Bărbatul care l-a ameninţat pe TikTok pe Ilie Bolojan a fost reţinut de procurori
Bărbatul care a adresat pe TikTok ameninţări cu acte de violenţă împotriva Preşedintelui interimar al României şi împotriva familiei acestuia, în legătură cu exercitarea funcţiei, a fost reţinut şi urmează să fie prezentat în faţa judecătorilor cu propunere de arestare preventivă.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au pus în mişcare, marţi, acţiunea penală împotriva unui inculpat (un bărbat în vârstă de 40 de ani) cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de incitare la violenţă, ură sau discriminare în formă continuată, tulburare a ordinii şi liniştii publice în formă continuată, precum şi ultraj.
„În data de 14.02.2025, în jurul orelor 13:00, respectiv 18:00, precum şi în data de 15.02.2025, în jurul orei 10:00, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul a publicat pe o platformă de socializare trei înregistrări audio-video în cadrul cărora acesta a incitat publicul la violenţă împotriva clasei politice, pe motiv de apartenenţă politică şi poziţii publice asumate de membrii clasei politice, prin atingeri grave aduse demnităţii acestora şi prin ameninţări, tulburând astfel ordinea şi liniştea publică. De asemenea, în înregistrarea din data de 14.02.2025, ora 18:00, inculpatul a adresat ameninţări cu acte de violenţă împotriva Preşedintelui interimar al României şi împotriva familiei acestuia, în legătură cu exercitarea funcţiei”, transmite Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti .
Organele de urmărire penală şi lucrătorii din cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti au pus în executare, marţi dimineaţă, un mandat de percheziţie domiciliară emis de judecător pentru adresa inculpatului.
Cel din urmă a fost depistat la adresa de domiciliu şi a fost condus la sediul organului de urmărire penală, pentru aducerea la cunoştinţă a acuzaţiei şi pentru audiere.
„Inculpatul a fost reţinut pentru o perioadă de 24 de ore, în cauză urmând a fi sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti cu propunere de arestare preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile. Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul Grupuri Infracţionale Violente”, se arată în finalul comunicatului.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro