GarantiBank finanţează cu 4,3 mil. euro Hyperion, prima ramă electrică din România

Autor: Ioana Mihai-Andrei Postat la 06 ianuarie 2014 209 afişări

GarantiBank, una dintre cele mai dinamice şi inovatoare bănci de pe piaţa locală şi deţinută de Turkiye Garanti Bankasi A.S. (TGB) – în topul celor mai solide 20 de bănci din lume potrivit Bloomberg, a acordat o finanţare în valoare de 4,3 milioane euro companiei Softronic Craiova, singura fabrică de locomotive din Sud-Estul Europei.

Finanţarea a fost destinată producţiei Hyperion, prima ramă electrică din România.

“Hyperion a fost produs în Craiova folosindu-se cea mai nouă tehnologie în domeniu şi respectând standardele de interoperabilitate europene. Acesta reprezintă o revoluţie în transportul feroviar român, fiind prima ramă electrică cu podea joasă şi tracţiune asincronă produsă de industria românească de profil şi poate fi construită în două variante de viteză maximă, de 160 km pe oră, respectiv 200 km pe oră. Hyperion are două vagoane motoare şi două purtătoare, cu capacitatea de 180 de locuri pe scaune”, a declarat Ionel Ghiţă, preşedinte CA Softronic. Interiorul va avea dotări moderne şi instalaţii de aer condiţionat în fiecare vagon şi Wi-Fi gratuit pasagerilor. 

“GarantiBank caută mereu oportunităţi de a-şi oferi sprijinul în astfel de proiecte, care contribuie la dezvoltarea sustenabilă a mediului economic local,” a declarat Cagri Memisoglu, director general adjunct GarantiBank.

Investiţia totală pentru producţia Hyperion a fost de peste 5 milioane euro. În prezent, trenul a fost finalizat şi efectuează teste de viteză. Hyperion va fi lansat pentru uz comercial în februarie 2014.

GarantiBank România face parte din grupul financiar-bancar Garanti România, care reuneşte şi Garanti Leasing (marca sub care funcţionează compania Motoractive IFN SA), Garanti Credite de Consum (marca sub care funcţionează Ralfi IFN SA) şi Garanti Credite Ipotecare (marca sub care funcţionează Domenia Credit IFN SA). GarantiBank este o bancă universală deţinută de către Turkiye Garanti Bankasi A.S. (TGB), cea mai profitabilă şi a doua cea mai mare bancă privată din Turcia după active.

Turkiye Garanti Bankasi se regăseşte în topul celor mai solide 20 de bănci din lume, potrivit clasamentului întocmit în luna mai a anului 2013 de Bloomberg.

Prezentă în România din 1998, GarantiBank a dezvoltat un portofoliu solid de clienţi şi şi-a extins prezenţa naţională prin sucursale şi canale alternative, ajungând la o reţea extinsă de peste 270 de bancomate inteligente, care pot fi folosite de oricine, nu doar de clienţii băncii, pentru tranzacţii cu sau fără card.

Înfiinţată în februarie 1999, Softronic Craiova este singura fabrică de locomotive şi rame electrice din Sud-Estul Europei. În prezent, Softronic continuă tradiţia de peste 50 de ani a oraşului în construcţia de locomotive electrice noi cu motoare asincrone.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
finantare,
craiova,
fabrica,
banca,
viteza,
motoare,
feroviar
/actualitate/garantibank-finanteaza-cu-4-3-mil-euro-hyperion-prima-rama-electrica-din-romania-11855767
11855767
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.