„Dacă ne referim la arhitectură, Bucureştiul are repere pariziene, deşi puţine, un exemplu fiind Capşa. Ca să ne apropiem de Paris însă, avem nevoie de intelectualitatea şi de educaţia de acolo. Ca locuitor sau ca turist, trebuie să mă simt bine pe stradă şi asta va face să mă simt bine în oraşul în care locuiesc sau pe care îl vizitez. Abia ulterior descopăr monumentele şi alte atracţii. Eu personal tânjesc după animaţie, mie îmi plac oraşele care nu dorm, cum sunt Barcelona sau New York. Şi Bucureştiul a început să nu mai doarmă, de aceea a devenit mai atractiv”, crede Mac Popescu.

Doctorul în arhitectură nu e străin de evoluţia Capitalei în ultimele zeci de ani, fiind el însuşi proiectantul unor lucrări de referinţă, precum sediul Federaţiei Române de Fotbal din sectorul 2, şi sediul Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, din apropierea Arcului de Triumf. În plus, Mac Popescu a coordonat echipa care a proiectat Biblioteca Naţională a României de pe Bulevardul Unirii, o clădire modernă, inaugurată sub forma actuală în 2012, despre care arhitectul spune că „nu face notă discordantă cu peisajul, locul şi mesajul ei”. El a fost şi cel care a ales mobilierul din interiorul clădirii-monument.

În portofoliul lui Mac Popescu se regăseşte şi lucrul la proiectul Arenei Naţionale, realizată printr‑un parteneriat între Universitatea de Arhitectură din Bucureşti şi un birou de arhitectură din Germania. Stadionul cu o suprafaţă de 108.000 de metri pătraţi şi o capacitate de peste 55.000 de locuri pe scaune a costat aproximativ 160 de milioane de euro, iar amenajarea zonelor exterioare a dus investiţia totală la circa 250 de milioane de euro, spune arhitectul. Arena Naţională este însă singurul stadion din Balcani care dispune de o copertină ce îl acoperă în totalitate, un element în plus care distinge Capitala de altele din regiune şi chiar din lume.

„Bucureştiul de astăzi este un oraş eclectic, care merită să fie studiat şi care prezintă o fascinaţie pentru cei care sunt din afara lui. Există o diversitate de stiluri în Bucureşti, mai mult decât în alte părţi, un farmec al străzilor; sunt influenţe ale perioadelor de modernism, de postmodernism, influenţe ale tehnologiei, care au însemnat mult în ultimii cincisprezece ani. Nu cred că trebuie să ne sperie faptul că nu există o unitate între clădirile noi şi cele vechi. E o unitate în diversitate.” Poate părea greu de crezut pentru locuitorii Capitalei, dar oraşul este obiect de studiu pentru studenţi din lumea largă. „Avem permanent echipe de master din alte ţări, care vin să-şi facă proiectele de diplomă în Bucureşti, pentru că nu găsesc în alte oraşe exemple de fracturi arhitecturale între străzi şi zone. Am avut parteneriate cu Madrid, cu Anglia, cu Columbia.

Timp de trei ani la rând, un master din Columbia a avut ca subiect Bucureştiul. Studenţii analizează o zonă care s-a degradat şi fac studii pentru revitalizarea ei. Uneori, am dat unele dintre aceste studii primăriilor, care s-au bucurat, însă noi nu am urmărit să vedem dacă au ţinut cont de propuneri sau nu. Pentru asemenea schimbări este nevoie de fonduri”, spune arhitectul Mac Popescu.

Arhitectul completează însă că poate ar trebui însă să ne sperie, măcar atât cât să facem o schimbare, lipsa arterelor comerciale şi a cinematografelor stradale. Ca reper de cultură a unei populaţii, cinematografele ar putea schimba în bine peisajul bucureştean. „Tot ce înseamnă vitrină este deplorabil, nu există atracţie. În anii de după al doilea război mondial, bulevardul Elisabeta, între Universitate şi parcul Cişmigiu, era plin de lume, erau cinematografe, restaurante şi mult tineret. Astăzi, mallurile au preluat ideea de cinema. Şi la Paris sunt malluri, dar rămâne Champs-Elysées zonă de cinematografe. La noi, holurile de intrare în cinema au fost transformate în şaormerii”, spune Mac Popescu.

Ca zonă de promenadă, arhitectul identifică bulevardul Kiseleff, însă nici acolo nu există spaţii comerciale, cele de care depinde de fapt o arteră destinată plimbării, cum e Champs-Elysées.

La pachet cu penuria de cinematografe „la vedere” vine aglomeraţia din unele zone ale Bucureştiului, cum sunt cele de birouri, care sufocă practic spaţiul, devenind un factor de stres pentru spaţiul înconjurător şi, în final, pentru oameni, crede Mac Popescu. „În Băneasa, spre aeroportul Otopeni, există o zonă de birouri corecte, cu arhitectură internaţională. Ce acuz eu însă este tendinţa de îndesire, pentru că se începe cu un proiect în care spaţiul exterior este mai bine proporţionat, apoi se cumpără terenuri şi începe aglomerarea, care strică şi devine un factor de stres.”

Lui Mac Popescu nu i-au lipsit niciodată imaginaţia şi simţul practic, astfel că primul său proiect important a fost stadionul Sportului Studenţesc din zona Regie, cu 12.000 de locuri, pe care l-a restaurat din molozul aruncat de muncitorii care lucrau la realizarea metroului.

În trei săptămâni, Mac Popescu a strâns peste 300.000 de metri cubi de pământ, care au constituit suportul stadionului. În trei ani, a făcut o tribună şi două peluze.

De multe ori, arhitectul, în calitate de consilier pentru conceperea unui proiect, nu are niciun cuvânt de spus în organizarea spaţiului, fiind nevoit să răspundă unor comenzi, spune Mac Popescu. De capacitatea arhitectului de a-l convinge pe cel care investeşte depinde astfel organizarea eficientă a mediului adiacent. Cum uneori spaţiul public nu este pus în valoare, dezvoltatorii mizează doar pe câte un imobil nou care să-şi facă simţită prezenţa. Un alt păcat de care se face vinovat Bucureştiul, în opinialui Mac Popescu, este nevalorificarea materialelor moderne precum sticla, un element în tendinţe la nivel internaţional.

„Şi arhitectura, ca şi moda, se schimbă. Dacă înainte se purta cărămida, acum se poartă sticla. Trebuie să ne inspirăm din tendinţele internaţionale.”