pe termen lung în ruble".

Kai Stukenbrock şi Trevor Cullinan, autorii notei, susţin că nu se aşteaptă la nicio deviere semnificativă de la politicile economice şi fiscale curente şi se aşteaptă ca "legăturile dintre politică şi business şi capitalismul rusesc de stat să rămână neschimate", cu toate că îşi arată temerea ca "schimbarea de roluri şi de personal să facă mai dificil pentru Rusia să abordeze probleme legate de potenţialul pe termen lung, ca îmbunătăţirea climatului de afaceri, a competiţiei şi a infrastructurii productive". Cei doi mai notează că dependenţa economiei şi a finanţelor publice de preţurile materiilor prime, în special ale petrolului, şi riscul unei recăderi în recesiune a economiei globale complică situaţia; de partea ei, Rusia are însă atuuri ca deficitul moderat de cont curent şi poziţia externă de creditor net a ţării, astfel încât concluzia e că ratingurile s-ar modifica doar în ipoteza unei prăbuşiri a preţului petrolului (ceea ce însă, la ora actuală, e exclus din toate previziunile serioase) cuplată cu o escaladare a deficitului bugetar, partea nelegată de comerţul cu petrol.

Dacă în concluziile despre mersul economiei, cei doi analişti sunt de acord cu mulţi alţii care judecă scenariile posibile de evoluţie post-electorală din Rusia (vezi concluziile Citigroup în caseta alăturată), punctul de plecare - un anunţ de candidatură şi o schimbare de ministru - apare ca insolit. În fond, oare se aştepta cineva nicio ciocnire în aparatul actualului guvern? Sau se aştepta cineva ca Vladimir Putin să renunţe la şansa unui al doilea mandat? Mai ales că nu se îndoieşte nimeni că îl va câştiga, graţie uriaşei sale popularităţi - reale - datorate diferenţei enorme de nivel de trai (dar şi de prestigiu extern) din Rusia prezentului faţă de Rusia săracă şi dezorientată din 2000, când a venit la putere Putin.

Publicaţia rusească Slon.ru a făcut, de pildă, un inventar al perioadei în câteva diagrame, care compară diverşi indicatori precum procentul săracilor (29% din populaţie în 2000, 13,1% în 2010), venitul pe cap de locuitor (care a evoluat de la 81 la 614,2 dolari), numărul de cazuri de crimă sau tentativă de omor (de la 31.829 la 15.563), numărul mediu de metri pătraţi ai unei locuinţe (de la 19,2 la 22,6 metri pătraţi) sau ponderea ruşilor satisfăcuţi de viaţa lor (de la 21% la 43%). Faţă de toate acestea, mai contează pentru electorat sau pentru investitori că revenirea lui Putin va însemna o nouă ascensiune economică şi politică a "gărzii vechi" de oligarhi ai birocraţiei de partid, cunoscuţi sub denumirea colectivă de "siloviki" (forţoşii) şi al căror reprezentant în actualul guvern e vicepremierul Igor Secin, fost şef al consiliului de administraşie de la Rosneft?

Bloggerii cunoscători ai poveştilor din jurul Kremlinului s-au amuzat să răspundă afirmativ în special la întrebarea dacă se aştepta cineva ca Putin să nu mai candideze; spre surprinderea multora, au inventariat un şir destul de lung de politologi respectabili din Rusia şi din afară care au crezut până în ultimul moment că Medvedev va rămâne preşedinte pentru un al doilea mandat. Unii şi-au pierdut speranţa când au văzut că în plin mandat Medvedev, fostul magnat Hodorkovski (dacă vă mai amintiţi de compania Iukos) capătă pedeapsa maximă cu ocazia celui de-al doilea proces, interpretând evenimentul drept o dovadă că Medvedev, considerat garant al democraţiei, a pierdut teren în mod decisiv.

Alţii au sperat până în ultima clipă, măcar şi din dorinţa instinctivă de a vedea în sfârşit şi feţe noi la conducerea ţării (iar Medvedev a promovat într-adevăr multe feţe noi şi tinere, mai ales în sistemul autorităţilor regionale), în locul unei rotaţii de cadre. Desigur, nu e timpul pierdut nici pentru ei; deja interpretarea de mai sus dată demisiei lui Kudrin dovedeşte că speranţa nu moare niciodată şi anunţă că speculaţiile "sovietologice" vor reîncepe după tipicul cunoscut, ca şi plictiseala investitorilor de a comenta în aceiaşi termeni despre economia Rusiei care trebuie să se liberalizeze şi despre vechile figuri din administraşie. Dar, cel puţin pentru aceştia din urmă, în Rusia e de multe ori mai avantajos aşa, după vechiul principiu cu "the devil you know".