Alegeri parlamentare: Se votează peste ocean. Prima zi de votare s-a încheiat în Australia şi China
Alegerile parlamentare se desfăşoară fără probleme la secţiile de votare din străinătate, anunţă Ministerul de Externe din România. Prima zi de votare s-a încheiat în ţările din Asia şi în Australia, iar în SUA şi Canada procesul electoral este în plină desfăşurare.
În străinătate secţiile de votare sunt deschise două zile. Deja prima zi a votării s-a încheiat în 19 secţii de votare din Noua Zeelandă, Australia, Republica Coreea, Japonia, China, Filipine, Malaezia, Republica Singapore, Republica Indonezia, Regatul Thailandei, Vietnam şi Kazahstan.
De asemenea, prima zi a votării în străinătate la alegerile parlamentare 2020 a început şi în secţiile de votare din SUA şi Canada. Procesul electoral decurge în condiţii foarte bune, la ora 17.00, ora României, deschizându-se şi secţiile de votare organizate în vestul SUA (Los Angeles, Anaheim, Sacramento, San Francisco, Los Altos, Las Vegas, Portland şi Seattle) şi Canadei (Vancouver). Prima zi a votării continuă în 729 de secţii de votare.
Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate pot vota la alegerile parlamentare din anul 2020 la oricare dintre cele 748 de secţii organizate în străinătate, sâmbătă, 5 decembrie şi duminică, 6 decembrie 2020. Secţiile de votare sunt deschise între orele 7.00 şi 21.00 (ore locale), cu posibilitatea prelungirii votării până cel mult la ora 23.59 în cazurile în care mai există alegători care la ora 21.00 se află la sediul secţiei de votare sau se află la rând în afara sediului secţiei de votare, pentru a intra în localul de vot.
Cetăţenii români cu domiciliul în străinătate pot vota pe baza unuia din următoarele acte: paşaportul simplu, cu menţionarea ţării de domiciliu, paşaportul simplu temporar, cu menţionarea ţării de domiciliu, paşaportul simplu electronic, cu menţionarea ţării de domiciliu.
Cetăţenii români cu reşedinţa în străinătate îşi pot exercita dreptul de vot la secţiile din străinătate cu un document de identitate românesc (cartea de identitate, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate, paşaportul diplomatic, paşaportul diplomatic electronic, paşaportul de serviciu, paşaportul de serviciu electronic, paşaportul simplu, paşaportul simplu electronic, paşaportul simplu temporar), însoţit de un document emis de autorităţile statului de reşedinţă prin care se dovedeşte dreptul legal de şedere în străinătate pe o perioadă mai mare de 90 de zile.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro